Piata Libertatii o fi rosie, dar bine ca nu e… mov!

Primarul Nicolae Robu este, tot mai des, subiect de discuții aprinse pe Internet. De această dată, este vorba de sondajul pe care l-a publicat pe pagina sa de Facebook, prin care le cere părerea timișorenilor despre felul în care arată Piața Libertății. Cei de la rezistenta.net fac haz de necaz și spun că tot e bine că piața nu e… violet!

piata mov

„Domnul Nicolae Robu are ca activitate preferată generarea de conflicte false. Fără a dori intrarea în polemici politice, omul spune aberații. Este complet adevărat că are adversari politici care îl sapă! Dar, în situația de față, domnul primar s-a implicat intim în realizarea unor proiecte, a modificat soluții bune pentru unele mai proaste (care oricum nu respectă planurile arhitecturale), iar apoi face sondaje pe Facebook cu opțiuni ridicole – după ce faptul a fost consumat. Ca bonus, după ce votezi în sondaj nu poți vedea rezultatele acestuia, ci trebuie să aștepți să ți le zică pe cuvânt domnul primar”, notează Cătălin Ion, pe rezistenta.net. Materialul se numește „Timișoara face retorică la nivel orwellian” și are ca temă mult discutata amenajare a Pieței Libertății. Edilul poartă, de ceva timp, o luptă on-line cu timișorenii nemulțumiți de tăierea copacilor și de felul în care arată Piața Libertății. El a încercat să le explice contestatarilor că ideea unei „piețe minerale”, lipsite de arbori, este ceva obișnuit în metropolele Europei. Oamenii se plâng însă, pe rețelele de socializare, că Robu le blochează accesul la postările lui, dacă nu sunt acord cu ideile exprimate de el. Cei de la rezistenta.net trag, pe final, o concluzie dulce-amară: „Poate trebuia vopsită (Piața Libertății – n.r.) ca tramvaiele din Timișoara, în culorile Poli”. rezistenta.net este un proiect lansat în 2007 ca blog de timp liber, care a atras, între timp, o comunitate cu atitudine. „Apărem în media convențională și neconvențională, ținem și conferințe. 100% independenți. Pentru că oamenii informați nu pot fi manipulați”, spun inițiatorii proiectului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

flacara-violet a spus: (aprilie 5th, 2015 at 18:14 )

Flacara voilet pe rrobisor il satisface! iar de POLI doar se foloseste rrobisor profitorul&ipocritul, pentru ca nu am auzit de vreun mare fotbalist rrobisor la Ripensia-Poli!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Universitatea de Vest Timișoara invită publicul să petreacă o seară sub cerul liber, alături de comunitatea UVT, pentru a observa două dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice ale verii. Evenimentul are loc miercuri, 12 august, fiind o seară dedicată observațiilor astronomice, organizată în zona releului de telecomunicații de lângă Lucareț. Punctul de întâlnire și locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara organizează un program de observații astronomice pentru eclipsa parțială de soare și Perseide
Locuitorii comunei Ghiroda sunt invitaţi la primul eveniment comun al proiectului „Mobilitate Verde” (Mobility in Green) cu tema „Mobilitate verde – un pas spre o comunitate sustenabilă”. La eveniment se va discuta despre cum vor fi aduse în Ghiroda mai multe piste de biciclete, aer mai curat și opțiuni de transport sustenabile.  Primăria Ghiroda şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Comunitatea noastră devine mai verde și vrem să fii parte din asta!”. Prima dezbatere la Ghiroda pe tema proiectului „Mobilitate Verde”
Lucrările la centrul multifuncţional modern care se ridică la Moşniţa Nouă au ajuns pe linie dreaptă. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, banii venind, în proporţie covârşitoare, de la CNI. Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările aferente obiectivului ”CONSTRUIRE SEDIU AȘEZĂMÂNT CULTURAL, SAT MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ” au ajuns...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la centrul multifuncţional din Moşniţa Nouă au ajuns pe ultima sută de metri
Una dintre cele mai așteptate investiții care va fi ridicată cu fondurile Consiliului Județean Timiș, cladirea care va ocupa terenul actualei parcări publice pe care o deține în zona zero a Timișoarei, a intrat în licitație publică. Vă fi o clădire multifuncțională, cu on arhitectură deosebită, spune Alfred Simonis, președintele CJT. “Facem primul pas pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a lansat licitația pentru clădirea ce va fi ridicată în parcarea din centrul Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.