Peisagistii vor colabora cu Primaria Timisoara. Robu: Sunt deschis la orice propuneri de mai bine

Asociația Peisagiștilor va deveni partener al Primăriei Timișoara, pentru că nu e „obstrucționistă”. E concluzia la care a ajuns Nicolae Robu, după discuția purtată cu reprezentanții AsoP pe tema păstrării sau desființării fâșiilor verzi dintre trotuare și carosabile.

Primarul Nicolae Robu anunța, la finele lunii februarie, că vrea desfiinţeze fâșiile dintre trotuare și carosabil, considerate spații verzi. „Conţin doar pământ care, când plouă, se transformă în noroi, respectiv noroi în care bălteşte. Când e vreme bună, avem praf care se ridică în atmosferă şi pe care îl inspirăm (…) Ele trebuie desfiinţate, ca să nu mai fie mizerie acolo. Sunt doar zone de protecţie a drumului”, spunea edilul. Imediat a apărut reacția Asociației Peisagiștilor, care a criticat intenția desființării acestor fâșii verzi, susținând că starea deplorabilă a acestor „fâșii verzi” este cauzată de neîngrijirea corespunzătoare. Robu a declarat că nu dorește să intre în conflict cu peisagiștii și că vrea să aibă un dialog cu aceștia. Întâlnirea a avut în urmă cu două zile și, spune edilul, el le-a explicat specialiștilor poziția sa. „Le-am reproșat că nu au venit cu atitudini constructive, ci doar cu obstrucții, și le-am spus că ne exercitam prerogativele cu responsabilitate, în interesul cetățenilor. Prin măsurile luate am reușit să reducem praful și să facem ca Timișoara să fie singurul oraș din România scos de sub sancțiunea UE. Pentru a avea un aer și mai curat, trebuie să desființăm acele fâșii înguste care nu pot fi ținute verzi și să punem accent pe cât mai mulți copaci”, susține Robu.

În 2015, conform datelor oferite de administrația locală, Timişoara avea aproximativ 550 de hectare de spaţiu verde, excluzând Pădurea Verde, ceea ce înseamnă aproximativ 18 mp/locuitor. Dacă ar fi fost inclusă și Pădurea Verde, suprafața ar fi crescut la 38 mp/locuitor. Normele europene prevăd un minim de 26 mp de spaţiu verde / locuitor.

Concluzia primarului? AsoP va fi inclusă în parteneriatul pe care municipalitatea îl are cu Universitatea de Științe Agricole. „Reprezentanții asociației s-au angajat să fie pozitivi și să ne ofere sprijin de specialitate. Ne-am despărțit în termeni amiabili, cu deschidere de ambele părți pentru colaborare pentru binele Timișoarei. Eu sunt deschis la orice colaborări și receptiv la orice propuneri de mai bine, dar sunt inflexibil în fața obstructioniștilor. Asociația Peisagiștilor mi-a lăsat impresia că nu se va încadra în această categorie, ci dimpotrivă”, a mai declarat Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Costel a spus: (martie 17th, 2017 at 11:51 )

„În 2015, conform datelor oferite de administrația locală, Timişoara avea aproximativ 550 de hectare de spaţiu verde, excluzând Pădurea Verde, ceea ce înseamnă aproximativ 18 mp/locuitor.” Din 2015 s-au taiat copacii din Piata Libertatii, cei de pe Popa Sapca, cei din parcul Padurice, din multe alte locuri din oras. Deci, se pare ca cei 18 mp/locuitor s-au diminuat, in nici un caz nu au crescut. Dar Robul merge inainte cu ideile lui fixe, nu accepta ca poate a gresit, ca poate cineva are o idee mai buna!

ianis a spus: (martie 17th, 2017 at 12:17 )

In sfarsit o initiativa care trebuie laudata.Bravo!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, la finalul întâlnirii cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, că s-a revenit la blocajul politic pe care îl credea depăşit. El a dat vina pentru această situaţie pe PNL, iar în final le-a cerut partidelor să revină la dialog Președintele României a avut, în această seară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul pierde pentru al doilea an la rând barajul de promovare în Liga 3

Din 2006 de la reintroducerea barajelor de promovare în „Divizia C”, Timișul era o adevărată campioană a acestor dueluri, pierzând doar de câteva ori accederea în liga superioară, însă acum au început să se dune și eșecurile. Dacă anul trecut, CSM Lugoj nu a făcut față campioanei din Gorj, în acest an nici CS Sânandrei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul pierde pentru al doilea an la rând barajul de promovare în Liga 3
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Primăria Timișoara face primul pas spre conectarea la gaze naturale a bazei Costică Rădulescu

Semnalele insistente legate de necesitatea conectării bazei sportive „Costică Rădulescu” la rețeaua de gaz, pentru funcționalitatea acesteia au avut succes. Primăria Timișoara anunță că va realiza și această operațiune pentru ca baza sportivă „Costică Rădulescu” să devină funcțională după finalizarea lucrărilor realizate de Compania Națională de Investiții. Deocamdată se face un prim pas în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face primul pas spre conectarea la gaze naturale a bazei Costică Rădulescu
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Semnalele insistente legate de necesitatea conectării bazei sportive „Costică Rădulescu” la rețeaua de gaz, pentru funcționalitatea acesteia au avut succes. Primăria Timișoara anunță că va realiza și această operațiune pentru ca baza sportivă „Costică Rădulescu” să devină funcțională după finalizarea lucrărilor realizate de Compania Națională de Investiții. Deocamdată se face un prim pas în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face primul pas spre conectarea la gaze naturale a bazei Costică Rădulescu
Prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2026 este cea la Limba și literatura română (Proba E.a) și a avut loc astăzi, luni, 29 iunie. Pentru prima probă scrisă a examenului de Bac au fost înscriși și așteptați aproximativ 131.000 de candidați. Din acest total, în jur de 116.000 de absolvenți provin din promoția curentă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ani de liceu cu emoții la română! A început Bacul, iar doi elevi din Timiș au fost eliminați. UPDATE: Următoarea probă, REPROGRAMATĂ
Municipalitatea timișoreană propune Direcției de Sănătate Publică Timiș deschiderea unor puncte suplimentare de răcorire în Timișoara. Dacă nu va putea fi asigurat personal medical în noile locații, acestea vor putea rămâne puncte de răcorire și oferirea de apă pentru cetățenii afectați de căldură. Noile locații propuse sunt: Cinema Timiș; Filarmonica Banatul; Teatrul German, Teatrul Maghiar;...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara propune deschiderea a noi puncte de răcorire și ajutor pe timp de caniculă
Discuțiile în contradictoriu, legate de sediile degradate ale Bibliotecii Județene Timiș, deținute de Primăria Timișoara, purtate pe tonuri înalte în luna martie a acestui an, între Consiliul Județean Timiș și municipalitatea timișoreană au acum, în miez de vară, o finalitate total diferită. Consilierii locali timișoreni vor avea de aprobat acordarea către Biblioteca Județeană, cu titlu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Județeană Timiș primește un nou contract de închiriere pe trei ani pentru spațiul din Freidorf
Muncipalitatea timișoreană pregătește demolarea mai multor anexe de la Liceul Henri Coandă, care încurcă la reabilitarea energetică a clădirii. Acestea sunt situate pe terenul de pe strada Coriolan Brediceanu, la numărul 37. Printr-un proiect de hotărâre ce va fi înaintat Consiliului Local, anexele liceului vor fi trecute în domeniul privat al orașului, în vederea demolării....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe anexe de la Liceul Henri Coandă sunt pregătite pentru demolare
Vizită importantă în SUA și idei pentru viitor. Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii, la universități prestigioase precum Berkeley, Princeton și MIT. Acolo, rectorul UPT a discutat cu specialiști și cercetători despre direcțiile în care se dezvoltă educația și cercetarea în domeniul inteligenței artificiale, dronelor, roboticii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nevoia de o strategie națională pentru robotică și roboți umanoizi. Ce spune rectorul UPT, Florin Drăgan
Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara
O firmă din Timișoara va primi aproape 400.000 de lei de la Teatrul Național Timișoara pentru a asigura servicii de pază și protecție pentru instituția de cultură. Contractul a fost acordat pe SEAP și are o durată de opt luni. Societatea Prosegur Security a fost declarată câștigătoare a contractului ”Servicii de Pază și Protecție Pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paza Teatrului Național Timișoara va fi asigurată de o firmă din Timișoara, pentru aproape 400.000 de lei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își consolidează statutul de instituție de învățământ superior de referință, fiind clasată în intervalul 1201–1400 în cea mai recentă ediție a clasamentului global QS World University Rankings 2026. Cea mai bine clasată este Universitatea București, urmată de Babeș Bolyai Cluj, Alexandru Ioan Cuza Iași, Politehnica București, după care urmează și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a fost plasată în topul QS World University Rankings 2026, în intervalul 1201 – 1400
Top