Bolojan stie: Robu e consumator de voturi de la PNL

Primarul Oradiei, Ilie Bolojan, unul dintre cei mai influenți și respecati lideri ai PNL, susține că în jurul lui Cristian Bușoi s-au strâns cei care consumă voturi din PNL, iar în jurul lui Ludovic Orban, liberalii care au generat voturi. Printre „consumatori” se numără și președintele PNL Timiș, Nicolae Robu.

Apropierea datei alegerilor din PNL aduce tot mai multe atacuri virulente între cele două tabere care își dispută supremația în partid, fiindcă Viorel Cataramă, al treilea candidat, este doar un amănunt de decor. La finalul săptămânii trecute, aflat la Craiova, Ilie Bolojan, primarul Oradiei, unul din principalii susținători ai lui Ludovic Orban, a afirmat că Cristian Bușoi nu are stofă de lider politic. Edilul ardelean spune că Bușoi s-a înconjurat de oameni care au consumat voturile PNL. „Sunt două elemente importante, primul se referă la personalitatea candidaţilor. Al doilea element este legat de susţinători. Legat de candidaţi, domnul Orban, orice s-ar spune, este un lider al PNL care a crescut singur, care a participat la competiţii electorale, cunoaşte partidul, are o experienţă administrativă de la Parlament la un consilier local, la un viceprimar de capitală, la ministru al Transporturilor. Domnul Buşoi nu este în această situaţie, deci nu are acest echipament de lider, orice s-ar spune. În plus, are responsabilitatea, indiferent cât ar încerca s-o dilueze unii sau alţii, a unor rezultate proaste la organizaţia din Bucureşti. Al doilea element este echipa de candidaţi. Plastic, cei care îl susţin pe Ludovic Orban suntem cea mai mare parte cei care generăm voturi, iar cei care îl susţin pe domnul Buşoi sunt cea mai mare parte cei care consumă voturi de la PNL”, a spus Bolojan.

Printre cei care-l susțin pe Bușoi pentru președinția partidului se numără și șeful PNL Timiș, Nicolae Robu. Replica lui Bușoi a venit însă imediat, luând apărarea primarului Timișoarei. „Îl respect pe Ilie Bolojan, ca administrator și primar. Cred însă că este pe o cale greșită cu declarațiile făcute la Craiova. Mă așteptam să fie critic cu PSD și cu Olguța Vasilescu, nu cu colegii săi din PNL (…) Cred însă că este jignitor să lase de înțeles că oameni ca Nicolae Robu, Daniel Buda, Marian Petrache, Vasile Iliuță, Marcel Vela, Mugur Cozmanciuc și alți colegi, care au semnat moțiunea mea, sunt consumatori de voturi”, a scris Bușoi pe Facebook.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Nas0leu a spus: (mai 29th, 2017 at 15:16 )

De ce nu candideaza Ilie Bolojan la Timisoara? I-ar cam rupe rozeta lui Lae.

Deki a spus: (mai 29th, 2017 at 18:06 )

Da’ și de iese Busoi…cât o să rad de gașca menestrelului Orban….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate

CSC Dumbrăvița se concentrează de acum doar pe duelurile din Liga 2, iar următorul joc vine la doar trei zile distanță după meciul de 120 de minute, din Cupa României, cu Politehnica Timișoara. Sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00, primește vizita nou-promovatei SC Popești-Leordeni. Jocul se dispută pe stadionul „Ștefan Dobay”, în cadrul etapei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic

Joi, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului privind creșterea eficienței energetice la Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Cele două contracte cumulează in investiţii de pete 1,6 milioane de lei, fără TVA. Prin acest proiect vor fi realizate lucrări importante pentru creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Accesul la expozițiile organizate de Muzeul Național al Banatului în cursul zilei de sâmbătă va fi gratuit. Oferta expozițională este generoasă, accesibilă fiecărui vizitator. Sâmbătă, 15 august, Muzeul Național al Banatului deschide porțile Bastionului între orele 10:00 și 18:00. Puteți vizita mai multe expoziții: „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800–1947”, „Spațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
În această perioadă, Timișoara găzduiește, până pe 15 septembrie, o serie de evenimente muzicale și artistice desfășurate în biserici și spații culturale din oraș, toate grupate în noua ediție „Orgile Cetății”. Publicul este invitat la concerte și recitaluri de orgă, vioară, pian și alămuri, la întâlniri între muzică și arta picturii în nisip, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Joi, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului privind creșterea eficienței energetice la Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Cele două contracte cumulează in investiţii de pete 1,6 milioane de lei, fără TVA. Prin acest proiect vor fi realizate lucrări importante pentru creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic
Un apel la 112 a anunțat un teribil accident lângă Lugoj, astfel că pompierii salvatori și oamenii legii s-au prezentat de urgență în localitatea Jena. A fost alertat Detașamentul de Pompieri Lugoj și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident foarte grav lângă Lugoj! O persoană a murit, altele sunt rănite/FOTO
CSC Dumbrăvița se concentrează de acum doar pe duelurile din Liga 2, iar următorul joc vine la doar trei zile distanță după meciul de 120 de minute, din Cupa României, cu Politehnica Timișoara. Sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00, primește vizita nou-promovatei SC Popești-Leordeni. Jocul se dispută pe stadionul „Ștefan Dobay”, în cadrul etapei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate
Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat joi o listă cu 27 de persoane care ocupă în prezent funcții importante în instituțiile statului și despre care afirmă că au avut legături politice, guvernamentale sau profesionale cu PSD. Intervenţia vine duopă ce președintelui PSD, Sorin Grindeanu, a repetat de mai multe ori că social-democraţii ar fi în opoziţie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu
Cupa Poli la handbal se joacă vineri, 14 august, și sâmbătă, 15 august, la sala Constantin Jude. Competiția precede primele meciuri oficiale și a ajuns la ediția a 49-a. Programul turneului: Vineri, ora 17:00 – CSM Bucuresti – CSM Constanța Prezentarea lotului SCM Politehnica Timișoara, în prezentarea actorului Matei Chioariu, de la Teatrul Național Mihai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.