Eunucii din PSD Timiș

Când doamna Cati Andronescu a zis că Liviu Dragnea trebuie să facă un pas în spate pentru a nu îngropa PSD odată cu țara, evenimentul a fost prezentat ca un act de mare disidență. Brusc, fostului ministru i s-a iertat și îngroparea învățământului românesc, și cântatul în struna partidului atunci când se lupta cu așa-zisul Stat Paralel, plus alte gogomănii politice cu care „marea doamnă” a social-democrației românești a ieșit la interval, inclusiv colaborarea sa politică, de o „înaltă” ținută intelectuală, cu Marean Vanghelie. Presa tremurândă în așteptarea unei izbăviri aproape că a văzut în scrisoarea deschisă a doamnei Cati o răzvrătire a Doinei Cornea împotriva „ceaușescului”, uitând total cum această emblemă a feminității PSD a fost dată la o parte la ultimele decizii majore luate în partid, noi rămânând să nu aflăm vreodată cât de rebelă ar fi fost dacă Liviu Dragnea o lua pe dumneaei premier al României în locul duduii Dăncilă.

Comparativ cu Viorica Vasilica nu putea fi mai rău, clar, dar m-ar fi interesat foarte tare dacă, fiind acolo, în miezul „elitei” teleormănene, ar mai fi fost disidentă cum este proiectată acum? Locuitori ai României pesediste de astăzi, noi recunoaștem sincer că orice disidență prinde bine prin spectrul fisurării puterii absolute a lui Liviu Dragnea și poate grăbi sfârșitul domniei acestuia peste România. Însă nu mi-aș vedea visul cu ochii și speranțele înviorate oricât de mult adevăr ar spune astăzi Ecaterina Andronescu și Victor Ponta, pentru că îmi amintesc de unde și cum au plecat fiecare în politică. Apoi a fost întărit gestul doamnei Cati printr-o ieșire publică a lui Mihai Tudose, fost premier care a șarjat cu o bărbăție la fel de „fermă” precum cea a eunucului. Adică cumva că nu e bine să nu fie ei democrați în PSD, că altele ar fi așteptările, dar nicidecum un „Ba pe-a mă-tii, Liviule”, cum ar spune cineva care nu mai are ceva de pierdut.

Ce au de pierdut cei care și-au dat seama cum stă treaba cu partidul după ce au fost deja dați la o parte? Nimic. Ei n-ar avea decât de câștigat profilându-se ca adversari ai lui Dragnea. Stând în partid ca mămăliga, nici tare, nici moale, nu vor rămâne decât niște figuri cenușii bănuite de nesinceritate și lipsite de calitate pentru a schimba ceva în partid. Liviu Dragnea are prea multe pe cap în aceste zile. E greu și pentru el să gestioneze tentația lui Tăriceanu de a complota cu alte formule politice, e greu să gândească măcar cum va fi ca înalții lui demnitari să conducă Europa după 1 ianuarie 2019, să facă față nemulțumirilor colegilor din Partidul Socialiștilor Europeni, anchetele penale îl ajung din urmă și altele despre combinațiile cu Israelul ori episodul reprimării manifestării de către Jandarmerie îi suflă la ureche, de ce-ar crede cineva că ar mai avea timp și de Sorin Grindeanu la ANCOM? De ce i-ar fi frică lui Sorin Grindeanu să-și mobilizeze filiala din Timiș sub pretextul unei lupte onorabile cu Dragnea?

Confortul de a lua liniștit un salariu mare la Comunicații? Lașitatea? A obosit omul la fragedă vârstă să se lupte cu rechinii politicii românești? Dar cei din filiala Timiș? Parlamentarii măcar, căci ei au vizibilitatea pe care vor să și-o folosească în viitoarele bătălii politice și electorale. Am văzut în presa locală câteva reacții la gestul Ecaterinei Andronescu. Matei Suciu a fost tranșant pro-Dragnea, căci omului îi va fi greu să mai iasă cumva din lăturile în care a intrat. Dar ceilalți? Ascunși după telefoane închise pe motiv de plecare în concediu, poziții cu chemări la unitate în anul Centenarului, „poezii” fără nicio valoare politică. Stau și mă întreb ce-ar pierde Dogariu, Simonis sau Pau, ca să mă refer la lupii mai tineri, dacă ar da pe față dreptate Ecaterinei Andronescu. Minimal. Deși dacă tot îți pui viitorul la bătaie, măcar ai putea fura startul cu o chemare neaoșă anti-Dragnea, pentru acel moment ce inevitabil va veni în principalul partid de guvernământ.

După vor fi mulți viteji și îngrozitor de mulți oportuniști. Toți vor zice că și ei au gândit ca Cati, că printre rânduri au transmis mesaje subliminale colegilor, ba chiar vor evoca vitejii care nu s-au petrecut niciodată. Un Cătălin Ivan nu avem în filiala Timiș? Profilul? Tânăr, inteligent dar nu șmecher, democrat structurat, personalitate bine conturată, un om politic ce și-ar găsi loc pe liste și-n altă parte, dacă Dragnea ar birui în partid. Bine, acum să nu adunăm toate calitățile posibile, căci vorbim totuși de PSD, dar ceva de genul ăsta s-ar găsi în filiala Timiș? Nu?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Stelu a spus: (august 18th, 2018 at 15:29 )

Terminați cu prostiile. Recunoașteți deschis, v-ați dori din suflet o schisma în PSD doar ca să va vedeți favoriții haștagiști la butoane. Ori pesedistii nu sunt de ieri de azi în politică, pricep ceea ce vreți voi ca ei să înfăptuiască. Și logic ca nu sunt de acord, deoarece și în cazul desprinderii din PSD a unei aripi „moderne” (rețineți ghilimelele), voi tot cu „dreapta” ați vota (rețineți ghilimelele). Dragnea va fi înlăturat doar în momentul în care toate resursele de guvernare ale PSD se vor fi epuizat, nu asa ca ar dori un limbricuț politic cum este Catalin Ivan. Deodată va place Androneasca…Pe bune? Mie nu mi-a plăcut niciodată vreun pesedist și sunt consecvent. De fapt ii urăsc pe toți politicienii de la toate partidele în egală măsură. Dar nu ma pot abține sa nu va urmăresc jocul politicianist, „ziariștilor” .

anteconbega a spus: (august 18th, 2018 at 17:27 )

DEX: Eunuc – Membru al unei secte religioase, ai cărei adepți se supuneau castrării! Este PSD o sectă religioasă? A rămas Iliescu idolul lor, chip cioplit? ” De ce i-ar fi frică lui Sorin Grindeanu să-și mobilizeze filiala din Timiș sub pretextul unei lupte onorabile cu Dragnea? Confortul de a lua liniștit un salariu mare la Comunicații? Lașitatea?” Trei întrebări, un posibil răspuns: leafa şi laşitatea! Şi încă una: „Stau și mă întreb ce-ar pierde Dogariu, Simonis sau Pau, ca să mă refer la lupii mai tineri, dacă ar da pe față dreptate Ecaterinei Andronescu?”
Care lupi tineri? Vorba lui Gigi Becali: „Miau-miau-miau!”

ioan a spus: (august 22nd, 2018 at 10:29 )

Multi se vor dezice de Dragnea inainte de alegeri nimai pt. a fii votat ,dar a doua oara nu stiu daca ne mai prostiti cu abureli!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
În prag de Paști, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre Institutul Regional de Oncologie, care va fi ridicat la Timișoara. Pe lângă specializările clasice, acesta va avea și un centru pentru transplant medular și afereză de celule stem. Conform ministrului, noul Institut ar urma să fie ridicat, ”pe locul clădirii-fantomă”. ”Construim Institutul Regional de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul Institut Oncologic Timișoara va avea un centru de transplant medular și afereză celule stem
În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române. Şi la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfânta Lumină ajunge pe calea aerului în Timişoara sâmbătă seară
În această noapte, în jurul orei 01:50, pompierii au fost solicitați să intervină pe strada Independenței din municipiul Caransebeș, acolo unde a avut loc un incendiu într-o garsonieră situată la parterul unui imobil tip P+1. La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt, pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu două autospeciale de stingere cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în noaptea de vineri spre sâmbătă. Un bărbat de 44 de ani a murit într-un incendiu
Top