O sa avem monumentul Marii Uniri la Timisoara. Dar numai daca o sa fie bani

Niciuna dintre multele statui de mari dimensiuni promise, de la începutul primului său mandat, de primarul Nicolae Robu nu a devenit realitate. Edilul vorbește acum despre un nou monument: unul dedicat centenarului Marii Uniri. Totuși, nu e sigur când și dacă acesta va fi făcut, fiindcă depinde de bani.

În ianuarie 2013, nemulțumit că în Timișoara n-au mai apărut statui noi, primarul Nicolae Robu, instalat în funcție de doar ceva mai mult de jumătate de an, promitea că situația va fi remediată. Monumentele ar fi trebuit să apară în diverse locuri, poate chiar și în sensurile giratorii, pentru ca turiștii să aibă unde să facă poze. Primăria ar fi urmat să finanțeze ridicarea unor noi monumente, în diferite zone ale orașului. Eugeniu de Savoia, Iancu de Hunedoara şi Carol Robert de Anjou ar fi urmat să aibă statui ecvestre și ar fi trebuit realizată și o statuie a lui Tarzan, adică Johnny Weismüller. „Nu am stabilit încă locaţiile pentru aceste monumente. Cei care vizitează Timişoara trebuie să aibă însă locuri unde să-şi facă poze. Mă gândesc că astfel de statui pot fi amplasate în parcarea de la Modex, în sensul giratoriu de la Bălcescu şi poate şi în sensul de la Michelangelo”, spunea Robu. Din promisiunile de atunci s-a pus în practică doar un bust al florarului imperial Wilhelm Mühle, amplasat în Parcul Rozelor.

În anul centenarului Marii Unirii, primarul Nicolae Robu are o altă țintă. De această dată, este vorba despre un monument dedicat Unirii. Nu e însă cert cum, când și dacă va fi făcut acesta, pentru că totul depinde, ca de obicei, de bani. „Timișoara și Banatul vor avea centenarul Unirii în 2019, dar credem că se cuvine ca la un asemenea moment să avem și un monument al Unirii, spre exemplu. Dacă vom găsi o formulă suportabilă financiar, îl vom face. Depinde cât costă. Fiind vorba despre 100 de ani, îl facem cu prioritate”, susține edilul. Robu recunoaște, pe de altă parte, că tot din motive financiare nu s-a făcut nici monumentul dedicat Revoluției, despre care se vorbea la împlinirea a 25 de ani. Atunci a existat și o propunere, dar nu s-a trecut dincolo de stadiul de vorbe. „Ideea nu a mai fost dusă mai departe, pentru că nu s-a venit cu nimic concret și suportabil financiar de către noi. La prima comunicare era o sumă foarte mare. Nu renunțăm la idee, numai că vedeți câte lucruri urgente a trebuit să facem în Timișoara. Nu am avut resursele să acoperim tot ce era de făcut. Monumentul Revoluției putem să-l facem, de exemplu, la 30 de ani, pentru că, în general, este o cutumă, nu este o regulă, ca la aniversări rotunde să se aloce fonduri mai mari în diverse scopuri omagiale. 30 de ani este o bună ocazie pentru a avea Monumentul Revoluției”, a mai spus primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

carol a spus: (ianuarie 8th, 2018 at 12:09 )

Dar sunt bani, Dom’ Primar, mai scade din pretul fantanii cantacioase sau renunta la ea si o sa ai bani si de Statuia Centenarului si de Spitalul de Copii, tramvaie noi (nu alea resapate ce se rup in doua) si de multe alte investitii de care Timisoara chiar are nevoie. Hmm, ce zici, te mai gandesti sau o tii Langa/Danga cu fantana ca PSD-ul cu legile justitiei???
Si intre timp poate iti vine gandul bun si treci totusi la PSD, ca tare te mai potrivesti cu astia…, parca esti bucatica rupta din Dragnea, Olguta sau Codrin … (mai ales la inspiratie, atitudine si idei). Stii oamenii din Timisoara sunt confuzi atunci cand vad un psd-ist sadea, in cuget si simtiri, in fruntea PNL-ului Timis… Nu stie lumea cu cine sa mai voteze… Indeplinesti toate cerintele Dom’ Primar, hai e doar o chestie de vointa, sau nu poti ca iti pierzi scaunul, asa-i….?

100 de ani de ocupatie a spus: (ianuarie 8th, 2018 at 12:56 )

Perfect adevarat ce spune Carol. Si fac pariu ca pt centenaru qulii se vor gasi bani. Toti securistii din regat aflati la butoanele institutiilor din Timis ne vor umili din nou cu o urâtanie de statuie.
Facem statui la care criminalii revolutiei vor comemora pios.

Stoian a spus: (ianuarie 8th, 2018 at 13:53 )

Ati inebunit ! Asa ceva in Banat ! Care marea unire ? A fost o anexare in care am pierdut o bunatate de Banat . Va doare in cur de ce am pierdut ! De o 100 de ani va bucurati ce sa intamplat ,nu aveti niciun sentiment fata de Banat si Timisoara.

++ a spus: (ianuarie 8th, 2018 at 17:17 )

Banatul a fost ocupat si impartit intre sirbi si romini. asta e realitatea, efectele administratiei rominesti, de fapt valaho-moldivenesti, se vad cu ochiul liber.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.