Primarul din Dudeştii Vechi va deveni primul consul onorific al Bulgariei la Timişoara. Inaugurarea noii misiuni diplomatice e programată vineri, la sediul central al Uniunii Bulgare din Banat – România (UBBR) din Piaţa Unirii nr. 14. Circumscripţia consulară include judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin.
La inaugurare vor participa secretarul permanent din cadrul MAE al Republicii Bulgaria, Maxim Gaytandjiev, Valentin Radomirski, ambasadorul Bulgariei în România, Rosen Ivanov, preşedintele Agenţiei de stat pentru Bulgarii din Străinătate, Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor şi deputat al minoritaţii bulgare din Parlamentul României. Programul va continua cu un spectacol în Sala Mare a Consiliului Judeţean Timiş, respectiv cu deschiderea unui parc de joacă pentru copii în centrul Timişoarei, ca urmare a unei donaţii din partea unei firme bulgăreşti de construcţii, a ambasadei şi a UBBR. Consului onorific Gheorghe Nacov, 39 de ani, este actualul primar al comunei Dudeştii Vechi, aflat la al doilea mandat. Membru al Uniunii Bulgarilor din Banat, acesta este licenţiat în drept la Universitatea din Sofia.
Comentarii prin facebook