Un control supervizat de subprefectul Daniel Franțescu a descoperit nereguli în comercializarea produselor de sezon în piețele din Timișoara. În principal, igiena a lăsat de dorit.

Reprezentanții instituțiilor care au fost în control au găsit un comerciant în Piața Badea Cârțan care ținea mieii gata sacrificați pe bancheta din spate a mașinii. I-au fost confiscați mieii, iar comerciantul și administratorul pieței au fost sancționați. „Acțiunea a fost organizată pentru a se vedea dacă produsele comercializate în această perioadă respectă normele prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv cele legate de igienă, astfel încât sănătatea cetățenilor să nu fie pusă în pericol. Au fost constatate deficiențe majore, atât cu privire la expunerea mărfii spre vânzare, cât și cu privire la modul de depozitare”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului Timiș. La control au participat reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, Inspectoratului Județean de Jandarmerie și Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor.
Scrie un comentariu
2 comentarii pentru acest articol
Ca să prindă câţiva miei beliţi au participat la o vastă operaţiune poliţişti timişeni, sanitari veterinari judeţenă, jăndari timişoreni, protectori ai consumatorului de batal, iar periculoasa, dar meritoasa operaţiune, a fost anunţată de reprezentanţii Instituţiei prefecturii, poate chiar dl subprefect Franţ, coleg de partid cu „Viermele de Untură” (apud C.T.P.). Mai împrăştiaţi tovarăşi, mai împrăştiaţi, că râd şi berbecii de matale!
E bine și că se fac asemenea desfășurări de forțe la piață! Dar pe când o să vedem asemenea desfășurări și pe Telegrafului nr.8 (Cantina sexuală a Timișorii), unde azi s-a executat operațiunea „Mielul invizibil”? Are cineva inițiativa sau curajul să cântărească înainte de introducerea în cazane/cuptoare (sau și după, dar înainte de distribuire, că există coeficienți de pierdere calculați, pentru a se vedea cât a dispărut!) carnea de miel rămasă în frigiderele cantinei după executarea operațiunii, la data de 05 aprilie 2018? Am fi curioși dacă din cele aprox.900 kg aprovizionate au mai rămas măcar 500 pentru săracii orașului!?! Are madam directoare și musiu șeful de centru curajul să predea primarului/poliției înregistările camerelor de luat vederi ale instituției din data de 04 aprilie 2018, de la orele 05.30 (că au fost harnici „băieții”) la 15.30 (mai ales cele de la poarta din spate, dar e bună și aia din față, la simultan ?!?)??? Cu atât mai mult cu cât acele camere (și, este posibil, și altele!?) au înregistrat câte ceva inclusiv în perioada cât și directoarea cu șeful de centru și viceprimarul se aflau în instituție (mai ales pe terasă, vecinii știu mai multe) !!!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Piaţa Operei îşi schimbă faţa în prag de iarnă
- Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
- Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
- Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
- Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
- S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
- Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie
- Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro

Administratie
Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Citeşte tot articolul
În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO

Politica
Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Citeşte tot articolul
Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie

Sport
Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Citeşte tot articolul

Social
Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Citeşte tot articolul
Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
La Sânnicolau Mare, Halloween-ul ajunge vineri, 30 octombrie
Mini-vacanța de toamnă aduce zile cu multă distracție la Iulius Town
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Moș Crăciun ajunge la Căminul Cultural din Coșteiu de Sus
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Economic
Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Citeşte tot articolul
Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
“Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii







































Comentarii prin facebook