Copii geniali din Timisoara, calificati in finala unui concurs organizat de NASA. Ii putem ajuta sa ajunga acolo

Sunt cât se poate de buni, dar sunt aproape să nu-și poată demonstra talentul! Echipa Liceului „Grigore Moisil”, calificată în finala mondială a unei competiții organizate de Institutul Tehnologic din Massachusetts, NASA şi ESA, are nevoie de ajutor pentru a putea ajunge la acest concurs.

O echipă a elevilor timişoreni s-a calificat în finala competiţiei Zero Robotics, dar, din păcate, copiii nu dispun de fondurile necesare deplasării la concurs. Echipa Casiopeea, reprezentând elevii Liceului „Grigore Moisil”, a obţinut deja biletele către finala concursului de programare a roboţilor. Zero Robotics este un concurs care se adresează elevilor de liceu din America de Nord, Europa şi Australia și impune programarea unor roboţi-sferă care, în meciurile contra altor echipe, trebuie să acumuleze un punctaj cât mai mare. În finală, roboţii vor ajunge pe Staţia Internaţională Spaţială, unde vor funcţiona pe baza programării realizate de participanţii la finală. Concursul este organizat de Institutul Tehnologic din Massachusetts, în colaborare cu agenţiile spaţiale americană şi europeană, NASA şi ESA. Cei mai buni elevi programatori se vor întrece pe 11 ianuarie, la Boston. Deşi calificată, echipa timişoreană, formată din 8 elevi și un profesor, este în pericol să nu poată participa la finală, din cauza costurilor mari ale deplasării, acestea fiind evaluate la 10.000 de euro. Șanse mari de calificare la o finală organizată de această dată la Torino au și alte două echipe timișorene, cele de la Colegiul Național Bănățean, respectiv Colegiul CD Loga. Ambele au nevoie, la rândul lor, de sprijin financiar.

Pentru echipele de la „Moisil” și CNB se pot face donații conturile Asociaţiei Banat IT, str. Platinei 23, 307160 Dumbrăvița:
Banca: Banca Transilvania, SWIFT BTRLRO22
RON Cont: RO98 BTRL RONC RT02 6964 4701
RON Cont: RO71 BTRL RONC RT02 6964 4702
EUR Cont: RO48 BTRL EURC RT02 6964 4701
USD Cont: RO52 BTRL USDC RT02 6964 4701
PayPal Transfer ID: donatii@banatit.ro

Pentru echipa de la Loga, donațiile se pot face în contul Asociației Pro Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, cu sediul în Timișoara, strada Alexandra Indrieș, Bloc L 14, ap. 17, având CIF 30138855 și contul nr. RO54BTRL03601205138326XX, deschis la Banca Transilvania.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Gusti a spus: (decembrie 11th, 2017 at 18:17 )

Alooo Dl Primar…!!

Vova a spus: (decembrie 11th, 2017 at 20:08 )

Sublim esti ma Gusti !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO

Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care era folosită și ca reședință a cuplului Ceaușescu atunci când sosea la Timișoara, în administrarea CJT. Societatea Intercenter, unde Consiliul Județean Timiș deținea 45% din acțiuni, în timp ce omul de afaceri Ovidiu Tender 55% va fi dizolvată, iar clădirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa

Întărire în atac, acolo unde era mare nevoie, mai ales că formația bănățeană nu a impresionat la acest capitol până acum. Vârful de lance italian Davide Massaro va juca în alb-verde, la CSC Dumbrăvița în liga secundă. A avut nevoie de jumătate de oră să arate ce poate. A jucat pe finalul amicalului de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara se dotează cu două noi autovehicule destinate transportului persoanelor vârstnice, prin intermediul proiectului european HEARTS – HEalthy Aging care Resources and pracTiceS. De asemenea, la Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein” au fost realizate primele dotări prevăzute în proiect: 25 de paturi moderne cu telecomandă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro
Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care era folosită și ca reședință a cuplului Ceaușescu atunci când sosea la Timișoara, în administrarea CJT. Societatea Intercenter, unde Consiliul Județean Timiș deținea 45% din acțiuni, în timp ce omul de afaceri Ovidiu Tender 55% va fi dizolvată, iar clădirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la ediția a XIII-a (2026) a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”. Evenimentul le oferă liceenilor ocazia să descopere mediul universitar tehnic timișorean, să cunoască oferta educațională a UPT, să-și testeze cunoștințele în domeniile de interes prin concursurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs
Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută meciuri tari în Liga Națională, iar cele două înfruntări au fost programate în cuplaj. Primii intră în joc handbaliștii. SCM Poli Timișoara va fi gazdă pentru una dintre reprezentantele României în actuala ediție a cupelor europene, Potaissa Turda. Meciul contează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude
“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Timp de trei zile, Iulius Town devine punctul de întâlnire al viitorilor miri care își doresc o nuntă de vis. Târgul pentru Mirese are loc în perioada 6 – 8 februarie, la Iulius Congress Hall, și reunește cei mai importanți furnizori din domeniul organizării de evenimente. În cadrul evenimentului se desfășoară și programul „Mărită-ți rochia!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru nunta perfectă, la Târgul pentru Mirese. În acest weekend, la Iulius Congress Hall
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.