Primarul liberal al comunei Cenei, Gabriel Ilaș, l-a bătut pe viceprimarul PSD-ist Claudiu Baia, fiind nevoie de intervenția poliției. Conflictul n-a pornit de la disensiuni ideologice, ci de la chestiuni mult mai pragmatice. Cert este faptul că polițiștii au deschis un dosar penal pe numele edilului liberal.

Din start trebuie spus că primarul liberal Gabriel Ilaș nu are o majoritate de partea sa în Consiliul Local, acesta fiind dominat de alianța PSD-ALDE. Tocmai de aceea, viceprimar a fost ales social-democratul Claudiu Baia. De altfel, între primar și aleșii locali există un mai vechi conflict, primul solicitând în justiție dizolvarea Consiliului Local pe motiv că n-ar fi luat nici o hotărâre în trei ședințe consecutive. Până se judecă acest proces, Ilaș conduce primăria prin așa-zise hotărâri excepționale. Vineri dimineața urmează să aibă loc o ședință de plen, ordinea de zi fiind făcută de aleșii PSD și ALDE. Ordine pe care au trecut un proiect potrivit căruia pentru mașinile de mare tonaj, cu excepția celor agricole, să fie instituită o taxă. Vizate sunt camioane Aquatim care deversează în zonă unele materiale, în schimb urmând să introducă pe gratis apă și canalizare într-o zonă a Ceneiului (Colonia).
Joi dimineața primarul s-a întâlnit cu viceprimarul pe holul primăriei reproșându-i acest proiect. De la cuvinte grele s-a ajuns la violență, iar Ilaș l-ar fi lovit pe Baia. C-au fost două palme, cum spun unii, sau mai multe nu se știe. Cert este faptul că, imediat, Baia a sunat la 112, un echipaj de Poliție sosind în scurt timp la fața locului. Mai mult, Baia a fost și la IML pentru a scoate un certificat medico-legal. Potrivit însă unor surse, viceprimarul n-are martori la bătaia încasată. Mai exact, ar fi fost de față secretara primăriei care a declarat însă polițiștilor că n-a văzut nimic. Oricum, cercetările continuă.
Foto Agerpres
Scrie un comentariu
3 comentarii pentru acest articol
Nu văd care e problema!?! A făcut (aproape exact – lipsește parul) ce a zis șeful de partid Ludovic Orban: ”…Vreau să văd fiecare lider judeţean cum dă cu parul în preşedintele Consiliului Judeţean PSD, în primarul PSD, în prefectul PSD, în toţi şefii de deconcentrate….”
Să fie asta instigare la violență din partea liderului?:)
Q: Totuși Cenei e în Banat? Cei doi sunt bănățeni?!
Sunt extraterestrii ?
În 2012 la Cenei a fost epidemie de scarlatină. Poate de acolo reacţia violentă a primarului, tizul fostului primar din Buziaş, Alger Ilaş. Care reacţie nu e dovedită, câtă vreme singurul martor ocular al presupusei cafteli, dna secretara Momirov Darinca, Boje moi!, susţine că nu a văzut nimic, deşi a fost de faţă, iar supoziţia că vicele Baia ar fi primit două palme nu se bazează pe ceva concret, ci doar pe auzul fin al unui consilier social democrat aflat în afara clădirii care a auzit un „Plici!” relativ puternic, presupus a fi fost de sorginte naţional-liberală. Problema care se pune la modul serios e ce anume deversează la Cenei camioanele Aquatim, ce sunt acele materiale aruncate violent de oamenii dlui director Ilie Vlaicu pe raza unei comune atât de importante? Dl Robert Şerban este capul limpede al reviste de specialitate Aquaştiri, aşa că ar fi important ca în numărul viitor al publicaţiei editată de Aquatin SA să apară lămuririle necesare. O cere deontologia jurnalistică!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
- Botezul anului. Tradiții și obiceiuri fine la români
- Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
- În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
- Fraţii Cristescu, din nou împotriva timişorenilor. Consecinţele nefaste ale anulării PUG-ului Timişoarei
- Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
- Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 noiembrie 2026
- Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO

Administratie
Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Citeşte tot articolul
În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO

Politica
Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Citeşte tot articolul

Sport
Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Citeşte tot articolul
Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Social
Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Citeşte tot articolul
Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
La Ghiroda, au fost atribuite ultimele 26 de parcele disponibile în PUZ Tineri
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Moș Crăciun ajunge la Căminul Cultural din Coșteiu de Sus
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Economic
Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Citeşte tot articolul
Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
La Ghiroda, au fost atribuite ultimele 26 de parcele disponibile în PUZ Tineri
Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)







































Comentarii prin facebook