PSD blocheaza „grosier” vaporasele Timisoarei. Asta sustine deputatul PNL Marilen Pirtea

Timișoara mai are două luni și, dacă nu se rezolvă problema vaporașelor de pe Bega, va trebui să returneze șase milioane de euro. Problema depinde de București și, spune deputatul PNL Marilen Pirtea, PSD tocmai a mai pus o „strâmbă” proiectului.

Un amendament care ar fi rezolvat problema circulației vaporașelor de pe Bega n-a reușit să treacă, zilele trecute, de Comisia de Mediu din Camera Deputaților. Deputatul PNL Marilen Pirtea spune că singurul „păcat” al acestuia nu ține de conținut, ci de culoarea politică a deponentului. Pirtea arată cu degetul înspre colegii parlamentari de Timiș, reprezentanți ai partidului de guvernământ. „A căzut pur și simplu pentru că era propus de PNL, iar majoritatea grosieră a blocat acest proiect. Mi se părea normal ca parlamentarii de Timiș, chiar și cei PSD, să susțină acest proiect, să facă lobby pentru a trece. Este un proiect pentru Timișoara, nu este un proiect pentru PNL, pentru Pirtea sau pentru Robu. Puteau să facă lobby pentru acest proiect, care este pentru Timișoara, dar nu au făcut-o. Solidaritatea nu a funcționat și, până la urmă, din această dispută au de pierdut doar timișorenii”, a declarat, joi, Marilen Pirtea.

Până la finele lunii iunie, Primăria Timișoara trebuie să dea drumul circulației vaporașelor pe Bega. În caz contrar, ar putea fi nevoită să dea înapoi șase milioane de euro. Cele 7 vaporașe care au costat, la rândul lor, aproximativ 2 milioane de euro, au fost cumpărate de Primăria Timișoara, drept contribuție la proiectul de amenajare a malurilor Canalului Bega. Ele nu pot circula ca parte a sistemului de transport în comun, pentru că nu există o autoritate navală care să gestioneze situația. „Aștept să se rezolve problema vaporașelor. Este ca și rezolvată pentru că se știe ce trebuie făcut, trebuie adăugate cinci cuvinte, cu prepoziții cu tot, în articolul 4 al Legii de organizare și funcționare a Ministerului Apelor și Pădurilor, lucru care nu s-a făcut. Trebuie făcut prin ordonanță de urgență în vacanța parlamentară, dar, căzând guvernul, nu s-a făcut, drept urmare nici astăzi nu este rezolvată problema. Tot așa putem spune, că este ca și rezolvată problema”, declara, în februarie, primarul Nicolae Robu. Între timp, municipalitatea a dat în judecată Ministerul Transporturilor, Ministerul Apelor și Pădurilor și Guvernul României, cărora le cere să creeze structura Administrarea Căii Navigabile Canalul Bega.

Pe de altă parte, senatorul USR Nicu Fălcoi declara că a făcut un apel la parlamentarii din arcul guvernamental, să ajute la rezolvarea problemei vaporașelor. Fălcoi susține că nu a primit niciun răspuns oficial, „Am fost cu Adrian Pau (deputat PSD – n.r.) într-o emisiune televizată și i-am amintit de rugămintea mea. A zis că dacă primarul Nicolae Robu iese să își ceară public scuze pentru tot ce a greșit până acum, vor face tot ce ține de ei să se deblocheze situația”, afirma senatorul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (aprilie 19th, 2018 at 17:45 )

Tilharii de la conducerea tarii folosesc politica pamintului pirjolit pentru judetele ce nu pleaca capul la jaful actual.

NickyBobu a spus: (aprilie 20th, 2018 at 08:59 )

Poli 21, stai linistit ca fura (PNL) la greu si in judetele care nu pleaca capul.

anteconbega a spus: (aprilie 20th, 2018 at 13:05 )

Ce lipsă de discernământ la ALDE Robu să arunce 2 milioane de euro din banii publici pe vaporaşe, câtă vreme nu exista aprobare de la Mediu şi de la Apele Române?! Asta-i ca şi linia tramvaiului din Calea Şagului către mall construită fără aprobare de la Ministerul de Răzbel. Mari gugumănii, aşa ne trebuie, electorat aiurit! Freddy primar!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Licitația primăriei pentru o nouă creșă în zona Ion Ionescu de la Brad a atras o singură ofertă

O singură ofertă a fost depusă la licitația organizată pentru proiectarea și construirea unei noi creșe în zona de nord a orașului, pe strada Ion Ionescu de la Brad, aceasta fiind înaintată de o asociere formată din două firme. Noua creșă este destinată copiilor cu vârste între 3 luni și 3 ani și va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația primăriei pentru o nouă creșă în zona Ion Ionescu de la Brad a atras o singură ofertă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar

Peste 1.200 de angajați din mai mult de 35 de companii și instituții publice din Timiș au participat, pe 15 septembrie, la antrenamentul Naționalei de Edu Fin, inițiativa Băncii Comerciale Române (BCR) prin care banca își propune să aducă educația financiară mai aproape de oameni și să contribuie la creșterea nivelului de cunoștințe financiare din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările pentru reconstruirea Podului Muncii au ajuns în etapa finalizării primului pilon, cel dinspre Gara de Nord, iar în acest moment se lucrează la pilonul dinspre Calea Șagului. Ulterior se va realiza și montarea tablierului, a structurii metalice ce va lega cele două maluri și peste care vor fi amenajate carosabilul, trotuarele și pista velo....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul finalizează primul pilon la Podul Muncii și lucrează la cel de al doilea. Ulterior se va monta și tablierul
Peste 1.200 de angajați din mai mult de 35 de companii și instituții publice din Timiș au participat, pe 15 septembrie, la antrenamentul Naționalei de Edu Fin, inițiativa Băncii Comerciale Române (BCR) prin care banca își propune să aducă educația financiară mai aproape de oameni și să contribuie la creșterea nivelului de cunoștințe financiare din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Beneficiind de închiderea circulației rutiere, constructorii continuă lucrările la șinele de tramvai care trec pe sub pasajul Solventul. În curând, acolo va funcționa o nouă buclă de întoarcere pentru tramvaiul nr. 5. Deocamdată, în loc, circulă o linie de autobuz. Realizarea buclei de întoarcere a tramvaielor e doar o primă etapă a investiției. Ulterior, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Pasajul Solventul se montează liniile de tramvai pentru noua buclă de întoarcere
Un incident grav, care se putea solda cu o tragedie, a fost evitat în ultimul moment de polițiștii din județul Timiș. Șoferul unui microbuz destinat transportului școlar a fost depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice în timp ce transporta 20 de elevi, deși capacitatea legală a autovehiculului era de doar 15 locuri. Mai mult,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă
În cursul zilelor următoare, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va desfășura anchete de circulație de tip Origine – Destinație. Prima are loc miercuri, iar următoarele în cursul lunii octombrie. Anchetele au loc pe drumurile naționale și pe autostrada A1. Aceste anchete au rolul de a colecta date privind deplasările efectuate pe rețeaua rutieră și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pune întrebări șoferilor din trafic. Aceștia vor fi opriți în anumite puncte de pe șosele
Peste 200 de studenți internaționali au ales Universitatea de Vest Timișoara (UVT) ca loc de realizare a studiilor din primul semestru al acestui an universitar în cadrul programului Erasmus+. Întâmpinarea acestora a avut loc în cadrul unui eveniment „Welcome Day”. Este cel mai numeros grup de studenți Erasmus+ găzduit până în prezent pe parcursul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a atras peste 200 de studenți prin Erasmus+ în primul semestru al acestui an universitar
Doar două zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de banii europeni atraşi în ultimii ani. Dominic Fritz spune că, în ultimii şase ani, adică perioada de când ocupă funcţia de primar al Timişoarei, au fost atrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara
CS Studențesc Medicina Timișoara va participa la Superliga Națională feminină de șah, programată între 5 și 11 octombrie la Eforie Nord, cu o prezență unică între echipele înscrise: Lu Miaoyi, campioană olimpică en titre atât cu echipa Chinei, cât și individual la masa a treia. Cele două medalii de aur au fost câștigate la cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră! Medicina Timișoara merge la Superliga de șah pe echipe cu o dublă campioană olimpică en-titre în lot
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.