Una dintre cei mai interesante și reputate artiste ale Timișoarei a primit, acum câteva zile, un foarte important premiu al breslei. Suzana Fântânariu a fost onorată cu Marele Premiu al UAP, distincție care i-a fost oferită la Colonia Pictorilor, în Baia Mare.
Uniunea Artiștilor Plastici din România și-a decernat, la finele săptămânii trecute, la Colonia Pictorilor din Baia Mare, premiile anuale. Marele Premiu a plecat la Timișoara, revenindu-i uneia dintre cele mai interesante artiste pentru care orașul de pe Bega este acasă. Suzana Fântânariu și-a adăugat, astfel, încă o distincție în „vitrina” deja încărcată de trofee.
Născută în 1947, în Baia, județul Suceava, și profesor universitar la. Facultatea de Arte și Design a UVT, Suzana Fântânariu a avut 60 de expoziţii personale în Italia, Austria, Olanda, Franţa, Emiratele Arabe Unite, Japonia și România. Numele ei a apărut pe afișul a peste 300 de expoziții de grup în țară și străinătate, dar și la o mulțime de bienale şi trienale internaţionale de gravură. Are în palmares nenumărate premii în România, dar în străinătate.
„Ceea ce Herta Müller a realizat cu un limbaj concentrat, poetic, în literatură, i-a reușit Suzanei Fântânariu în artele plastice: cronica unei experiențe existențiale în spațiul sud-est european copleșit de dictaturi și de angoase. Artista e preocupată de întrebări majore privind identitatea umană și dihotomia corp-suflet. Limbajul ei plastic este de un rafinament rar, Suzana Fântânariu excelează în domeniul xilogravurii și al desenului, iar de vreo două decenii ne uimește cu lucrări tridimensionale de mare anvergură”, spune despre arta proaspetei laureate a UAP criticiul de artă austriac Alexander Gerdanovits, născut la Timișoara.
Comentarii prin facebook