La filme, cetăţeni! Festivalul Filmului Francez se inspiră, în 2018, din schimbare. Inspirat de simbolistica protestelor din Mai 1968, de la care a preluat una dintre devizele cele mai cunoscute – Fiţi realişti, cereţi imposibilul! -, începând din acest an, Festivalul Filmului Francez (FFF) e mută primăvară. La Timișoara, el are loc în perioada 3-6 mai.
Filmul care deschide oficial festivalul la Timișoara vorbește tocmai despre dorința de schimbare. Joi, 3 mai, de la ora 18, în sala Aula Magna a Universității de Vest publicul va descoperi, cu Une vie violente / O viață violentă, povestea lui Stéphane care, în ciuda avertismentelor pe care le primește, decide să se întoarcă în Corsica, pe care o regăsește dominată de delincvență și radicalism politic. Filmul lui Thierry de Peretti a fost nominalizat la Săptămâna Internațională a Criticii de la Cannes 2017. FFF 2018 propune și un Focus Mai 68. La Timișoara, documentarul Mourir a 30 ans / Să mori la 30 de ani, semnat de Romain Goupil, va ajuta publicul român să înţeleagă mai bine contextul şi mizele acestor evenimente.
Secţiunea Competiţie propune 6 filme foarte diferite, având ca numitor comun îndrăzneala, impertinenţa chiar, dar şi poezia. Publicul va cântări, va vota şi va premia filmul preferat. Acestuia i se va decerna „Premiul publicului TV5 Monde”, care constă într-un ajutor financiar național pentru operatorul care va distribui filmul în cinematografele din România. Mai mulţi tineri regizori şi actori francezi se vor întâlni cu publicul român pentru a dezbate despre ideile şi demersurile lor artistice. Publicul timișorean va avea ocazia de a o întâlni pe Mona Walravens, actriţă în Comme des garcons / Echipa de fete, de Julien Hallard, sâmbătă, 5 mai, de la ora 18, Aula Magna – UVT.
Secțiunea Cahiers du cinéma, realizată în colaborare cu cea mai importantă revistă de film din Franţa, se apleacă asupra relaţiei ambigue pe care opera filmată o întreţine cu teatrul. Panorama expune câteva din cele mai bune creaţii cinematografice franceze de ultimă oră. Este şi cazul lui Jusqu’a la garde / Custodia, de Xavier Legrand (2017), filmul care va închide, la Timișoara, festivalul, distins, în 2017, atât cu Leul de argint pentru cel mai bun regizor la „Mostra”, Festivalul de film de la Veneţia, cât şi cu Premiul publicului la Festivalul de la San Sebastian. Proiecția este programată duminică, 6 mai, de la ora 20, Aula Magna – UVT). Toate filmele sunt prezentate în versiune originală, cu subtitrare în limba română, intrarea fiind liberă. Programul complet este disponibil pe site-ul Institutului Francez și în evenimentul Facebook.
Comentarii prin facebook