Fost presedinte al PNL Timis, candidat oficial la sefia partidului

Cristian Bușoi și-a anunțat oficial candidatura la președinția PNL, fiind al treilea candidat intrat în cursă. Bușoi a intrat în politica mare ca deputat PNL de Timiș în anul 2004. El a deținut și timp de aproape șase luni președinția PNL Timiș.

Așa cum s-a anticipat de mai multă vreme, Cristian Bușoi, președintele PNL București, și-a lansat oficial vineri candidatura la șefia partidului. El este al treilea candidat intrat în cursă, după Cătălin Predoiu și Ludovic Orban. „Am decis să-mi anunț candidatura pentru funcția de președinte a PNL. Vreau să schimb lucrurile în bine. Tot mai mulți politicieni privesc în trecut fără să se uite la viitor. PNL este la răscruce. PNL trebuie să se trezeasca și să adune electoratul dorit. Dacă nu recuperăm electoratul care l-a votat pe Klaus Iohannis și care a ieșit în stradă în 2017, nu vom putea bate niciodată PSD”, a declarat Bușoi. El a reîncălzit și va folosi în campania internă sloganul lui Klaus Iohannis de la alegerile prezidențiale din 2014: „Să revenim la România lucrului bine făcut”. Bușoi a va fi sprijinit în cursa pentru președinția PNL de așa-numita „Cooperativă”, formată din Teodor Atanasiu, Marian Petrache ș.a. care au făcut praf PNL la alegerile parlamentare. De altfel, cu Bușoi președinte, PNL București a obținut cele mai mici scoruri din istorie atât la alegerile locale, cât și parlamentare. Trebuie spus că Bușoi a intrat în politica mare în Timișoara, la alegerile parlamentare din 2004 ajungând ajungând deputat PNL de Timiș. El a fost și vicepreședinte al PNL Timiș, pentru ca pe 14 februarie 2009 să fie ales, neavând contracandidat, chiar președinte al filialei. A demisionat însă în luna iunie a aceluiași an, după dezastrul din alegerile europarlamentare. El se aranjase însă cu un mandat de europarlamentar.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Cosimo a spus: (mai 5th, 2017 at 15:46 )

Pregătiți coliva. Când e priveghiul PNL?

Vilmos a spus: (mai 5th, 2017 at 19:29 )

Brava lui. Ma bucur pentru el după cum mam bucurat și pentru Grindeanu. E bine ca și oameni din aceasta zona acced în funcții înalte la nivel național. Bravo Bușoi, bravo Grindeanu.

Gigi a spus: (mai 6th, 2017 at 09:20 )

Dumnezeu Sa Ierte Pnl -ul !

Ron a spus: (mai 10th, 2017 at 12:23 )

Lopata cu care se îngroapă PNL-ul (singur, singurel!) se numește exact Bușoi. Nu pricep de ce PNL-ul care o are ca președintă interimară pe Raluca Turcan nu-i dă ei funcția,dar îl preferă pe Bușoi, individ uns cu toate alifiile, mare sforar, și mare călcător în străchini, plătite mereu de alții. Dar dacă PNL-ul vreea să ia calea apucată de PNȚCD, n-are decât. Be my guest!

@Vilmos: Bușoi nu-i nicidecum de prin „această zonă”. E băiat „fin” din Mehedinți. Îl doare în cot de Timișoara și de Timiș. Județul nostru și orașul i-a folosit doar ca platformă de lansare spre sfere mai înalte (crede el). În doi ani, mâncăm coliva PNL-ului. Problema este cu ce-l înlocuim?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul

A noua partidă din actualul sezon pentru prim-divizionara de baschet a orașului a însemnat a patra victorie, una categoreică, e adevărat, în fața unui adversar modest, dar venită la capătul unui meci în care fiecare jucător de la amfitrioni înscris pe foaia de arbitraj și-a adus contribuția. A fost 106-84 pentru elevii lui Dragan Petricevic,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Oferte de iarnă de la Horticultura. Verdele este mereu în sezon/Foto

La Serele Horticultura plantele sunt crescute pentru spații care prind viață, iar verdele este mereu în sezon. Aici, plantele sunt crescute cu grijă și pregătite să transforme orice interior într-un spațiu mai primitor și mai aproape de natură. Colecția Horticultura de plante include: Aloe vera Aspidistra Chlorophytum Cyperus Euonymus Ferigă Ficus Lavandă Palmier Trachycarpus Sansevieria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oferte de iarnă de la Horticultura. Verdele este mereu în sezon/Foto
Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pentru o seară, duminică de la ora 18.00, Piața Libertății va deveni un loc în care imaginația se întâlnește cu arta într-un mod unic. Pationoarul din Piața Libertății devine duminică loc de spectactol. Trupa Circus on Ice Savieliev Grand va transforma patinoarul într-un univers magic inspirat din lumea Harry Potter, într-o producție spectaculoasă care îmbină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Personajele din Harry Potter prind viață pe gheața patinoarului din Piața Libertății
La Serele Horticultura plantele sunt crescute pentru spații care prind viață, iar verdele este mereu în sezon. Aici, plantele sunt crescute cu grijă și pregătite să transforme orice interior într-un spațiu mai primitor și mai aproape de natură. Colecția Horticultura de plante include: Aloe vera Aspidistra Chlorophytum Cyperus Euonymus Ferigă Ficus Lavandă Palmier Trachycarpus Sansevieria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oferte de iarnă de la Horticultura. Verdele este mereu în sezon/Foto
Iubitorii de colinde sunt invitați duminica aceasta (7 decembrie), de la ora 14:00, departe de aglomerația din Timișoara, la cea de-a treia ediție a „Concertului de Crăciun” din Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Concertul va avea loc în Biserica Romano-Catolică din localitate, într-o atmosferă inedită de sărbătoare. Publicul va putea urmări un program muzical...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recomandare de weekend – Visit Timiș: Concertul de Crăciun din Charlottenburg
Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat joi contractul prin care municipalitatea va beneficia de finanțare europeană pentru regenerarea urbană a Pieței Mocioni (Küttel). Revitalizarea cartierului istoric Iosefin va fi susținută prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu peste 9,1 milioane de euro, iar de la bugetul local cu peste 5,6 milioane de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara primește nouă milioane de euro, fonduri europene, pentru reabilitarea zonei Piața Mocioni
A noua partidă din actualul sezon pentru prim-divizionara de baschet a orașului a însemnat a patra victorie, una categoreică, e adevărat, în fața unui adversar modest, dar venită la capătul unui meci în care fiecare jucător de la amfitrioni înscris pe foaia de arbitraj și-a adus contribuția. A fost 106-84 pentru elevii lui Dragan Petricevic,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul
RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela, organizată astăzi la solicitarea operatorului, nu a putut fi finalizată din cauza refuzului Consiliului Județean (CJ) Timiș de a primi instalațiile în condițiile legale în care acestea trebuie predate:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM acuză: CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului
De sâmbătă, 6 decembrie, la Muzeul Satului Bănățean se deschide „Lights of the Village”, numele sub care vor fi reunite activitățile dedicate lunii decembrie, în organizarea Consiliului Județean Timiș. Acolo va funcționa singurul patinoar gratuit din Timișoara, anunță organizatorii. Sâmbătă, 6 decembrie, la ora 16, Consiliul Județean Timiș dă startul activităților de iarnă la Muzeul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Lights of the Village”, târgul de iarnă de la Muzeul Satului Bănățean se deschide sâmbătă
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, spune că nu intră în ”capcana diplomelor”, întrebat fiind dacă își va face publice diplomele de studiu. Cine vrea, poate să analizeze dosarul său profesional de la primărie, spune el. Ideea diplomelor a revenit în prim plan după cazul Moșteanu, ministrul USR de la Apărare care nu a fost deloc la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz spune că nu pică în capcana diplomelor. Ideea, reluată după demisia lui Moșteanu
Timișoara va avea funcțională, din această toamnă, o nouă creșă. Aceasta a fost finalizată pe strada Învățătorului, la numărul 2, în prezența ministrului Dezvoltării, Attila Cseke. Ridicarea creșei s-a făcut cu fonduri din PNRR, în cadrul programului național ”Sfânta Ana”. Noua unitate va oferi locuri pentru mai mult de 70 de copii, mai precis șapte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșa de pe strada Învățătorului a fost finalizată, la trei ani de la debutul proiectului
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.