Contra a refuzat-o pe Poli, Stanciu negociaza cu antrenor pe care nu l-a vrut in trecut

Destituirea lui Florin Marin a încins serios spiritele la Poli Timişoara în ceea ce priveşte numirea noului tehnician. Primele nume vehiculate pentru postul de antrenor la Poli au fost cele ale lui Cosmin Contra şi Ioan Andone, dar ambii tehnicieni au refuzat oferta de a antrena în capitala Banatului.

grigoras

Cosmin Contra este dorit de toată lumea, de la primarul Nicolae Robu şi preşedintele CJT Titu Bojin, până la conducerea clubului şi suporteri, dar fostul internaţional nu a dat curs ofertei. Motivul pentru care Cosmin Contra a spus „pas” este legat, în primul rând, de o eventuală ofertă din Spania, de la Getafe, dar şi de criza financiară prin care trece clubul. În aceste condiţii, conducerea lui Poli a trebuit să se reorienteze repede. Aşa s-a ajuns la varianta Petre Grigoraş, recent destituit de la ASA Târgu Mureş. Cel care negociază cu Grigoraş este managerul sportiv Daniel Stanciu. Grigoraş ar fi putut ajunge la Poli încă de anul trecut, după ce Dan Alexa şi-a dat demisia, dar, în ciuda faptului că antrenorul ar fi fost deschis în vederea unei colaborări cu echipa timişoreană, Daniel Stanciu s-a opus numirii acestuia pe banca tehnică, preferându-l pe… Florin Marin, în ciuda faptului că suporteri şi oameni de fotbal din Timişoara au avut reacţii extrem de acide la adresa deciziei managerului sportiv.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

chibitul violet a spus: (martie 22nd, 2016 at 09:22 )

Corect ar fi sa plece si Stanciu alaturi de Flocea !

Tache a spus: (martie 22nd, 2016 at 09:39 )

Contra era cea mai buna varianta, dar daca nu vrea omul… Sa speram ca va fi pe viitor antrenor la Poli. Grigoras mi se pare o alegere buna, joaca un fotbal frumos, ofensiv, nu cu fundul in poarta ca Flocea si ce am mai avut noi (Sunda, Alexa, etc). Cu Grigoras zic ca putem termina lejer cel putin pe locul 4 in play out. Hai cu Grigoras!

horia, closca si crisan a spus: (martie 22nd, 2016 at 09:47 )

Si cum va negocia domnul Stanciu cu Grigoras. Daca as fi Robu l-as da afara urgent oe Stanciu si as apela la un antrenor-manager, asa cum se intampla la Dinamo cu Rednic. Vreau sa stiu cate din transferurile catastrofale din aceasta iarna si le asuma acest Stanciu. Chiar sunt curios.

eu a spus: (martie 22nd, 2016 at 10:02 )

Ar trebui sa il puna antrenor pe Ionut Popa…el e obisnuit sa antreneye echipe petarda fara bani 🙂

soryn a spus: (martie 22nd, 2016 at 10:37 )

cred ca oricum la ora actuala oricine ar veni este …… mult prea tarziu. poate cu contra aveam o sansa, suporterii, orasul ar fi venit alaturi de cosmin, de echipa … in rest oricine vine nu poate, nu are acest atuu local pe care il avea cosmin.
din pacate m-am lamurit si despre grigoras, dupa episodul tg mures … nu are o personalitate, un caracter care sa se impuna si sa scoata jucatorii din forma in care este echipa acum.
in plus la concurenta cu … chiajna si voluntari (iti vine greata cind vezi ce reprezinta sau pe cine reprezinta aceste echipe) sintem net NEfavoriti.
In primul rind totul pleaca de la acesta conducere ??? bulibasita a acestei echipe, cu jucatori, antrenori adusi pe pile, dupa ureche , fara un presedinte, cu un amatorism total … mai vrei sa ramai in prima liga???
Sincer doar la timisoara si ploiesti este acest amatorism si asta se vede si la locul din clasament al acestor echipe, nu-i asa?
Unde sint toti jucatorii adusi in aceasta iarna la club??? citi nu sint accidentati??? in ce etapa pot intra titulari??? ai pe cine sa intrebi???
Din pacate la ora aceasta, acest acs poli, este mai slab si decit cel de acum doi ani … cu tot cu rosenblum si velcea …

sam a spus: (martie 22nd, 2016 at 11:21 )

unde joaca acum jucatorii din perioada rosenblum, velcea……cu luchin si curtean pastrati cu o situatie financiara ca la voluntarii, si fara sule in coasta terminam pe 7

anteconbega a spus: (martie 22nd, 2016 at 11:54 )

ARE SI CONTRA DEMNITATEA LUI..

sam a spus: (martie 22nd, 2016 at 13:02 )

SA-L DECLARAM EROU AL CURTII DE CONTURI

Druckerul din Mehala a spus: (martie 22nd, 2016 at 17:33 )

Bine zice ** eu ** mai sus…Ionut Popa ar fi trebuit sa vina , io cred ca ar trebui sa vina vreo 10 fotbalisti…f,tui , nu antrenor .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.