A pornit trenul spre mare! De la Timisoara, direct la Mangalia, pana in septembrie

CFR Călători a lansat programul estival „Trenurile Soarelui”. Peste 40 de trenuri vor asigura, astfel, legături din toată țara către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării, până la data de 10 septembrie 2017.

CFR Călători a pregătit un program special al trenurilor pentru ca toate regiunile ţării să fie conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii.  Trenurile  suplimentare vor fi introduse treptat în circulaţie, iar o parte vor avea ruta prelungită până la Constanța/ Mangalia și retur. De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din țară vor avea legături frecvente cu trenuri care circulă între Constanța și stațiuni. De la Timişoara va pleca în fiecare zi un tren la ora 19.05 şi va ajunge la destinaţie la Mangalia la ora 9.58. Sunt programate, de asemenea, opriri la Constanţa, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti şi Neptun. Trenuul care pleacă de pe litoral porneşte din Mangalia la ora 19.58 şi ajunge la Timişoara a doua zi, la ora 9.36. Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare și alte facilități. Biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin legi sau hotărâri de guvern în vigoare. Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea programul de circulație adaptat la noul mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local în gări.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul

A noua partidă din actualul sezon pentru prim-divizionara de baschet a orașului a însemnat a patra victorie, una categoreică, e adevărat, în fața unui adversar modest, dar venită la capătul unui meci în care fiecare jucător de la amfitrioni înscris pe foaia de arbitraj și-a adus contribuția. A fost 106-84 pentru elevii lui Dragan Petricevic,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat joi contractul prin care municipalitatea va beneficia de finanțare europeană pentru regenerarea urbană a Pieței Mocioni (Küttel). Revitalizarea cartierului istoric Iosefin va fi susținută prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu peste 9,1 milioane de euro, iar de la bugetul local cu peste 5,6 milioane de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara primește nouă milioane de euro, fonduri europene, pentru reabilitarea zonei Piața Mocioni
A noua partidă din actualul sezon pentru prim-divizionara de baschet a orașului a însemnat a patra victorie, una categoreică, e adevărat, în fața unui adversar modest, dar venită la capătul unui meci în care fiecare jucător de la amfitrioni înscris pe foaia de arbitraj și-a adus contribuția. A fost 106-84 pentru elevii lui Dragan Petricevic,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul
RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela, organizată astăzi la solicitarea operatorului, nu a putut fi finalizată din cauza refuzului Consiliului Județean (CJ) Timiș de a primi instalațiile în condițiile legale în care acestea trebuie predate:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM acuză: CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului
De sâmbătă, 6 decembrie, la Muzeul Satului Bănățean se deschide „Lights of the Village”, numele sub care vor fi reunite activitățile dedicate lunii decembrie, în organizarea Consiliului Județean Timiș. Acolo va funcționa singurul patinoar gratuit din Timișoara, anunță organizatorii. Sâmbătă, 6 decembrie, la ora 16, Consiliul Județean Timiș dă startul activităților de iarnă la Muzeul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Lights of the Village”, târgul de iarnă de la Muzeul Satului Bănățean se deschide sâmbătă
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, spune că nu intră în ”capcana diplomelor”, întrebat fiind dacă își va face publice diplomele de studiu. Cine vrea, poate să analizeze dosarul său profesional de la primărie, spune el. Ideea diplomelor a revenit în prim plan după cazul Moșteanu, ministrul USR de la Apărare care nu a fost deloc la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz spune că nu pică în capcana diplomelor. Ideea, reluată după demisia lui Moșteanu
Timișoara va avea funcțională, din această toamnă, o nouă creșă. Aceasta a fost finalizată pe strada Învățătorului, la numărul 2, în prezența ministrului Dezvoltării, Attila Cseke. Ridicarea creșei s-a făcut cu fonduri din PNRR, în cadrul programului național ”Sfânta Ana”. Noua unitate va oferi locuri pentru mai mult de 70 de copii, mai precis șapte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșa de pe strada Învățătorului a fost finalizată, la trei ani de la debutul proiectului
Nicio hoție nu rămâne nepedepsită. Un tânăr de doar 19 ani va învăța pe propria piele ce înseamnă în primul rând, un arest de 30 de zile. Și apoi mai urmează… La data de 3 decembrie 2025, polițiștii Secției 2 Poliție Urbană Timișoara au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 19 ani, bănuit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Furt cu premeditare! Și-a făcut „rost” de o cartelă specială pentru a ajunge la birouri, după bani, iar acum este după… gratii
Compania timișoreană de termoficare Colterm a reușit scăderea consumului de cărbune folosit la producția agentului termic, aceasta după ce a avut la dispoziție cel mai bun cărbune folosit în ultimii ani. Acesta aduce un randament crescut la CET Sud, în plus, acum acolo se produce și energie electrică. Cele două cazane aflate în funcție la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Colterm a devenit mai eficientă. Cărbunele de calitate a crescut randamentul cazanelor de căldură
Conflictul dintre fostul operator al gropii de gunoi de la Ghizela și Consiliul Județean Timiș, care deține locația, are astăzi un nou episod. De această dată, motiv de dispută este stația de tratare a levigatului care provine din cele două celule de depozitare deja închise. Pe de o parte, CJT spune că a cerut RETIM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Războiul RETIM – CJ Timiș continuă. Acum disputa e pe stațiile de tratare a levigatului de la Ghizela
Polițiștii locali au aplicat, de la începutul acestui an, sancțiuni de peste un milion de lei aplicate de conducătorilor auto care parchează pe locurile amenajate pentru persoane cu dizabilități. Astfel de cazuri sunt constatate zilnic de cei din Poliţia Locală. Polițiștii locali continuă verificările și luarea măsurilor legale în ceea ce privește modul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste un milion de euro pentru şoferii care au parcat pe locuri rezervate persoanelor cu dizabilități
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.