Robu, sageti inspre Danut Groza: Cineva a uzurpat calitati in PNL

Războiul dintre Nicolae Robu și Dănuț Groza continuă. Președintele PNL Timiș susține că la Sânnicolau Mare se întâmplă lucruri grave, printre care folosire ilegală de ștampilă și o posibilă încasare ilegală a câteva sute de cotizații, cu bani care n-au ajuns niciodată la partid.

Primarul din Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, a declarat, în urmă cu o săptămână, că alegerile din organizația locală a PNL, unde Constantin Avram Stănușoiu a fost confirmat drept președinte, s-au făcut într-un mod cel puțin ciudat, în prezența a doar câteva zeci de oameni. El a organizat o întâlnire la care au participat peste 350 de membri de partid, organizația având, conform spuselor lui Groza, peste 800 de membri. „Toată lumea are cotizațiile plătite la zi. Putem pune la dispoziția oricărei persoane interesate dovada că ne-am plătit cotizațiile. Avem chitanțele cu ștampila PNL. Nicolae Robu și Alin Popoviciu au refuzat peste 300 de adeziuni de la Sânnicolau, validate de Biroul Permanent local (…) Când am dus adeziunile, la registratura PNL Timiș ni s-a spus că au primit directivă să nu comunice cu noi (…) Pe mine nu PNL m-a făcut primar. Tot ce înseamnă PNL în Sânnicolau e munca echipei mele, iar oamenii ne-au ales să ducem la îndeplinire proiectele importante pentru oraș (…) Robu are probleme personale cu mai multe localități din județ, dar asta nu este o surpriză, organizarea deficitară și alungarea primarilor din partid este ocupația lui preferată încă dinainte ca PNL să fuzioneze cu PDL. Dacă nu era PDL, Robu și PNL ar fi avut 6 primari, ceilalți au plecat la PSD dinainte de fuziunea cu PDL”, afirma Groza.

Nicolae Robu susține însă că la Sânnicolau Mare nu aveau drept să participe la alegerile interne decât 60 de oameni. „Organizația PNL Sânnicolau Mare a avut 25 de membri care și-au plătit cotizația la zi până la sfârșitul lunii martie 2017. De atunci nu s-a mai plătit nicio cotizație și nici n-au fost mai mulți membri. Statutul nostru prevede că oricine nu-și plătește timp de șase luni cotizația își pierde de drept calitatea de membru. Li s-a atras atenția că se organizează alegeri, am cerut să fie anunțați și telefonic, pe lângă faptul că noi am transmis pe canalele noastre de comunicare că se organizează alegeri, să-și achite cotizația, pentru că noi generăm convocatorul în sistemul informatic. N-au catadicsit să facă gestul respectiv, obligație statutară. Au venit la alegeri circa 60 care au avut cotizația plătită la zi”, a declarat președintele PNL Timiș.

Deși spune că nu vrea să facă acuzații, Robu susține că la Sânnicolau Mare se întâmplă lucruri grave. „Au apărut declarații că de fapt sunt 200, 300 de membri care au plătit. E foarte grav. Înseamnă că cineva a uzurpat calități în PNL. Cineva a cumpărat un chitanțier. Unde sunt banii? La vistieria PNL, unde ar fi trebuit să ajungă cu borderoul, nu sunt. Nu sunt la PNL. Cu ce chitanțier și cu ce ștampilă? Avram Stănușoiu este președinte din luna mai. Nimeni nu are dreptul să dețină ștampilă și să semneze pentru organizația locală PNL de atunci încoace. Cine a semnat, a încasat bani pentru 200 sau 300 de pretinși membri, care nu sunt niciunde, în nicio evidență?”, a completat liderul liberal. Relația dintre Nicolae Robu și o parte din primarii PNL, printre care și Dănuț Groza, s-a stricat în 2016, după ce au fost întocmite listele pentru alegerile locale și parlamentare, iar solicitările edililor n-au fost luate în seamă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 16:53 )

Robu trage săgeţi… Cupidon din Bocsig! Râde şi psihologul Vasile Paraschiv de el, dar pe furiş, să nu-l vadă Ionutz Nasrău şi să-l denunţe la Chişculiţă – Puşculiţă.

Gluga Alexandru a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 17:03 )

Danut Groza acesta e un sarlanatan! Il cunosc din liceu. Sa va sopun ceva: copia la matematica si la fizica. Sa-i fie rusine si tarana usoara!

candea a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 19:32 )

Va dau cuie

Leo di taio a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 20:51 )

Ce ma taie o suparare pe domnul Argaseala. Asa ceva nu e posibil.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
De 15 ani, fără întrerupere, în luna octombrie, FILTM devine, pentru trei zile, locul de întâlnire pentru autori români și străini cu iubitorii de literatură din capitala Banatului. “Nou, pe toate fronturile” este tema celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. O temă care pornește de la lumea în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILMT) se întoarce săptămâna viitoare cu a XV-a ediţie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.