Dan Alexa, de sase runde in zodia ghinionului

Dan Alexa este cu siguranţă cel mai ghinionist antrenor din Liga I! Poli Timişoara a adunat doar patru puncte în primele şase etape ale sezonului. Fotbaliştii pregătiţi de Dan Alexa au dominat majoritatea jocurilor, dar neşansa a făcut să piardă, în ciuda statisticilor care sunt de partea lui Poli.

Dan Alexa antrenor Poli Timisoara 05

Tot la capitolul ghinion pot fi incluse şi golurile primite de echipa lui Alexa în urma unor gafe memorabile comise de jucătorii săi. Chiar dacă tehnicianul timişorean s-a resemnat în privinţa ghinionului de care a fost urmărit în primele şase runde, nu trebuie trecut cu vederea că Poli, cu puţină şansă, ar fi putut să aibă cel puţin trei puncte în plus în clasament. Prima etapă a însemnat şi întâlnirea pentru prima dată cu ghinionul. Deşi jocul se îndrepta spre un echitabil 0-0, în repriza secundă a fost nevoie de o intervenţie iresponsabilă a lui Gabrie Cânu la Roman. Faza respectivă s-a soldat cu eliminarea fundaşului timişorean şi acordarea unei lovituri libere din care a înscris Răduţ singurul gol al jocului. În loc să debuteze cu un punct în clasament, Poli a început cu un deficit de trei puncte pe teren propriu.

A urmat jocul de la CFR Cluj, partidă pe care Poli a controlat-o în prima parte, dar a irosit trei ocazii mari de gol care aveau să se răzbune în repriza secundă. Din nou s-a strecurat neşansa la echipa lui Dan Alexa, care a primit un gol la care a greşit portarul Sascha Kirschstein, în urma unei faze la care arbitrul ar fi trebuit să dicteze un fault în atac al unui clujean la Cristi Melinte. Poli a întâlnit Dinamo Bucureşti în etapa a patra, un joc pe care l-a dominat în cea mai mare parte. Din nou ghinion, în ciuda ocaziilor mai multe de gol. Dinamo a câştigat cu 2-1, după ce a marcat două goluri oferite cadou de acelaşi Srdjan Luchin şi de Eduard Pap. Jocul cu numărul cinci a însemnat o nouă întâlnire a lui Dan Alexa cu ghinionul. E adevărat, de această dată se poate vorbi şi despre neputinţa jucătorilor timişoreni, care au avut cea mai slabă prestaţie din acest sezon. Totuşi, la scorul de 1-0 pentru Astra, Poli a egalat la începutul reprizei secunde prin spaniolul Segovia. Când părea că Poli a pus stăpânire pe joc, în scenă a intrat din nou Eduard Pap, primind un gol antologic care poate concura liniştit la categoria „Cascadorii râsului”. A fost momentul în care jucătorii lui Alexa au căzut moral. Mai experimentată, formaţia lui Marius Şumudică s-a impus în final cu 3-1. Alexa a fost ghinionist şi în jocul cu ASA Târgu-Mureş. Chiar dacă ardelenii au dominat autoritar prima jumătate de oră a jocului, Poli se poate lăuda că a avut cele mai mari ocazii, două la număr, ambele în repriza secundă. Lipsa de concentrare a lui Bărbuţ şi Zicu, spre ghinionul lui Alexa, a făcut ca cei doi să rateze cu seninătate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

eu a spus: (august 14th, 2015 at 12:17 )

Asa se numesc greselile individuale impardonabile ale unor jucatori „cu experienta” ? Papp saracul…e tanar, i se iarta. Dar Canu? Pensionarul neamt? Luchin?

INO a spus: (august 14th, 2015 at 12:35 )

BEY! IATĂ CE ZIC EU INO! GINION AU NUMAI PRO ȘTI! SCHIMBAȚI-L BĂ PE ALEXA ȘI VEȚI VEDEA VOM SCĂPA DE GHINION! DESIGUR VOM MAI PIERDE MECIURI -POLI NU ESTE ÎNCĂ O ECHIPĂ PREGĂTITĂ SĂ EMITĂ PRETENŢI DAR NICI CU GHINION NU SÎNT DE ACORD!HAI POLI TIMIȘOARA VICTORIE CU PRAZUL OLTENESC PE CALE DE DISPARIȚIE! CEL UNGURESC ESTE MAI SĂNĂTOS ȘI MAI IEFTIN!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Astral a spus: (august 14th, 2015 at 14:47 )

Greselile jucatorilor nu se numesc ghinion, ci lipsa de concentrare sau de valoare. Chiar din contra, Alexa a avut mare noroc cu Botosaniul, fundasul lor central fiind la ingrijiri medicale in timp ce Poli a inscris, si a avut mare noroc la ASA, mai ales in prima jumatate de ora, cand jucatorii nostri erau halucinati pe teren, nu gaseau mingea. Ce sa mai vorbim de arbitrajul pro-Poli de la Targu Mures, despre care nimeni nu zice nimic. Iata cum ziaristii timisoreni acuza cand arbitrajul impotriva echipei noastre, cand lipsa de noroc a antrenorului, dar nu privesc critic lucrurile. Uitati-va la cifrele Timisoarei: 3 goluri date – cel mai slab atac din campionat; 7 goluri primite – una din cele mai slabe aparari din Liga I. Cifrele vorbesc, restul, ca e noroc sau ghinion, ramane de povestit nepotilor. 🙂

Druckerul din Mehala a spus: (august 14th, 2015 at 17:50 )

Hai mai terminati , maine batem Craiova si avem 7 puncte…f,tui .

sandel a spus: (august 14th, 2015 at 21:07 )

Ce limbi îi m-ai dai lui Alexa.Nici nu m-ai are nevoie de hârtie igienică,că tu ești prezent mereu în preajma lui.Ăsta să fie tot ghinion pentru el sau noroc pentru amândoi?

Druckerul din Mehala a spus: (august 14th, 2015 at 21:18 )

Sandele…cand vad ce bun esti la lb romana , nici nu ” m-ai ” am chef sa te injur …f,tui …

INO a spus: (august 15th, 2015 at 01:02 )

BEY! CRAIOVA ÎN GENERAL NU MAI POATE FACE NIMIC NICI LA PROPRIU NICI LA FIGURAT!AȘA CĂ!HAIDE POLI MĂCAR PE ETNICI ĂȘTIA DE CULOARE SĂ-I BATEM!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Athen a spus: (august 15th, 2015 at 15:46 )

Azi parca vad ca prazarii-si revin cu noi,care n-avem antrenor.

INO a spus: (august 15th, 2015 at 17:40 )

BEY!OLTENII VENIȚI ÎN BANAT ȘTIU CE FOA ME ESTE PRIN OLTENIA ȘI NU CRED CĂ PE FOA MEA ASTA DE PUNCTE NE POT CREEA PROBLEME!HAIDE POLI TIMIȘOARA VICTORIE CU ACEȘTI F…. ȘTI!IA APUCAT DIAREA LA TG MUREȘ CRED CĂ ERAU NEMÎNCAȚI SĂRACI ȘI AU AVUT PROBLEME CU STOMACUL. HAIDE POLI TIMIȘOARA VICTORIE!YESS!POLI FOREVER FOR ETERNITY!GOOOLLLURYYY!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

INO a spus: (august 15th, 2015 at 18:14 )

BEY!DANE! ECHIPA NU ARATĂ RĂU!DECI BĂRBUȚ-ELEK-GOGA -CROITORU -BUN ATAC SĂ VEDEM CÎTE LE DĂM!HAI POLI TIMIȘOARA!VICTORIE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

INO a spus: (august 15th, 2015 at 20:25 )

BEY!ALEXA OUT! ALEXA OUT!ALEXA!ALEXA OUT!ALEXA OUT

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

astral a spus: (august 15th, 2015 at 20:40 )

Craiova, echipa de batut. Dar nici azi nu am fost in stare sa castigam.
Alexa – daca ai fi cu bun simt, ti-ai da demisia. Lasa-ne, ca nu jucam nimic. Jenant.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat

Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
Gestionarea eficientă a deșeurilor a încetat de mult să fie doar o obligație legală, devenind o dovadă de responsabilitate civică și economică. Campania „Un Timiș mai curat”, inițiată de Eco Serv Timiș în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, readuce în atenția publică ideea că succesul ecologic depinde de efortul comun al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Resurse salvate, nu deșeuri îngropate: cum construim împreună „Un Timiș mai curat”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.