La Timișoara amenajezi și… iei amendă! Au făcut curat în fața blocului, cu voie de la primărie, și au fost sancționați de Poliția Locală

Ai spirit civic și vrei să te implici în mai binele comunității în care locuiești? Mai gândește-te! La Timișoara, asta ar putea să te coste 1.000 de lei, contravaloarea unei amenzi de la Poliția Locală, pentru că ai făcut lucrări neautorizate. Asta, deși aveai acord de la… primărie.

„Dragi prieteni din Timișoara, vreau să vă scriu povestea acestor poze. Acum un an, spiritul nostru civic s-a deșteptat și ne-am gândit să amenajăm din banii noștri spațiul verde din fața imobilului unde locuim și muncim, ca să nu mai fie noroi , buruieni, gropi etc… Am solicitat acordul Primăriei, l-am primit și ne-am pus pe treabă. Împreună cu colectivul nostru am făcut amenajarea și acum arată ca în aceste poze… frumos zicem noi! În februarie vine un agent de la Poliția Locală și ne dă amendă 1.000 lei pentru că nu avem autorizație de construcție. Contestăm amenda, normal că nu se admite contestația și trebuie să plătim, dar ce e mai grav este faptul că trebuie să aducem locul la starea inițială. Adică noroi! Primăria a zis că nu putem primi autorizație de construcție pe domeniul public….și că de fapt nici nu ne trebuie”, scrie Olimpia Ciocîrdel, pe Facebook. Povestea incredibilă se întâmplă în zona Lipovei și a început acum un an.

Oamenii n-au vrut să se apuce de treabă înainte să aibă siguranța că tot ce fac este legal. „Prin prezenta solicit acordul dvs. pentru a monta din fonduri proprii pavele înierbate pe spațiul verde dintre carosabil și trotuarul aferent imobilului din următoarele considerente: în urma lucrărilor de reabilitare a trotuarului de pe str. Constantin cel Mare, zona verde dintre carosabil și trotuar are panta înspre trotuar și în cazul ploilor torențiale pământul este angrenat spre trotuar; în acel imobil funcționează un punct de lucru al unei firme și clienții care intră în incintă de multe ori calcă pe spațiul verde și acesta are în permanență un aspect neîngrijit; montarea pavelelor va da un aspect îngrijit spațiului verde din fața imobilului; în prezent un angajat al societății noastre roagă șoferii să nu parcheze pe spațiul verde și vom proceda în același mod și după reamenajare”, scrie, negru pe alb, într-o cerere trimisă Direcției Tehnice. Răspunsul a venit scurt și prompt. „Suntem de acord cu solicitarea dumneavoastră, cu respectarea legislației în vigoare”, semnează Culiță Chiș, șeful actualei Direcții Edilitare, și un șef de serviciu.

Toate bune și frumoase, dar, la începutul acestui an, polițiștii de la Secția 5 Poliție au verificat documentele firmei care are un punct de lucru în imobilul respectiv, iar un comisar adjunct a întrebat dacă există aprobare pentru spațiul verde amenajat. Ce a urmat sfidează orice logică și. „Nu după multă vreme, au venit doi agenți de la Poliția Locală, ne-au cerut actele, le-am arătat, au spus că este în regulă și au plecat. Peste câteva zile a venit alt agent, care ne-a cerut documentele și ne-a spus că există o sesizare de la Poliția Rutieră, dar că nu ne poate spune ce conține, pentru că e secret de serviciu. Ulterior am aflat că sesizarea se referea la faptul că am amenajat fără aprobare o parcare ecologică! Polițistul local ne-a spus că acordul primăriei este ambiguu și că avem nevoie de autorizație de construire. Ne-a dat 1.000 de lei amendă, cu obligația de a intra în legalitate până în septembrie, în caz contrar să aducem terenul la starea inițială”, povestesc oamenii. Practic, Poliția Locală le cere autorizație de construire pentru că au montat niște pavele înierbate și au semănat gazon! Oamenii au contestat procesul-verbal de amendă, însă n-au avut câștig de cauză. Acum, ei vor să facă apel. Mai trebuie spus că amenda a fost dată în baza Legii 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcții, dar și că, potrivit HCL 371/2007, timișorenii care nu-și întrețin spațiile verzi din preajma imobilelor în care locuiesc sunt pasibili de amenzi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

liliana a spus: (iunie 14th, 2018 at 13:24 )

Buna. Am avut si eu un proces cu Politia Locala ptr montare pavele doar ca pavelele au fost montate pe teren proprietate privata. In prima instanta mi-a fost respinsa plangerea dar pe apel a fost modificata sentinta de pe prima instanta si mi-a fost admisa plangerea, In cazul in care credeti ca va poate ajuta hotararea din dosarul meu ca si practica va pot comunica nr. de dosar si horarea.

Bula a spus: (iunie 14th, 2018 at 13:37 )

Dacă toți cetățenii ne-am apuca să facem amenajări frumoase de capul nostru ce s-ar întâmpla cu firmele abonate la lucrări publice care prestează scump si prost.
Aia era o lucrare de se făcea cu studiu de fezabilitate., caiet de sarcini, comisie de recepție a lucrarii
Amantele de pe lângă acele firme etc.
Deci legea doamna, legea , legea , absurdlegea

Ion a spus: (iunie 14th, 2018 at 15:54 )

Primare, dute la oi cu tot cu clovnii aia de la politia locala. Bai papagalule, trebuia sa ii reduci din impozite nu sa ii amendezi

anteconbega a spus: (iunie 14th, 2018 at 16:02 )

S-a trezit poliţa rutieră, responsabilă cu depăşirea vitezei mentale pe pavelele înierbate, şi s-a împreunat organizatoric cu trupa lui Cojan şi uite cum a ieşit un rahat cu perje. Ce mi-e Drăguţa ce mi-e Dorel… Freddy primar!

aCID a spus: (iunie 15th, 2018 at 16:05 )

@anteconbega: i se potrivește mai degrabă numele „poluția derutieră”, în cazul ăsta.

anteconbega a spus: (iunie 18th, 2018 at 07:52 )

Nu e rău nici „derutieră”, ca să nu mai vorbim de „poluţie”, deşi ALDERobu asigură populaţia Timişoarei că el e…liniştit din toate punctele de vedere: mental, penal, nocturn…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ

Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri

Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda

În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Universitatea de Vest Timișoara a anunța finalizarea proiectului „PRACTICE4FUTURE: Excelență prin practică – un pas important pentru viitorul tău!”. Acesta a vizat îmbunătățirea calității, a caracterului inclusiv, a eficacității și relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii. Obiectivele atinse prin proiect au vizat dobândirea de competențe antreprenoriale verzi, desfășurarea stagiilor de practică la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a dus la sfârșit un nou proiect finanțat din bani europeni
Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Lucrările la pasajul Solventul, inclusiv linia de tramvai, vor trebui finalizate în luna decembrie, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Acolo sunt puse în practică două premiere pentru sistemul de tramvai din oraș, un macaz special, și integrarea liniilor în carosabil. Noul sistem este unul care își va arăta utilitatea atunci când întreaga investiție de acolo va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la pasajul Solventul va fi gata în decembrie. Se folosesc sisteme tehnice în premieră/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.