Cei mai mulți comentatori pe marginea războiului intern din PSD spun – și pe bună dreptate – că nu avem de-a face cu o dezbatere privind viitorul României. Nu asistăm la o luptă între îngeri și demoni, între cei îngrijorați de soarta țării și cei care nu dau doi bani pe aceasta. În definitiv, nu-i vorba de-a reforma ceva imposibil de reformat. E pur și simplu o luptă pentru putere în principalul partid de guvernământ, cel care are în mână toate resursele țării. Or, așa cum spun puciștii – și au și ei dreptate – Liviu Dragnea este deja compromis și extrem de vulnerabil, iar a-l urma în continuare înseamnă o sinucidere în masă la viitoarele alegeri. Și cum mirosul de sânge este tot mai puternic, o parte din haită a decis să-l termine pe masculul alfa. Acum, până nu cumva prinde iar puteri.
Hai să recunoaștem și faptul că puciștii sunt totuși mai frecventabili decât jumătatea de haită (sau câți ori fi) rămasă lângă Dragnea. Cel puțin atâta timp cât lângă încă președintele PSD s-au poziționat specimene precum Codrin Ștefănescu, Rădulescu „Mitralieră”, Șerban Nicolae, Nicolicea, Pleșoianu, Olguța Vasilescu, Rovana Plumb, Vâlcov etc. Mai mult, măcar în scrisoare se vorbește de revenirea României în matca europeană, în condițiile în care Dragnea și șleahta sa au cam întors spatele Europei, aventurându-se pe tot felul de drumuri întortocheate, care duc ba spre Budapesta, ba spre Moscova sau Istanbul.
De altfel, partizanii lui Dragnea se plâng că acest război s-a dus în public, că rufele curate nu s-au spălat în CEx. După vechile reguli ale Omertei. Pentru cei care stau pe margine și asistă la măcel, chiar acesta e farmecul lui. Și anume că PSD ni se dezvăluie acum, zi de zi, oră de oră, în toată „splendoarea” lui. Din scrisoarea puciștilor și unele declarații ale lor ni se confirmă acum, chiar din interior, lucruri pe care mulți le știam sau bănuiam. De exemplu, că PSD a ajuns la nici doi ani de la alegeri la 25%-30% în sondaje. E mai zdrobitoare cădere înregistrată vreodată de un partid aflat la putere, după alegerile câștigate cu nici doi ani în urmă cu 47%. Am văzut declarații ale unor PSD-iști sau susținători că e normală o erodare la guvernare. Complet greșit. Întodeauna, în primii doi ani, partidul aflat la guvernare nu doar că nu se erodează, dar mai adaugă procente la cele câștigate la alegeri. E fapt, nu speculație.
Din scrisoare mai aflăm și faptul că tot felul de funcții importante, inclusiv de miniștri, s-au ocupat pe bază de clientelism. Că astfel au ajuns tot felul de idioți în funcții. Lucru care se vede cu ochiul liber, începând cu premierul Dăncilă. De altfel și acum, Dragnea încearcă să-și cumpere rămânerea în fruntea PSD tranzacționând ca la piață demnități și contracte. Cică ar fi promis vreo 50 de poziții în guverrn și vreo 30 de locuri de europarlamentari. „Prostul meu să rămână la Economie”, ar fi spus liderul PSD Neamț, Ionel Arsene, vizavi de una dintre erorile naturii, pe numele ei Dănuț Andrușcă, în contul susținerii lui Dragnea. Nu-i bine să afle și poporul PSD că funcțiile se dau ca la tarabă la tot felul de nulități pe principiul „prost să fii, noroc să ai”? (În loc de noroc citește pile sau bani.)
Și am mai aflat din toate aceste certuri că, în timp ce se lupta cu așa-zisul stat paralel, Liviu Dragnea folosea serviciul secret al Ministerului de Interne pentru a-și urmări adversarii, în cel mai pur stil securist. Că s-a supărat pe SPP, după ce șefii acestui serviciu nu i-au spus unde se afla, la un moment dat, fostul premier Sorin Grindeanu. (De altfel, un episod ciudat cu conotații securiste s-a întâmplat în momentul în care presa controlată de Dragnea l-a surprins noaptea pe Grindeanu într-un local, alături de amintitul Arsene.)
Și a mai aflat acum și poporul PSD-ist că România este condusă de facto dintr-un palat din Scroviștea, de un grup restrâns, un cuvânt greu de spus avându-l chiar juna Irina, jumătatea „familiei tradiționale” Dragnea. Și au mai fost multe lucruri devoalate în timpul acestui război, al cărui deznodământ nu cred c-o să să aibă loc vineri. Important a fost faptul că votanții au avut posibilitatea să-și vadă „idolii” așa cum sunt în realitate. Evident, e vorba despre cei care au ochi să vadă și urechi să audă, nu de trepanații cărora și când le aduci o girafă în față spun că așa ceva nu există.
Comentarii prin facebook