Buna Vestire sau Blagoveștenia, celebrată pe 25 martie, este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. De Buna Vestire e prima dezlegare la pește din Postul Paștelui și se spune că nu trebuie să vă certați cu nimeni în aceastră zi.
Buna Vestire este prima sărbătoare dintre sărbătorile Maicii Domnului confirmată în documente. Inițial, nu exista o dată fixă, iar acest lucru a existat în Apus până în secolul al XI-lea. În Răsărit, data de 25 martie încă din prima jumatate a secolului al V-lea. Buna Vestire este sărbătorită în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la pește. În popor se spune că este ziua în care cucul cântă pentru prima oară, iar oamenii trebuie să o întâmpine veseli, îmbrăcaţi curat şi cu bani în buzunare. Conform tradiției, femeile pun pe pragul uşii pâine, sare şi apă, ca să se încălzească, să bea şi să mănânce îngerii. Este mare păcat ca gospodinele să spele rufe sau să ţeasă, iar gospodarii să lucreze la câmp. De Buna Vestire, apicultorii scot stupii la soare, pentru ca aceştia să fie plini de miere. De asemenea, vitele sunt scoase din grajduri şi lăsate să stea la soare, fără să poarte jug, ca să fie sănătoase tot anul. Sărbătoarea Bunei Vestiri trebuie petrecută în bună înţelegere, iar cine se ceartă de Buna Vestire va avea necazuri tot anul.
Comentarii prin facebook