Poli Timisoara, printre echipele care nu risca sa fie sanctionate de Viorel Duru

Poli Timişoara trece prin cea mai nefastă perioadă din punct de vedere financiar, fiind aproape de colaps. Cu toate acestea, clubul timişorean face parte din grupul de cinci echipe din Liga I nevizate de o decizie drastică a Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF.

ACS Poli - Petrolul 26

Mai bine de jumătate din echipele din Liga I riscă să fie depunctate pentru datorii de Administraţia de Licenţiere din cadrul FRF. Poli Timişoara nu se numără printre acestea! Viorel Duru, directorul Administraţiei de Licenţiere, a anunţat că nouă din cele 14 echipe care joacă în Liga I riscă să fie depunctate pentru că figurează cu datorii până în 30 iunie 2015. Acestea pot achita datoriile până în data de 31 octombrie. În caz contrar, riscă depunctarea. „E mai uşor să numim echipele care nu sunt monitorizate. Sunt mult mai puţine. Fără probleme sunt Steaua, FC Voluntari, Concordia Chiajna, CSU Craiova şi ACS Poli Timişoara”, a precizat Viorel Duru, potrivit ProSport.

viorel duru

Comunicatul Administrației de Licențiere a FRF

1. Procesul de monitorizare financiară a cluburilor din Liga I are două faze. La data de referință 30 iunie cluburile trebuie să raporteze situația datoriilor. Dacă acestea nu au datorii nu se vor mai afla în procedura de monitorizare financiară pentru sezonul aflat în desfășurare. Dacă cluburile au datorii, acestea trebuie să facă dovada până la data de 30 septembrie, respectiv până la data de 31 octombrie, că au achitat toate datoriile înregistrate la data de referință 30 iunie.
2. Se evaluează lipsa datoriilor către alte cluburi din activitatea de transfer a jucătorilor și lipsa datoriilor către angajații clubului.
3. Nouă cluburi dintre cele 14 care participă în Liga I au raportat datorii la 30 iunie a.c.
4. Sancțiunea maximă pentru fiecare dintre cele două categorii de datorii evaluate este deducerea a câte trei puncte din clasamentul sezonului aflat în desfășurare. Dacă până la 30 septembrie nu sunt achitate toate datoriile, cluburile respective vor fi sancționate cu deducerea a câte un punct pentru fiecare categorie de datorii. Dacă nici până la 31 octombrie nu sunt achitate toate datoriile, cluburile respective vor fi sancționate cu deducerea a încă două puncte pentru fiecare categorie de datorii.
5. Situația cluburilor care nu au achitat toate datoriile până la data de 30 septembrie a.c., respectiv până la data de 31 octombrie a.c., va fi cunoscută la încheierea procesului de evaluare a documentațiilor financiare prezentate de aceste nouă cluburi. Propunerile de sancționare vor fi transmise, de managerul de licențiere către Comisia de Disciplină și Etică a FRF, la data de 15 noiembrie 2015.
6. Sancțiunile dictate vor fi cunoscute la încheierea procedurilor disciplinare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

pif a spus: (octombrie 20th, 2015 at 22:36 )

dar risca sa fie penalizata de propriile transferuri. Luchin lamurit in ultimul minut, acum se dovedeste ca totul nu a fost decit o himera, deviat de la transferuri ca Partizan sau Steaua Rosie Belgrad datorita faptului ca a vrut sa joace la echipa sa natala. n-am mai vazut niciodata la Poli fundasi centrali atit de penibili ca la jocul cu Pandurii, niciodata. daca nu-s in stare sa se duca la ASU, acolo or fi bineveniti. decit cu asa epave mai bine se joaca cu juniori, daca oricum trebuie sa retrogradam pentru ca nu am fost in stare sa aducem niste stoperi adevarati.
asta e pericolul principal, nu penalizarile federatiei.

birlic a spus: (octombrie 21st, 2015 at 10:28 )

de accord cu pif ,Luchin de cand sa casatorit nu mai apara poarta ,doar lasa pe altii sa traga in ea ,Rusine ca esti intre consatenii tai sa joci atat de prost ,macar tinel pe bara nea Marine si baga un tanar de perspectiva.

INO a spus: (octombrie 23rd, 2015 at 20:58 )

BEY! FLOCEA! EȘTI DE TOT KKT-UL!POLI TIMIȘOARA NU JOACĂ NIMIC ȘI TOȚI SE DAU ACCIDENTAȚI!VAI DE PU LA TA ROBULE!NU CRED CĂ LUMEA TE MAI VREA PRIMAR!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp

Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe care l-a primit, în condiții extrem de avantajoase, în zona zero a Timișoarei, fosta florărie din Piața Operei. „Nu vrem ca jocurile politice să distrugă misiunea Kenosis”. Un anunț în acest sens a fost postat pe Facebook, nu pe pagina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice
Un centru de 70 de milioane de lei, din care jumătate din bani fonduri europene nerambursabile, FORUM 01115″, un proiect pilot New European Bauhaus, va fi ridicat la ieșirea din Timișoara spre Giroc, pe terenul fostei unități militare de acolo, pe terenul deținut de zeci de ani de Consiliul Județean Timiş. Va fi un nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite toate detaliile viitorului centru FORUM 01115 de la Giroc. Investiția va fi de 70 de milioane de lei, durata de execuție trei ani
Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi ai județului din 2025. Ca de obicei, un sportiv de la CSM Timișoara este primul în topul olimpic. Nicio surpriză, el practică canotajul, la fel ca mulți din predecesorii săi, care au urcat pe prima poziție în această ierarhie. Iulian...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente
Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara
Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara a anunțat, luni, în cadrul unui comunicat remis agenției de presă Agerpres că a achiziționat clădirea în cadru căreia funcționează clinica ASCAR. Suma alocată a fost de peste 1,2 milioane de euro, aceasta provenind din excedentul bugetar al universității. Negocierile au fost purtate în ultimii doi ani, a anunțat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara a cumpărat clădirea ASCAR, cu 1,2 milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.