Zborurile Timisoara – Bucuresti, in topul curselor cu probleme pentru pasageri

Pasagerii români ai companiilor aeriene ar putea primi despăgubiri de 12 milioane euro, din cauza întârzierilor sau anulării curselor din 2017. pe rutele interne, cele mai multe probleme au fost pe ruta Timișoara – București, iar pe cele externe, pe zborurile spre Turcia.

AirHelp, lider mondial în obţinerea de compensaţii pentru pasagerii companiilor aeriene, a identificat peste 42.000 de români eligibili pentru compensaţii. Conform AirHelp, din cauza numărului mare de întârzieri şi/sau anulări, Turcia a fost destinaţia care a ridicat cele mai mari probleme, în 2017, pentru pasagerii români. Cele mai multe zboruri întârziate, anulate sau suprarezervate au fost pe ruta Bucureşti-Istanbul (Ataturk Airport). Este vorba despre 621 de zboruri cu o întârziere cumulată de 14.134 de minute, adică aproximativ zece zile. Între oraşele din România şi cele din străinătate sunt anual peste 152.000 de zboruri, din care mai mult de 36.000 au avut probleme. „Cea mai aglomerată lună pentru România, în 2017, a fost noiembrie. După numărul mare de zboruri externe întârziate sau anulate, destinaţiile cele mai problematice au fost Istanbul, Viena și Munchen. Ruta internă cu cele mai mari întârzieri sau anulări a fost Timişoara-Bucureşti, cu 17%”, spun cei de la AirHelp. Aeroporturile din România nu se află nici la coada clasamentului, nici în top. Performanţele înregistrate le plasează la mijlocul clasamentului. Topul AirHelp ia în calcul punctualitatea, serviciile şi rata de procesare a cererilor pentru compensaţii. Acesta arată că Tarom şi Ryanair au printre cele mai slabe performanţe. În 2017 au existat mai multe curse anulate în august și septembrie de TAP Portugal în august şi septembrie, iar apoi a venit valul de anulări ale curselor Ryanair. Pasagerii trebuie să știe că, în cazul întârzierilor zborurilor cu mai mult de trei ore sau anulării curselor, au dreptul la compensaţii care pot ajunge până la 600 de euro. Numai 2% dintre pasagerii care ar avea dreptul la compensații le și cer.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către asociația Seeds of Kenosis pentru suma modică de 482 de euro pe lună a fost contestată de Partidul Național Liberal la Prefectura Timiș, în contencios administrativ. Motivul, nerespectarea procedurii de atribuire a spațiilor publice către ONG în Timișoara. Fostul viceprimar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale

În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către asociația Seeds of Kenosis pentru suma modică de 482 de euro pe lună a fost contestată de Partidul Național Liberal la Prefectura Timiș, în contencios administrativ. Motivul, nerespectarea procedurii de atribuire a spațiilor publice către ONG în Timișoara. Fostul viceprimar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură
Zece proiecte care promovează consumul responsabil, alimentația sănătoasă, combaterea risipei alimentare și moda sustenabilă vor fi implementate în școlile din Timișoara prin programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, în anul școlar 2026-2027. Inițiativa aparține asociației CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, iar proiectul a ajuns cea de-a noua ediție. Profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep înscrierile la cea de a noua ediție a proiectului „LA PAS – Educație pentru schimbare”
Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi sunt inventariate în Registrul Local al Spațiilor Verzi, instrument recepționat de către municipalitate. Inventarul anterior, vechi de aproape 25 de ani, nu reflecta realitatea din teren în contextul dezvoltării urbane accelerate și extinderea cartierelor. Timișoara nu a dispus până acum de un registru funcțional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara are Registru Local al Spațiilor Verzi. Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare inventariate
În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
Recent, comunitatea academică și profesională din România a asistat la o recunoaștere de excepție a valorii Școlii timișorene de arhitectură. Proiectul clădirii liceului „Ana Şandor” din cadrul ansamblului British International School of Timișoara, semnat de prof. univ. dr. arh. Vlad Gaivoronschi și asist. univ. drd. arh. Simina Cuc, a fost distins cu două dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT și redefinirea spațiului educațional în secolul XXI: Arhitectura ca Pedagogie
Rectorul Universității de Vest TImișoara, Marilen Pirtea, vorbește din nou despre riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație. Fără cadre instituționale clare, utilizarea Inteligenței Artificiale poate încuraja accelerarea proceselor care golesc de sens învățarea, în detrimentul formării gândirii critice și autonomiei intelectuale, avertizează acesta. Deși Inteligența Artificială are un potențial educațional semnificativ, modul în care este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează din nou avantajele și riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.