„Prins Pol” si-a descoperit „aligatorul” tocmai in Maramures

Să fie sigur că nu-i scapă ceva „vicelui” Grindeanu, edil ochi şi urechi pe camerele video de supraveghere de pe şantiere, primarul Gheorghe Ciuhandu mai inspectează din când în când calitatea şi încadrarea în termenele lucrărilor la drumurile din Timişoara, convins că dacă dă o faţă nouă, asfaltică, străzilor oraşului, mai cumpără vreo zece tramvaie noi, alegerile de la anul sunt ca şi câştigate. Alegătorul timişorean se mulţumeşte cu puţin. Nu că n-ar vrea, dar ştie că nu sunt bani şi nu se supără pe dl Ciuhandu că nu face şi el un stadion nou, ca la Cluj sau Ploieşti, vreo sală de sport şi câte altele cu care să te poţi lăuda în campania electorală. Spuneam că primarul a purces la inspectarea şantierelor şi aşa a aflat şi dumnealui că anumite străzi nu sunt încă gata, iar altele sunt asfaltate frumos. Ce mă contrariază puţin este că în ultima vreme n-am mai văzut ca edilul şef să ameninţe vreun prestator de servicii că nu va recepţiona lucrarea, cum foarte corect făcea pe vremuri din cauza denivelărilor dintre pătura asfaltică şi capacele de canal de pe strada Liviu Rebreanu. Ba chiar atunci a blocat – şi bine i-a făcut – plăţile unui mare constructor cu alt profil politico-economic decât al dumnealui. Nu din rea-credinţă sau din cauza vreunui abuz ori neglijenţă în serviciu, Doamne fereşte! Poate s-o fi luat cu vorba şi a uitat. Mă mai gândesc că e posibil să nu-i fi povestit dl Sorin, viceprimarul de profil, sau din pricină că Vasile are mână fină la condus şi nu s-a zdruncinat niciodată în Passat-ul de serviciu pe străzi ca Republicii, Circumvalaţiunii (intersecţia de la Kaufland), Cetăţii din greu, Titulescu… e, acum n-o să le zic eu pe toate, să le mai caute şi singur.

Râdeam cu lacrimi când „Prins Pol de România” îi spunea „Prinsesei Lia” – soţia sa gravidă în luna XVI, viitoare mamă zece ani mai târziu – cum va ajunge el preşedinte al României în anul 2000, din partea Partidului Reconcilierii Naţionale. Colinda atunci viitorul tată al finului lui Băsescu pieţele agroalimentare din Timişoara şi primea semnale pozitive din partea producătorilor ce desfăceau marfa în Badea Cârţan. Una-două, „Prins Pol” Lambrino s-a îmbărbătat şi s-a dus la conferinţa de presă găzduită de d-na conservatoare Maria Grapini (USL) la Pasmate, pentru a anunţa că şansele sale în cursa pentru Cotroceni sunt chiar mari, deoarece are o grămadă de „aligatori” în toate colţurile ţării. Mă tot gândeam de atunci de unde naiba să aibă „Prins Pol” atâţia „aligatori” în România, că doar nu candida în colegiul Miami sau Valea Nilului. Până ce zilele trecute Garda de Mediu, Agenţia Naţională de Pescuit şi Primăria Recea au demarat o căutare fără precedent în râul Lăpuş, căutând cu tehnica din dotare un aligator în albia râului maramureşean. Vă daţi seama ce traumatizat trebuie să fi fost bietul aligator? Mai bine de zece ani a stat ascuns de potera lui Constantinescu, de cea a lui Năstase şi C.P. Tăriceanu, acum află în sfârşit că naşul lui „Prins Pol” a ajuns preşedintele României şi când dă să iasă la lumină din desiş, hopa îl caută gărzile ungurului Laszlo Borbely. Cu sonarul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

dorel a spus: (iulie 18th, 2011 at 10:18 )

astia chiar te platesc? editorialist? au bani baietii…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off

Timișul Șag continuă să impresioneze în seria a VII-a a Ligii a 3-a. Echipa bănățeană a învins Unirea Sântana și este pe podium, acolo unde primele 3 clasate au același număr de puncte. După un început greu de campionat, Ghiroda și-a revenit, iar după 8 etape intră în lupta pentru play-off, după cel mai categoric...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.