Vești proaste pentru Elena Udrea: Tudorel Toader spune că poate fi extrădată din Costa Rica

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a declarat, la Timișoara, că Elena Udrea poate fi extrădată, din moment ce nu există o dovadă a cererii de azil. Elena Udrea a fost condamnată, zilele trecute, la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Este însă în Costa Rica.

Condamnată la șase ani de închisoare cu executare în Gala Bute, Elena Udrea a primit vestea în Costa Rica. Fostul ministru susține că a primit azil politic acolo. A fost dată în urmărire internațională, iar ministrul Justiției, Tudorel Toader, are vești proaste pentru ea.

„Poate fi extrădată. Dumneavoastră, ca jurnalişti de informații generale sau de investigații, faceţi deosebirea dintre apărările pe care și le formulează cineva, apărări fireşti şi care categoric sunt poziţionate de partea celui care te angajează. Dar adevărul nu e chiar la prima pagină, adevărul nu-i chiar la primul enunț, dovadă faptul că am auzit şi eu că ea e un caz special şi cererea de extrădare nu poate fi pusă în aplicare pentru că a obţinut drept de azil. În domeniul dreptului e o regulă: cine face un enunţ, o afirmație, trebuie să o şi dovedească. Cine a făcut această afirmaţie că are drept de azil nu a dovedit, nu a probat dreptul de azil şi nu a probat în niciun fel motivul de natură politică ce ar fi stat la baza dreptului de azil. Prin urmare, avem colaborare bilaterală pe bază de reicprocitate şi avem transfer al unui fost condamnat, ceea ce înseamnă că reciprocitatea funcţionează, avem o altă procedură în curs, sunt convenţii la care şi România şi Costa Rica sunt state părţi, care pot fi puse în aplicare. Acesta este fundamentul enunțului meu că poate fi transferată, repet, pe bilateral, pe reciprocitate, pe experiența trecută, pe procedura în curs, iar de nu, pe convențiile la care și România, și Costa Rica sunt state părți”, a declarat, la Timișoara, Toader.

Conform ministrului Justiției, s-au făcut cu celeritate toate demersurile pentru începerea procedurilor de extrădare. „Nu există cazuri importante și mai puțin importante. I-ați făcut vedete. Probabil că sunt infractori mai importanți de care nu știți sau nu știm, deci i-ați făcut vedete. Sunt și aspecte în care trebuie să fiți de acord și care nu pot fi făcute publice. Atât pot să vă spun, că ministerul și-a îndeplinit cu mare promptitudine, chiar de-a doua zi, toate obligațiile care i-au revenit în procedura de extrădare. Nu-i numai ministerul, ai colaborarea cu poliția, ai de la instanța de judecată, care dă mandatul, care verifică condițiile de extrădare, ministerul care cere, trimite la minister, ministerul trimite la Înalta Curte, Înalta Curte dă termen, cere clarificări, se reia procedura. Și chiar aveam ceva, o solicitare de acest fel, care sigur, intră sub semnul confidențialității, dar enunțul general este ăsta: ministerul, cu mare celeritate, promptitudine, și-a îndeplinit toate obligațiile în procedura de extrădare la cei care v-ați referit, dar și la cei care nu v-ați referit”, a mai spus Toader. În cazul Sebastian Ghiță, ministrul a declarat că procedurile de extrădare sunt în derulare. S-au cerut completări pe care statul român le-a pus la dispoziția statului sârb.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții cu președintele FRF. Conducerea CJT și cea a UPT caută soluții pentru finanțarea echipei de fotbal

Alfred Simonis, liderul CJT anunță că a discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal, fiind identificate modalitățile prin care ar putea fi finanțată legal o echipă de fotbal, de catre autorități, la Timișoara. Soluțiile au fost găsite după discuții purtate cu Răzvan Burleanu. “Întâlnirea de săptămâna trecută cu rectorul Universității Politehnica, Florin Drăgan, si cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții cu președintele FRF. Conducerea CJT și cea a UPT caută soluții pentru finanțarea echipei de fotbal
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

După victoria din Giuleşti, Lugojul vrea puncte şi în meciul cu CSM Constanţa

La foc automat. Ca în fiecare toamnă, prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj nu prea are timp să reespire. Pe mai multe fronturi, jucătoarele de la CSM ţin steagul Banatului sus. Miercuri, de la ora obişnuită, 18.30, trupa de pe malul Timişului are un meci interesant pe teren propriu, contra CSM Constanţa, în prima ligă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După victoria din Giuleşti, Lugojul vrea puncte şi în meciul cu CSM Constanţa
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Universitatea de Vest Timișoara intră în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects cu domeniul Psihologie

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este pentru prima dată în topul domeniului de predare și cercetare de la UVT, în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects Psihologie, în intervalul 401-500 la nivel mondial. Anunțul oficial despre includerea în premieră a domeniului Psihologie de la UVT în top Shanghai (ARWU) este un rezultat meritoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara intră în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects cu domeniul Psihologie
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Conducerile ADR Vest și ale CJ Timiș s-au întâlnit pentru a stabili colaborările viitoare

Palatul Administrativ din Timișoara a găzduit o întâlnire la care au participat liderii ADR Vest și al Consiliului Județean Timiș. Subiectul dezbătut a vizat noile oportunități de finanțare disponibile în perioada următoare. Au fost prezenți președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim. Alături de conducerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerile ADR Vest și ale CJ Timiș s-au întâlnit pentru a stabili colaborările viitoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este pentru prima dată în topul domeniului de predare și cercetare de la UVT, în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects Psihologie, în intervalul 401-500 la nivel mondial. Anunțul oficial despre includerea în premieră a domeniului Psihologie de la UVT în top Shanghai (ARWU) este un rezultat meritoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara intră în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects cu domeniul Psihologie
Ruben Lațcău a fost votat, marți seara, în funcția de viceprimar al Timișoarei. În prima ședință de plen de la instaurarea oficială a noului primar și a consilierilor locali, el a primit voturile necesare pentru a rămâne pe funcție. Plen cu ”piper”, marți seara, la Consiliul Local Timișoara. Cu ocazia întâlnirii, conducerea administrativă a primăriei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are primul viceprimar votat, Ruben Lațcău
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că Mircea Geoană, promovat de PSD, ar fi o continuare a stilului de președinte-împărat pe modelul Klaus Iohannis din uiltimii zece ani. În urma dezbaterii de luni seara de la Digi24, senatorul Raoul Trifan a ajuns la câteva concluzii privindu-l pe candidatul Mircea Geoană. “Poți scoate omul din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan despre Mircea Geoană: “Poți scoate omul din PSD, dar nu poți scoate PSD-ul din om”
G4Media.ro a publicat dovada că, la sfârșitul lunii mai 2022, o cursă Țiriac Air, închiriată de Nordis, cu destinația Nisa, îi transporta pe liderii PSD Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și Laura Vicol, împreună cu copiii lor, pentru a vedea Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco. În același avion s-a aflat și Afred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderii PSD Ciolacu, Grindeanu și Simonis au mințit. Au fost la Nisa cu avionul plătit de Nordis
Alfred Simonis, liderul CJT anunță că a discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal, fiind identificate modalitățile prin care ar putea fi finanțată legal o echipă de fotbal, de catre autorități, la Timișoara. Soluțiile au fost găsite după discuții purtate cu Răzvan Burleanu. “Întâlnirea de săptămâna trecută cu rectorul Universității Politehnica, Florin Drăgan, si cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții cu președintele FRF. Conducerea CJT și cea a UPT caută soluții pentru finanțarea echipei de fotbal
Palatul Administrativ din Timișoara a găzduit o întâlnire la care au participat liderii ADR Vest și al Consiliului Județean Timiș. Subiectul dezbătut a vizat noile oportunități de finanțare disponibile în perioada următoare. Au fost prezenți președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim. Alături de conducerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerile ADR Vest și ale CJ Timiș s-au întâlnit pentru a stabili colaborările viitoare
Jumătate dintre utilajele care vor lucra la forarea tunelurilor care vor fi realizate pe porțiunea lipsă din autostrada Lugoj – Deva, între Margina și Holdea, au ajuns deja pe șantier. Cel mai important, în luna decembrie ar urma să înceapă forarea efectivă. Informațiile au fost furnizate de Irinel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În decembrie începe primul foraj la tunelurile de la Margina – Holdea și se va lucra pe opt fronturi în paralel/FOTO
În urma unei investiții a Administrației Bazinale de Apă Banat (ABA Banat), la Oravița au fost finalizate lucrările de reabilitare a barajul Oravița Mică (județ Caraș-Severin) și cele de amenajare a albiei râului Oravița în intravilanul localității amintite. Încă din anii 80, barajul Oravița Mică, realizat în secolul al XVIII-lea, datorită duratei mari de funcționare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat a reabilitat integral barajul și albia râului de la Oravița
Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele sale, rezultat din pasiunea și dorința unor designeri cu experiență. Aceștia și-au propus să creeze ținute care să celebreze frumusețea și delicatețea femeii moderne, fie ea visătoare și romantică sau puternică și realistă. Produsele VESSMARY sunt concepute pentru a răspunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul <b>VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România</b>
Top