Angajații companiilor prezente în cele două clădiri de birouri United Business Center (UBC) din ansamblul Openville Timişoara au contribuit la salvarea de vieți, participând la o donare de sânge. Campania „Donează. Salvează o viață!” a atras 30 de persoane, care și-au întrerupt programul zilnic pentru o cauză nobilă, ce poate face diferența.
Campania a avut loc la începutul acestei săptămâni şi a fost organizată de UBC, cu sprijinul Policlinicii Regina Maria din clădirea de birouri UBC 2 și a Centrului Regional De Transfuzie Sangvină Timișoara. Partenerul acestei campanii a fost şi MetaSpațiu, organizatorul celui mai mare eveniment de artă contemporană al anului din România, expoziția „Woman, All Too Woman”. În cadrul acestui eveniment, ce adună laolaltă 35 de artiste și peste 120 de lucrări la Muzeul de Artă din Timișoara, artista Alina Cioară expune lucrarea „#therewillbeblood/art”, care propune implicarea publicului în rezolvarea unor probleme sociale vitale. Astfel, angajații din UBC care au donat sânge au fost răsplătiți pentru gestul lor cu o invitaţie prin care vor beneficia un tur privat gratuit la expoziția de la Muzeul de Artă, pe 30 septembrie 2018.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
dB

Cele mai citite articole
- Decizii de ultimă oră ale CJSU. Magazinele din Timișoara, deschise în cursul săptămânii până la ora 21
- Eșec în Bănie. Poli, de nerecunoscut în partea a doua, a cedat inițiativa, dar și jocul
- Deputat PNL de Timiş, folosit ca „măciucă” de Antena 3 la adresa lui Vlad Voiculescu
- Rezultate slăbuţe pentru echipele din Timiş în Liga 3
- Disputa traseului de pe autostrada spre Moravița pare să se mute pe Centura Vest de ocolire a Timișoarei
- Ben-Oni Ardelean anunţă că va cere oficial demiterea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii
- Cronicile Medici’s: Ce înseamnă când primim un rezultat radiologic “desen pulmonar interstițial accentuat”?
- SCM Timișoara, doborâtă de zimbri în Maramureș

Administratie
Decizii de ultimă oră ale CJSU. Magazinele din Timișoara, deschise în cursul săptămânii până la ora 21
10 aprilie 2021
de: Oana Telescu
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de prefectul Zoltan Nemeth, sâmbătă, în ședință online, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul localităților din Timiș. În urma deciziei, timișorenii scapă de problema închiderii magazinelor la ora 18 și se va putea circula pe stradă fără decarație până...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul


Politica
Ben-Oni Ardelean anunţă că va cere oficial demiterea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii
10 aprilie 2021
de: Alex Nestor
Deputatul PNL de Timiş Ben-Oni Ardelean afirmă că, în calitate de vicepreşedinte al partidului, îi va cere premierului Florin Cîţu să-l demită pe Vlad Voiculesu din funcţia de ministru al Sănătăţii. El afirmă că va face acest demrs într-un cadru ofiacil, respective Biroul Politic Național al partidului. Ultimul scandal legat de Ministerul Sănătăţii, respectiv mutarea...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul



Sport
Rezultate slăbuţe pentru echipele din Timiş în Liga 3
10 aprilie 2021
de: Alin Toader
Etapa a 15-a din eşalonul terţ nu a fost tocmai bună pentru cele cinci echipe din Timiş care evoluează aici. Doar Dumbrăviţa a reuşit o victorie, iar ACS Poli un egal, celelalte echipe pierzând la mare luptă. Echipa de la Pădurea Verde a renăscut după… pauza partidei cu Progresul Pecica. După primele 45 de minute,...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

10 aprilie 2021
Conform planului. Ripi este condusă, dar revine și se impune cu Recea
de: Alin Toader

Social
Amenzi după o înmormântare la Chișoda cu prea mulți participanți. Poliția s-a sesiza după un live pe Facebook
10 aprilie 2021
de: Oana Telescu
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Timișoara s-au sesizat, sâmbătă, din oficiu în urma vizionării unor imagini postate pe o rețea de socializare, din care reieșea că la cimitirul din Chișoda, se desfășoară o slujbă religioasă de înmormântare la care participă un număr mult mai mare de persoane decât prevăd restricțiile aflate în vigoare....
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul


Sănatate
60.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson vor ajunge în România săptămâna viitoare
România a trecut borna de un milion de persoane infectate cu coronavirus de la începutul pandemiei. 4.310 cazuri, în ultimele 24 de ore
Rata de infectare în Timişoara continuă să scadă: a ajuns la 5,42. Scăderea se manifestă şi la nivelul judeţului
169 de persoane din Timiş confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. Situaţia pe localităţi
Ce trebuie să ştie persoanele aflate pe lista de aşteptare pentru vaccinare
Asociația OncoHelp lansează un nou proiect destinat dezvoltării Laboratorului de Radioterapie
Un nou focar de coronavirus a izbucnit în Timiș la Spitalul de Psihiatrie din Jebel
5,74 este azi rata de infectare la Timișoara. În Timiş a scăzut la 4,67
Bilanţ coronavirus. 4.942 persoane infectate şi 134 de decese, în ultimele 24 de ore
206 persoane din Timiş, confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. Situaţia pe localităţi
Alergie, ultima reacție adversă apărută în Timiș la vaccinarea anti-covid
Medicii de la Spitalul Militar din Timișoara au realizat două intervenții foarte dificile
Timp liber și cultură
Lumea LEGO, prezentată la Iulius Town în cadrul expoziției Brickenburg
La Iulius Town Timișoara primăvara vine cu cele mai noi colecții de haine și cele mai plăcute parfumuri/FOTO
Creațiile Simpozionului de artă contemporană Gărâna 2020, pe simezele a două galerii timișorene
Ce să iei în considerare atunci când cumperi un gaming laptop
Tânăr actor din Timișoara, candidat la titlul Mister Europa 2021. Cum îl poți vota
Câștigătorii concursului organizat de Școala de Artă Timișoara
„Țara Rutabaga. Hoinăreală în zig-zag”, în premieră la Merlin
Evliya Çelebi, istoricul care ne arată Timișoara otomană. El ne prezintă și localitățile Banatului/FOTO
Descoperiți primele momente de viață a Pieței Mocioni, de la esplanadă de protecție a cetății, la cartier cu arhitectură superbă/FOTO
Istoria băii turcești din Piața Libertății. Ruinele acesteia sunt și acum îngropate sub caldarâmul zonei/FOTO
Teatrul Național din Timișoara anunță o nouă ediție a Concursului Național de Dramaturgie
Iulius Town are program special în weekend. Sunt deschise doar magazinele esențiale și unitățile food, în regim to go
Economic
Numărul punctelor de alimentare a automobilelor electrice din Timișoara va crește în perioada următoare
08 aprilie 2021
de: Marcel Hoster
Timișoara va beneficia de un nou punct de încărcare a automobilelor electrice. Stația de încărcare va fi amplasată în parcarea unui important centru comercial, urmând să fie de mare putere și să permită încărcarea celei mai mari părți a bateriei în câteva zeci de minute. Tot mai multe stații de încărcare a autovehiculelor electrice sunt...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Învățământ
Muzica vremurilor noastre, promovată în cadrul unui proiect al Facultății de Muzică Timișoara
Universitatea de Vest a fost plasată în cadrul topului Scimago
Universitatea Politehnica oferă cursuri gratuite de matematică pentru elevii care susțin bacalaureatul
Politehnica din Timișoara lucrează la universitatea viitorului alături de alte cinci țări
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara se mută online, odată cu 35.000 de noi e-book-uri din domeniul tehnicii,
MECIPT 1 – 60 de ani de la punerea în funcțiune/FOTO
Cadrele didactice se pot perfecționa în domeniul instruirii online prin intermediul unui program al Universității de Vest Timișoara
Știința, prezentată într-un mod distractiv. A avut loc o nouă ediție a FameLab
Biblioteca UPT a ajuns la 100 de ani de activitate/FOTO
Universitatea Politehnica și Universitatea de Vest au fost incluse în topul Emerging Economies University Rankings 2021
UVT trimite la guvern propriile propuneri pentru Planul Național de Reformă și Reziliență
S-a deschis o nouă sesiune de aplicații pentru Erasmus+ la UVT
Știri de ultima oră
60.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson vor ajunge în România săptămâna viitoare
10 aprilie 2021
de Oana Telescu
60.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson vor ajunge în România joi, 15 aprilie, mai repede decât era prevăzut, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Baciu spune că vaccinul Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză, va fi folosit cu precădere în cabinetele medicilor de familie, precum şi...
Citeşte tot articolul

Amenzi după o înmormântare la Chișoda cu prea mulți participanți. Poliția s-a sesiza după un live pe Facebook
10 aprilie 2021
de Oana Telescu
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Timișoara s-au sesizat, sâmbătă, din oficiu în urma vizionării unor imagini postate pe o rețea de socializare, din care reieșea că la cimitirul din Chișoda, se desfășoară o slujbă religioasă de înmormântare la care participă un număr mult mai mare de persoane decât prevăd restricțiile aflate în vigoare....
Citeşte tot articolul

Etapa a 15-a din eşalonul terţ nu a fost tocmai bună pentru cele cinci echipe din Timiş care evoluează aici. Doar Dumbrăviţa a reuşit o victorie, iar ACS Poli un egal, celelalte echipe pierzând la mare luptă. Echipa de la Pădurea Verde a renăscut după… pauza partidei cu Progresul Pecica. După primele 45 de minute,...
Citeşte tot articolul

Eșec în Bănie. Poli, de nerecunoscut în partea a doua, a cedat inițiativa, dar și jocul
10 aprilie 2021
de Alin Toader
Politehnica a pierdut la limită, scor 0-1, jocul din runda a doua a play-off-ului Ligii 2, disputat în fief-ul celor de la U Craiova 1948. Singurul gol al partidei a fost înscris de William Baeten în repriza secundă. Jocul de pe arena “Ion Oblemenco” nu a oferit foarte mult spectacol în prima parte. De remarcat...
Citeşte tot articolul

Decizii de ultimă oră ale CJSU. Magazinele din Timișoara, deschise în cursul săptămânii până la ora 21
10 aprilie 2021
de Oana Telescu
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de prefectul Zoltan Nemeth, sâmbătă, în ședință online, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul localităților din Timiș. În urma deciziei, timișorenii scapă de problema închiderii magazinelor la ora 18 și se va putea circula pe stradă fără decarație până...
Citeşte tot articolul

Vicecampioana țării la rugby, SCM Timișoara, a suferit o corecție dură astăzi la Baia Mare, în fața campionei, în etapa a doua a Cupei României. A fost 40-10 pentru maramureșeni, care și-au apropiat victoria încă de la pauză, 33-3. Bănățenii au început în forță jocul, stabilindu-se rapid în 22-ul advers. După câteva șarje bune ale...
Citeşte tot articolul

Conform planului. Ripi este condusă, dar revine și se impune cu Recea
10 aprilie 2021
de Alin Toader
Ripensia Timișoara este pe val în playout. După un 1-1 muncit la Constanța, pentru echipa bănățeană a urmat cel mai important meci, acasă cu FC Recea, mai ales că miza jocului era evitarea poziției de baraj. După 90 de minute atractive, gazdele s-au impus cu 2-1 (1-1). Prima parte a fost una în care ambele...
Citeşte tot articolul

România a trecut borna de un milion de persoane infectate cu coronavirus de la începutul pandemiei. 4.310 cazuri, în ultimele 24 de ore
10 aprilie 2021
de Vlad Stoian
De la ultima raportare, la nivel naţional au fost infectate cu Sars-Cov-2 alte 4.310 persoane, fiind efectuate 26.044 de teste RT-PCR şi 9.621 de teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 1.492 de pacienţi. Până astăzi, 10 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.002.865 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID –...
Citeşte tot articolul

Rata de infectare în Timişoara continuă să scadă: a ajuns la 5,42. Scăderea se manifestă şi la nivelul judeţului
10 aprilie 2021
de Vlad Stoian
Rata de infectare în Timişoara este azi 5,42 în scădere faţă de ziua precedentă, când era 5,74. La nivelul judeţului, rata este azi 4,53, tot în scădere față de ieri, când era 4,67. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează azi la Peciu Nou: 12,47. Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția de...
Citeşte tot articolul

169 de persoane din Timiş confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. Situaţia pe localităţi
10 aprilie 2021
de Vlad Stoian
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 169 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 2.548 de teste, dintre care 509 de teste rapide. Rata de infectare a scăzut la 4,53, după ce în ziua precedentă a fost 4,67. Numărul de persoane confirmate COVID-19 în ultimele 24 de ore pe localităţi: Timișoara –...
Citeşte tot articolul

Comentarii prin facebook