Sepsi, Goga şi Curtean costa cu doua milioane de euro mai mult decat tot lotul Vointei Sibiu!

Poli Timişoara încă mai are unul dintre cele mai scumpe loturi de jucători din România, chiar dacă evoluează în eşalonul secund. Zece milioane de euro valorează Sepsi & compania, cam tot atât cât însumează la un loc loturile celorlalte colege de serie.

Chiar și așa, antrenorul Vali Velcea a făcut o declaraţie care a lăsat pe toată lumea cu gura căscată, după jocul cu FC Olt. „E tragic ce se întâmplă, la o echipă ce se bate la promovare nu am ce schimbări să fac”, spunea acesta după jocul cu pricina. Velcea uită însă că are un lot în care se regăsesc trei jucători cotaţi fiecare în parte la peste un milion de euro. Uită la fel când vine vorba şi de alţi jucători cu partide în cupele europene. Dar cel mai mult uită că Poli are în propria ogradă mai mulţi juniori de valoare, care au câştigat titlul de campioni la categoria lor de vârstă. Cu excepţia lui Dăruială şi a lui Florin Ilie, Velcea nu a forţat niciun jucător de la echipa care a câştigat vara aceasta titlul naţional la juniori A. Sunt tineri fotbalişti care au încheiat junioratul, dar nimeni nu-i bagă în seamă. Conform unei tradiţii păguboase şi dureroase, cel mai probabil, aceştia vor pleca de la Poli şi se vor afirma la alte echipe importante din România. Era de înţeles dacă Vali Velcea venea din exterior. Dar nu este aşa, pentru că antrenorul lui Poli este în cadrul clubului de foarte mulţi ani şi ar trebui să ştie că un antrenor are şi menirea de a promova fotbalişti. La modul natural, nu forţat, cum este vorba de Dăruială, care nu ar fi prins nici măcar lotul echipei dacă nu exista obligativitatea ca în Liga a II-a echipele să evolueze pe teren cu doi fotbalişti sub 21 de ani.
Valentin Velcea ar trebui să nu uite că un alt timişorean, Alex Pelici, are un lot mult mai slab decât al Politehnicii Timişoara, dar evoluează în Liga I, iar rezultatele sunt rezonabile. Numai Goga, Sepsi şi Curtean valorează cu aproximativ două milioane de euro mai mult decât tot lotul Voinţei Sibiu, echipa lui Pelici. Mai exact, cota totală a celor trei vedete de la Poli însumează 4,7 milioane de euro, în timp ce toţi fotbaliştii cu care joacă Voinţa Sibiu în primul eşalon valorează 2,92 milioane de euro. Velcea mai poate invoca şi faptul că jucătorii importanţi de la Poli nu sunt conectaţi 100% la jocurile echipei, pentru că au resimţit şocul retrogradării forţate în Liga II. Rămâne însă tot problema lui Velcea, pentru că un antrenor, indiferent de situaţie, trebuie să fie şi un psiholog bun, care să ştie să-şi monteze jucători şi în clipele mai delicate.
Mai jos vă vom prezenta cum este cotat fiecare jucător de la Poli, conform transfermarkt.de:
Sepsi – 1.700.000
Goga – 1.600.000
Curtean – 1.400.000
Tameş – 800.000
Axente – 800.000
Scutaru – 650.000
Mera – 500.000
Poparadu – 450.000
Chiţu – 400.000
Fl. Sandu – 325.000
Zăgrean – 300.000
Ricketts -300.000
Pătraş – 300.000
Popovici – 250.000
Ad. Ganea – 250.000
Rocha – 150.000
Lepmets – 125.000

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

belo a spus: (septembrie 5th, 2011 at 13:41 )

nu as vrea sa fiu in pielea lui velcea, care antreneaza o echipa formata din jucatori extrem de slabi. goga, sepsi, curtean, scutaru, axente… pai astia n u sunt fotbalisti! pentru ca velcea sa reuseasca in antrenorat ar fi nevoie de vreo doi internationali fracezi, patru brazilieni si vreo cinci spanioli. asa se promoveaza, domnilor, nu cu amaratii astia din lotul lui poli.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”

Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP

Potrivit unui sondaj INSCOP – FANATIK, 22,5% dintre respondenți cred  Spania este principala favorită pentru a câştiga CM 2026, care se dispută în SUA, Mexic și Canada. A doua favorită este Brazilia, cu 15,3% dintre voturile exprimate. Podiumul este completat de Franța. Spania îşi începe astăzi aventura pe tărâm american, disputând prima partidă cu selecţionata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO

Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De la primele sloturi online care pur și simplu transpuneau cadrul fizic al aparatelor slots în format digital, industria iGaming a evoluat spectaculos, producând mecanici noi și schimbând substanțial unele detalii referitoare la desfășurarea sesiunilor de joc. Una dintre cele mai importante inovații din acest sector a fost apariția conceptului Megaways, care a modificat semnificativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a schimbat motorul Megaways dinamica unei sesiuni de distracție la sloturi online
Administrația județeană dorește să crească atractivitatea turistică a zonei Fagetului. Iar pentru aceasta a realizat deja o serie de investiții și pregătește și altele. Turiștii care vizitează acea parte a Timișului trebuie să aibă parte de cele mai bune condiții. “Estul județului, poate cea mai pitorească zonă din Timiș, merită investiții importante pentru că ne-am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o serie de investiții pentru dezvoltarea turismului în zona Făget
Potrivit unui sondaj INSCOP – FANATIK, 22,5% dintre respondenți cred  Spania este principala favorită pentru a câştiga CM 2026, care se dispută în SUA, Mexic și Canada. A doua favorită este Brazilia, cu 15,3% dintre voturile exprimate. Podiumul este completat de Franța. Spania îşi începe astăzi aventura pe tărâm american, disputând prima partidă cu selecţionata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
Și-a păstrat titlul! Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă în Campionatul Național de Viteză în Coastă, reușind să câștige Harghita Challenge la categoria turisme, unde a stabilit un nou record al traseului pentru această divizie atât sâmbătă, cât și duminică. Cel de-al doilea pilot al echipei Canova Racing, Nicolas Benea, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoreanul Radu Benea se impune la Harghita Challenge. Fiul, Nicolas, printre remarcații etapei
Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro
Pe porțiunea de autostradă lipsă dintre Margina și Holdea din autostrada A1 ar urma să circulăm de la începutul anului viitor, cel puțin aceasta este opinia secretarului de stat de la Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, care s-a aflat zilele trecute pe șantierul devenit, se pare, loc de promenadă și analiză tehnică pentru tot mai mulți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De luna viitoare începe turnarea asfaltului pe A1, Margina – Holdea. Pe șantier se vor realiza peste 300 de grinzi din beton
Generația de juniori CFR Timișoara 2015 a participat recent la un puternic turneu internațional din Croația. Memorijal „Milenko Jerković” este un eveniment sportiv de prestigiu dedicat fotbalului juvenil. Au participat 32 de echipe din 10 țări, multe dintre formații reprezentând academii cu brand din Europa. În fața unor academii renumite, o mână de copii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcurs excelent pentru CFR 2015 la un puternic turneu organizat în Croația
Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
Top