După scandalul din noaptea de sâmbătă spre duminică, în care s-au bătut cu șoferii de la Uber și câteva zeci de persoane au fost amendate, taximetriștii din Timișoara au pornit, duminică după-amiază, într-o tură prin oraș. Coloana are sute de mașini și a plecat din zona stadionului.

Noaptea trecută, taximetriștii s-au bătut cu șoferii Uber, în urma altercațiilor mai multe persoane fiind duse la audieri la poliție. Au fost amendați peste 40 de taximetriști, cu sume cuprinse între 500 și 1.000 de lei. Au fost deschise, de asemenea, câteva dosare penale, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și pentru loviri și alte violențe. Taximetriștii au trecut claxonând, noaptea, prin fața blocului în care locuiește primarul Nicolae Robu. „Trebuie să înțeleagă că eu și instituția pe care o conduc nu putem să restricționăm ce permite legea. În cazul în care consideră că Uber funcționează ilegal, nu nouă trebuie să ni se adreseze, ci instanțelor. Primăria nu este implicată sub nicio formă în fenomenul «Uber», așa cum nu sunt implicate nici primăriile altor orașe de pe planetă (…) Cer deopotrivă taximetriștilor și «uber»-iștilor să dea dovadă de o conduită corectă, civilizată și să acționeze strict în limitele legii, sub orice privințe. Iar responsabililor sistemului «uber» le solicit să facă o verificare atentă a persoanelor pe care le acceptă în sistem, dat fiind că acestor persoane, cetățenii le încredințează însăși viața lor, în momentul în care le devin clienți. În sistemul de taxi, știu că acest lucru se face”, a spus primarul Nicolae Robu.

Duminică după-amiază, sute de mașini încolonate au plecat din apropiere de stadion, au trecut prin fața blocului în care locuiește primarul Nicolae Robu, au ajuns în zona Modern și apoi au mers spre sediul Poliției Locale. Taximetriștii participanți sunt toți sub cupola Tudo, cea mai mare firmă de profil din Timișoara, și sunt supărați pe șoferii Uber, care nu au nevoie de autorizație pentru a circula. Nu au claxonat, așa cum s-a întâmplat noaptea trecută, și au fost supravegheați de mai multe mașini de poliție. Coloana este bine fragmentată, atât din cauză că este foarte lungă, cât și din cauza numeroaselor semafoare din oraș. Taximetriștii au trecut prin fața Prefecturii Timiș și au continuat să meargă pe străzi, însă fără a se opri undeva, pentru că polițiștii nu le-au permis acest lucru.
Scrie un comentariu
3 comentarii pentru acest articol
Un sofer Uber demonstreaza ca e de 100x mai cultuvat decat cercopitecii din taxi prn simplu fapt ca stiu sa foloseasca aplicatia Uber. In schimb lautarul-ceafa-lata stie doar sa te traga in piept
Asa e! Prin Uber nu poti fi tapit. Exemplu concret. Cand a venit Popica de la Nitchidorf din Nitchidorf in oras a luat un taxi din centru la strandul UMT. Taximetristul s-a facut ca ploua torential si l-a dus de a vazut toata istoria cartierului Traian. Apoi l-a lasat pe sarmanul Popica la intrarea opusa in UMT catre fosta tribuna obosita. Dar Popica a protestat. El vroia la intrarea principala. Asa ca taximetrul l-a luat la inca o tura prin Traian si dupa 90ron a ajuns Popica la strand. Dar nu avea prosop!
Macar in Budapesta politicienii au cojones. Taximetristi tepari, care nu dau bonuri, jecmanesc turisti, dar platesc cotizatia la partid? => Nem Uber!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
- Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
- Prima parte a tablierului noului Pod al Muncii a fost montată/FOTO
- Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
- Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off
- Programul întreruperilor de curent electric pentru săptămâna viitoare, în comuna Moşniţa Nouă
- Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
- Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere

Administratie
Prima parte a tablierului noului Pod al Muncii a fost montată/FOTO
Citeşte tot articolul
Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare

Politica
Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Citeşte tot articolul

Sport
Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
Citeşte tot articolul

Social
Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
Citeşte tot articolul
Sănatate
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
Timp liber și cultură
Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
„Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Welcome Pack-uri, reduceri și surprize pentru studenți, la Iulius Town Timișoara
Record de participare la UVT Liberty Marathon
Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Economic
Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Citeşte tot articolul
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off
Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Prima parte a tablierului noului Pod al Muncii a fost montată/FOTO
Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”





































Comentarii prin facebook