Primăria Timișoara a împărțit banii pentru agenda de tineret. Maratonul UVT a luat partea leului

Cu solicitări de peste 1,65 milioane de lei, dar cu doar jumătate de milion de lei bani prevăzuți în buget, Primăria Timișoara a împărțit banii pentru proiectele de pe agenda de tineret a anului 2018. O treime din sumă are un singur beneficiar: Fundația Universitatea de Vest.

Primăria Timișoara a avut de dat pentru proiecte de tineret, în acest an, suma de 500.000 de lei. S-a făcut apel de proiecte și au fost depuse, de diverse asociații și organizații, 33 de proiecte. Acestea au fost jurizate și, după ce au fost analizate dosarele, s-a decis care dintre ele pot primi finanțare. Au fost acceptate 16 proiecte, iar 17 au fost trase pe dreapta, în principiu pentru că nu au avut toate actele necesare. Au lipsit, în general, dovezile pentru surse de finanțare oferite de terți, bilanțurile contabile sau declarațiile pe proprie răspundere din care să rezulte că solicitantul nu are datorii la bugetul de stat sau la bugetul local. Sunt unele asociații / fundații / organizații care au primit bani pentru mai mult de un proiect. Fundația Universitatea de Vest are 3, iar Teatrul Experimental Senzorial, Institutul Român pentru Dezvoltarea Tinerilor, Asociația OmniPass și Centrul pentru Strategii de Dezvoltare a Tineretului au câte 2.

Iată cine primește finanțare: Institutul Român pentru Dezvoltarea Tinerilor – Consolidarea dezvoltării ONGT – 16.800 lei
OSUT – Abecedarul carierei – 36.400 lei
Fundația Universitatea de Vest – Liberty Cultural Marathon – 101.598,25 lei
FITT – Com’on Timișoara – 91.065 lei
Asociația Natura din România – Recreativ 2018 – 23.712 lei
Fundația Universitatea de Vest – Creative Youth Elite 2018 – 40.300 lei
Teatrul Experimental Senzorial – Experimental re-discovery – 33.129,69 lei
Asociația Bee Active – Larp Timișoara – 6.362,2 lei
Asociația OmniPass Timișoara – Welcome Weekend, ediția a II-a – 22.750 lei
Institutul Român pentru Dezvoltarea Tinerilor – Digital story telling in action – 25.025 lei
Asociația OmniPass Timișoara – Magnetic Festival, ediția a II-a – 24.500 lei
Centrul pentru Strategii de Dezvoltare a Tineretului – Discover your career – 17.500 lei
Asociația Sfera Timișoarei – Public Art – 20.000 lei
Centrul pentru Strategii de Dezvoltare a Tineretului – Educație nonformală pentru lucrătorii de tineret – 14.000 lei
Fundația Bela Bartok – Ziua Sportului, de la mic la mare – 4.200 lei
Fundația Universitatea de Vest – Despre România de mâine în anul centenarului – 23.000 lei

Sumă solicitată a fost de 812.541 lei, iar cea alocată, de 500.342 lei

Au fost respinse următoarele proiecte:
Asociația Culturală Kratima – Cantanti – 60.000 lei
Liga AC – iTEC – 42.000 lei
Liga AC – International Student Week in Timișoara – 44.485 lei
Fundația Politehnica Timișoara – Timișoara, lider în educația științifică – 14.000 lei
Asociația Teatru pentru Tine – Stop cadru – 36.000 lei
Institutul Român pentru Dezvoltarea Tinerilor – Youth and entrepreneurship – 65.236 lei
FITT – Ce caut în cartier – 79.640 lei
FITT – Marea buscareală – 91.000 lei
Organizația pentru Educația Nouă – Design 2018 – 30.700 lei
Organizația pentru Educația Nouă – Contribution (f)or your community – 81.500 lei
OSUT – West Summer University – 70.000 lei
OSUT – IT Fest – 49.000 lei
Teatrul Experimental Senzorial – Festival în drum – 51.100 lei
Asociația AT4T – Tabără AT4T – 48.410 lei
Asociația Iubesc Timișoara – Events Academy – 29.400 lei
Asociația Iubesc Timișoara – Descoperă Timișoara – 21.000 lei
Institutul Român de Educație a Adulților Timișoara – Educat, Format, Implicat – 24.500 lei

Nemulțumiții pot depune contestații până vineri, 8 iunie, rezultatele finale fiind anunțate luni, 11 iunie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii

Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au triumfat în acest weekend pe teren propriu, adjudecându-și trofeul tradiționalului turneu amical Cupa Poli. Competiția, ajunsă la o bornă istorică – ediția cu numărul 49 – s-a desfășurat în Sala „Constantin Jude” și a oferit un spectacol sportiv de înalt nivel, servind ca ultimul test major înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara se va bucura în curând de o nouă bază sportivă, pentru care nu a cheltuit fonduri importante. Desigur, vorbim despre baza Costică Rădulescu, de lângă vechiul stadion mare al orașului, care a fost realizată cu bani de la bugetul de stat. Acum aflăm că administrația locală pregătește recepția investiției. Astfel, lucrările la baza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană se pregătește să recepționeze baza Costică Rădulescu, făcută de CNI
Dacă în multe localităţi din judeţul Timiş, în acest weekend, de Sfânta Maria, au avut loc rugi şi sărbători, la Giarmata se fac pregătiri intense în acest sens. Astfel, între 4 şi 6 august vor avea loc Ruga și Zilele Comunei Giarmata, iar organizatorii anunţă clipe de neuitat.  Primăria Giarmata anunţă că se lucrează intens...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Giarmata se pregătește deja de mare sărbătoare. Între 4 și 6 septembrie, Ruga și Zilele Comunei Giarmata
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au triumfat în acest weekend pe teren propriu, adjudecându-și trofeul tradiționalului turneu amical Cupa Poli. Competiția, ajunsă la o bornă istorică – ediția cu numărul 49 – s-a desfășurat în Sala „Constantin Jude” și a oferit un spectacol sportiv de înalt nivel, servind ca ultimul test major înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli
În urmă cu un an, deBanat.ro spunea povestea Brutăriei Moara Maria, o afacere de familie din Chizătău construită cu pasiune, respect pentru tradiție și dragoste pentru pâinea adevărată. Atunci, atenția era îndreptată asupra începuturilor, asupra moștenirii lăsate de Constantin Ardelean și asupra cozonacilor care au devenit, în timp, un simbol al gustului autentic bănățean. Astăzi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Brutăria Moara Maria – Tradiția merge mai departe, iar Banatul o recunoaște prin gust
CSC Dumbrăvița a obținut un punct in extremis în prelungiri, scor 1-1, împotriva nou-promovatei SC Popești Leordeni în etapa a treia a Ligii a II-a. Oaspeții ilfoveni au condus aproape pe toată durata meciului disputat pe stadionul „Ștefan Dobay”, dar o fază fixă din al cincilea minut al prelungirilor a stabilit remiza finală. Partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde
Primăria Timișoara a prezentat o serie de imagini cu doi cetățeni care abandonează ilegal o serie de deșeuri pe domeniul public. Administrația menționează două locații unde această practică este una permanentă, acolo se curăță, iar la scurt timp locațiile sunt din nou pline de gunoaie. Problema cetățenilor… există camere de filmat! Cele două zone menționate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi cetățeni, prinși la aruncat gunoaie pe stradă. Primăria Timișoara promite amendarea vinovaților/VIDEO
Timișorenii sunt mai dornici să folosească sistemul de ride sharing pe durata primelor  zile ale săptămânii, pentru a avea o activitate în sistem mai scăzută cu 16% în weekend. Ora 22:00 este cel mai aglomerat interval al serii în toate cele patru orașe, Timișoara înregistrând, de departe, cel mai mare volum de curse dintre orașele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ora 22 aduce cele mai multe comenzi pentru curse de ride sharing la Timișoara. În weekend solicitările scad semnificativ
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.