Ultimatum pentru juristii primariei! Robu suspenda oficial finantarea sportului

Primarul Nicolae Robu le cere juriștilor din subordinea lui fie să găsească, până luni, o formulă legală pentru finanțarea cluburilor sportive și a Asociației Timișoara Capitală Culturală, fie să-și asume, prin semnătură, lipsa unei astfel de variante. Momentan, un lucru e cert: niciun ban nu va mai ajunge la cele cinci asociații.

Nicolae Robu,primarul Timisoarei 04

Controalele Curții de Conturi la Primăria Timișoara au băgat spaima în angajații municipalității. Finanțarea celor patru cluburi sportive și a Asociației Timișoara Capitală Culturală este în aer, după ce juriștii refuză să semneze orice document legat de bani. Primarul Nicolae Robu a sintetizat, joi, pe Facebook, situația. „În «perioada Iancu» au fost mereu controverse pe tema legalităţii finanţării de către Primărie și CJ a clubului de fotbal Poli, dată fiind calitatea acestuia de societate comercială. Secretarul Primăriei, Serviciul Juridic al Primăriei, Secretarul CJ, Prefectura, directoarea Direcţiei Juridice Naţionale a Curţii de Conturi ș.a. au considerat acea finanţare legală, iar alte persoane, nu. Astăzi, acea finanţare face obiectul unor anchete. În 2010, administraţia Ciuhandu a introdus un nou model de finanţare a sportului, creând clubul de baschet BC Timişoara, cu calitatea de asociaţie neguvernamentală non profit, având Consiliul Local drept membru asociat (…) În 2011, modelul a fost extins şi în zona culturală, prin crearea Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană. În 2012 și în continuare, (…) întrucât nimeni nu a avut nicio obiecție referitor la ele, ba, mai mult, toată lumea considerându-le drept modele de urmat și având în vedere că ele aveau girul de legalitate al Secretarului Primăriei, al Serviciului Juridic al Primăriei, al Prefecturii și, mai important decât orice, al Judecătoriei (…) sub administrația Robu, Consiliul Local a decis continuarea prezenței sale în cele două asociații și implicit a finanțării acestora prin cotizație și asocierea, după același model, pentru susținerea fotbalului, rugby-ului și handbalului, în cluburile ACS Poli, RCM-UVT Saracens şi CH Politehnica. Din nou, nimeni nu a avut nicio obiecţie”, explică edilul.

A urmat un control al Curții de Conturi, realizat în 2015, și finalizat cu un raport care spune, negru pe alb, că toate cele cinci asocieri sunt ilegale. În consecință, sumele alocate drept cotizație în ultimii cinci ani – aproximativ 35 de milioane de lei – sunt considerate prejudiciu și trebuie recuperate. Municipalitatea a contestat decizia la organismul naţional de rezoluţionare a contestaţiilor al Curţii de Conturi, dar nu se știe când va primi un răspuns. Conform lui Robu, în cazul în care hotărârea va fi considerată perfect legală, primăria își va căuta dreptatea în justiție. Până atunci, rămâne problema finanțării actuale a celor cinci entități. „În momentul de faţă, deşi nu există nicio interdicţie legală de continuare a situaţiei de dinaintea auditului Curţii de Conturi, niciun jurist din primărie nu-şi mai asumă să semneze în acest sens (…) Pentru că eu, indiferent de miză, în nicio speţă, nu voi face niciodată nimic ce nu are aviz de legalitate (…) în situaţia creată n-o să mai virez niciun leu către niciuna dintre asociaţii, până când lucrurile nu vor ieşi din impas”, anunță categoric edilul.

În aceste condiții, Nicolae Robu a emis joi o notă internă adresată Serviciului Juridic. „Având în vedere situaţia critică în care s-a ajuns cu finanţarea de către PMT a cluburilor sportive asociaţii în care CLT este membru asociat şi a Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană, date fiind consecinţele dezastruoase ale perpetuării stării de blocaj actuale, vă cer imperativ să propuneţi cel puţin o variantă pe care dv. o consideraţi perfect legală de continuare a sprijinului PMT pentru respectivele asociaţii sau, dacă o asemenea variantă nu există, atunci să susţineţi în scris, cu asumarea de rigoare, acest lucru”, se precizează în nota internă. Juriștii PMT au termen până luni, 28 septembrie, la ora 12.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Common Sese a spus: (septembrie 24th, 2015 at 19:11 )

ReferitOR la projectul Capitala Culturara – el este mort dpdv al oportunitatii …plus ca realitatea este ca alte orase CHIAR sunt mai bine pozitionate decat noi si most likely vor castia in fata noastra …
ASA ca de decat sa sparg 20 mln (chiar si esalonati) mai bine angajez acum un credit echivalent si construiesc stadionul (replica Ploiestiuliui) de care Timisoara are mare nevoie
Spectacolul va fi cel putin egal 🙂
Plus ca un VAL de turisti in cativa ani in orasul nostrum care inca nu este pregatit pentru asa ceva ne taie de map ul lor pe urmatorii 20 de ani
sa avem ce arata inainte in Timisoara si apoi gasim noi un bun motiv sa atragem turisti NU am nevoie de UMBRELLA de capitala culturala – fac mega festival rock dupa modelul Clujului propriul nostrum George festival :((( cu participare publica & privata etc etc etc :)))
parerea mea

ape a spus: (septembrie 24th, 2015 at 19:38 )

Abia astept momentul in care membrii CL si executivul vor trebui sa acopere gaura de 35 mil lei. Doar asa vor invata viitorii potentiali candidati ca rolul lor e sa faca ceva pentru oras, ci nu sa sifoneze bani.

fraierul de serviciu a spus: (septembrie 24th, 2015 at 22:03 )

Robule, vezi ca o sa vina si ziua in care va trebui sa explici cum s-au cheltuit milioane de Euro prin aceste asociatii dubioase. E doar o chestiune de timp. Bulgarele se rostogoleste deja …
Cei din CL, desi acum fac zid comun, o sa inceapa sa toarne. Functionarii se simt deja amenintati si nu o sa mai semneze toate hotiile tale.
Du-te si te mai pupa cu Titu pana mai poti.

Nazorelul a spus: (septembrie 24th, 2015 at 22:32 )

Narozelul rrobu este constient ca nimeni NU o sa-i imprime CD cu baladele lui si de aceea se agita cu proiectul cultural ca sa-si finanteze si aceste capricii!

Adio Timisoara a spus: (septembrie 25th, 2015 at 08:13 )

Aici,in Timisoara nu va mai fi sport,nu vor mai fi Opera,Teatru,Filarmonica,apoi nu vor mai fi biserici,licee,facultati……va fi numai o curte mare in tot orasul…..de conturi bineinteles……Iata cum suna viitorul Timisoarei oras liber craiesc….

de savoya a spus: (septembrie 25th, 2015 at 09:19 )

Situatia este destul de clara.Nu stiu de ce dl.Robu mai insista.Acei juristi nu vor da in vecii-vecilor aviz de legalitate ,iar gasirea de acestia a unei solutii este imposibila,pentru ca practic solutia legala nu exista.
Singura solutie este iesirea celor doua Consilii din acele asociatii si finantarea nerambursabila(in cuantumul prevazut de lege) avand la baza un Contract,cu drepturi si obligatii de ambele parti.Oricum legea prevede clar ce tipuri de cheltuieli pot fi decontate in cadrul unei finantari,iar problema cea mai mare a d-lui Robu este aceea ca costurile cu salariile(care la ACS,BC,Saracens,etc. sunt enorme)NU POT FI DECONTATE.
Asadar,d-le Robu,nu mai pozati in victima,dvs. stiti foarte bine care este realitatea,doar ca refuzati s-o acceptati.Mai grav este ca doriti sa-i nenorociti pe altii(juristi,consilieri locali,etc) cu insistenta dvs.pentru o cauza pierduta.
Procedati conform legii si niciun organ de control n-o sa va sanctioneze!

eu cetatean a spus: (septembrie 25th, 2015 at 10:09 )

suntem loviti rau consilierii ,parlamentarii,in general vasnicii conducatori se unesc fac front comun cind e vorba de avantaj propriu,cind e necesara mobilizare gen sosea de centura, capitala culturala atunci nu se gaseste LEGALITATEA

Adio Timisoara a spus: (septembrie 25th, 2015 at 11:35 )

Toate orasele si comunele din Romania finanteaza sportul cu acte in regula numai la Timisoara e ilegal.Sa intelegem ca nu mai facem parte din tara Mioritei?Atunci de ce toate taxele si impozitele se trimit la bu curesti?

de savoya a spus: (septembrie 25th, 2015 at 12:30 )

Pt Adio Timisoara
In alte parti ,probabil ca se respecta legea.In sensul ca CL si CJ nu fac parte din acele structuri asociative si finantarea se face in baza Legii Sportului.La Timisoara,s-a incercat o „smecherie”,inceputa e adevarat in 2011 cu BC Timisoara(preluata ulterior de ACS,Saracens,HC,etc) si finantarea se face pe baza cotizatiei Consiliilor,iar banii au fost folositi inclusiv pt plata salariilor,ceea ce nu este permis de Legea Sportului.
Se tot vorbeste de acel Raport al Curtii de Conturi,dar de ce Primaria nu-l publica sa vada toata lumea motivarea Curtii?! Probabil ,pentru simplul motiv ca este fundamentat juridic,iar lamentarile ,de genul „n-am stiut…si altii au facut…ce aveti cu noi…etc” nu tin loc de argumente,ci de o „vaicareala” specifica politicianului roman,care niciodata nu e responsabil de nimic!!!

@blue a spus: (septembrie 25th, 2015 at 12:42 )

cine e seful Curtii de Conturi Timisoara?
Cum de legalitatea unei actiuni se schimba in timp avind aceleasi legi?

blue a spus: (septembrie 25th, 2015 at 13:06 )

Cine a zis ca se schimba legalitatea? A fost ilegal inca de la inceput ceea ce s-a facut.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au apărut primele imagini cu noua structură metalică de la Podul Muncii/Foto

Chiar dacă deocamdată nu e vizibilă decât operațiunea de demolare a vechii structure a Podului Muncii, primarul Dominic Fritz ne asigură că se lucrează deja la componentele noului pod de la fosta Fabrică de Ţigări care va fi realizat în locul celui vechi. Dominic Fritz a prezentat o serie de imagini cu mai multe grinzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele imagini cu noua structură metalică de la Podul Muncii/Foto
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro

În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Contractul dintre Politehnica și atacantul italian Godberg Barry Cooper (28 ani) a ajuns la final, iar clubul nu va prelungi înțelegerea. Cooper a sosit la Politehnica Timișoara în septembrie 2025 cu surle și trâmbițe, din postura de atacant valoros cu prezențe în prima ligă. Doar că pe teren, lucrurile nu au fost conform așteptărilor. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cooper nu a convins, iar Politehnica se desparte de atacantul în care s-au pus multe speranțe
În weekend-ul care urmează, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi. Pe lângă preparatele gastronomice pe gustul tuturor şi vinul de Silagiu ţinut la rece, nu va lipsi nici deliciosul concurs gastronomic „Cele mai bune sarmale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul săptămânii la Buziaş vă aşteaptă „cele mai bune sarmale din Banat” şi excelentele vinuri de Silagiu. Pe scurt, Festivalul “Zilele Veveriţelor”
După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.