„Leii” s-au impus in Banie si sunt favoriti la calificare

Debut bun de sezon pentru BC SCM Timişoara, într-o vară în care s-a pus accent pe omogenitate, mai mult decât pe transferuri. Primul joc oficial din noul sezon a fost câştigat de bănăţeni, care s-au impus cu 82-76 pe terenul lui SCM U Craiova.

Diferenţa putea fi chiar mare, elevii lui Tudor Costescu au avut în acest joc şi un +12, dar şi +8 în ultimele 95 de secunde. Până la urmă, violeţii au câştigat la şase lungimi, destul ca să îi facă favoriţi în returul de peste 3 zile din Sala „Constantin Jude”. Primul şi ultimul sfert a fost câştigat de gazde, însă oaspeţii s-au impus mai clar în sferturile 3 şi 4. Diferenţa s-a făcut la agresivitatea pozitivă de sub panouri, acolo unde bănăţenii au recuperat 43 de mingi, faşă de doar 31, cât au reuşit oltenii, dar şi la aruncările de la semidistanţă, BC având procentaj de 57%, faţă de 48% al gazdelor. Un rol important la victorie au avut şi rezervele echipei, care au marcat aproape la fel de mult ca titularii. Mladen Jeremic şi Andre Diaz au reuşit câte 15 puncte de căciulă pentru învingători, iar Ionuţ Drăguşin a făcut 12 recuperări. De la gazde, Sirisevic, fost jucător la BCT, a contabilizat 17 puncte, iar Samuels, 16.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL

Potrivit unor surse din PNL, Ovidiu Drăgănecu va fi demis din funcţia de subprefect, în locul lui urmând să fie instalată Sorina Ciurlea, şefa Organizaţiei de Femei a PNL Timiş. Este al doilea subprefect schimbat în ultima perioadă, după ce, pe partea PSD, Sorin Ionescu a demisionat din funcţie, fiind înlocuit de Raul Ambruş. Subprefectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ghiroda, victorie importantă la Filiaşi. Poli pierde acasă cu Bihorul

Liga 3 a ajuns la runda a 5-a din play-off şi play-out. Ghiroda continuă să impresioneze, în timp ce Politehnica a înregistrat prima înfrângere pe teren propriu în acest sezon. În C7, Ghiroda a obţinut o victorie preţioasă la Filiaşi, 3-1, care o ţine pe prima poziţie. Razvan Trandu, Dragoş Coroiu şi Ion Vasluian au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiroda, victorie importantă la Filiaşi. Poli pierde acasă cu Bihorul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea

Sâmbătă seara, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului dinl Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului. Polițiștii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto

Luna iulie ca termen pentru finalizarea lucrărilor la Centura Sud de ocolire a Timișoarei va fi respectat, spunea, joi, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Iar situația din teren pare să evolueze favorabil, constructorul român a ajuns cu investiția la 80 la sută din total. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că stadiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sâmbătă seara, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului dinl Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului. Polițiștii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea
Luna iulie ca termen pentru finalizarea lucrărilor la Centura Sud de ocolire a Timișoarei va fi respectat, spunea, joi, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Iar situația din teren pare să evolueze favorabil, constructorul român a ajuns cu investiția la 80 la sută din total. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că stadiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto
Administrația județeană a lansat, în sfârșit, licitația pentru realizarea unui nou pod peste canalul existent în localitatea Tapia. Acesta fusese închis circulației în toamna anului trecut, ceea ce a însemnat probleme mari pentru locuitorii din zonă, care nu au mai avut pe unde traversa acel canal. La finalul lunii noiembrie, Consiliul Județean Timiș anunța închiderea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost demarată licitația pentru noul pod de la Tapia
Lucrările la mult așteptata reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, care include și porțiunea care traversează Timișoara, sunt demarate, deocamdată pe un singur lot dintre cele patru, Lugoj – Timișoara Est. Pentru alte două loturi, inclusiv cel timișorean, au fost emise autorizațiile de construire. Primul șantier de pe tronsonul Caransebeș – Timișoara –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la reabilitarea și dublarea căii ferate dintre Lugoj și Timișoara
Potrivit unor surse din PNL, Ovidiu Drăgănecu va fi demis din funcţia de subprefect, în locul lui urmând să fie instalată Sorina Ciurlea, şefa Organizaţiei de Femei a PNL Timiş. Este al doilea subprefect schimbat în ultima perioadă, după ce, pe partea PSD, Sorin Ionescu a demisionat din funcţie, fiind înlocuit de Raul Ambruş. Subprefectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL
Sâmbătă au venit deciziile definitive în privinţa candidaturilor primarilor PSD din Recaş şi Şandra, Teodor Pavel şi Luchian Savu, acestora fiindu-le interzise candidaturile. Ei vor fi înlocuiţi chiar de… fiii lor, Aurel Adrian Pavel şi Natanael Savu. Şi la Recaş şi la Şandra, sunt candidaţi comuni PSD-PNL. Modelul Piedone de-a lăsa primăria moştenire prinde prozeliţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modelul Piedone. Neavând voie să candideze, primarii PSD din Recaş şi Şandra vor să lase primăriile moştenire fiilor lor
Nici nu prea a apucat să transpire. Timişoreanul Flavius Biea a obținut o victorie clară prin abandonul adversarului Darleys Perez, sâmbătă seara, în Gala Biea Fighting Championship 4. Prima rundă a fost echilibrată, apoi a doua dominată de român, iar columbianul s-a retras după două runde, acuzând o accidentare la braţ. Aşadar, KO tehnic şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea, victorie uşoară la gala de la Timişoara
Timișoara va avea un program plin, joi 9 mai, cu ocazia Zilei Europei. Casa de Cultură Timișoara a pregătit un concert pentru iubitorii tuturor genurilor muzicale, vedeta serii fiind cuoscuta DJ Sonique. de asemenea, are loc și un cros. Joi, 9 mai, în Piața Victoriei din Timișoara, cu începere de la ora 18:00, va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sonique va cânta la Timișoara de Ziua Europei
Top