Roxana Lucaciu, campioană mondială la dans sportiv chiar acasă, la Timișoara

Timișoara a găzduit, în ultimul weekend, Campionatul Mondial de Dans Sportiv Under 21 Standard, dar și alte competiții importante, cu licențe internaționale. Românii și-au demonstrat valoarea, iar perechea Paul Rednic – Roxana Lucaciu este, din nou, campioană mondială.
roxana lucaciu
Orașul de pe Bega a fost, în weekend, gazda unor importante competiții din lumea dansului sportiv. A fost vorba despre Campionatul Mondial de Dans Sportiv Under 21 Standard, dar și de alte concursuri majore cu licențe World Dance Sport Federation (WDSF).

Cel mai important rezultat este cel al perechii Paul Rednic – Roxana Lucaciu, care a cucerit titlul de campioni mondiali Under 21 Standard. Pe locul al treilea a venit o altă pereche din România, Tiberiu Stan – Daria Grigore.

Pentru Roxana Lucaciu (Timișoara) și Paul Rednic (Baia Mare) nu este primul titlu mondial. În vara lui 2016, după un drum de două zile cu avionul și intrarea în sala de concurs cu 10 minute înainte de prima probă, Roxana și Paul au devenit campioni mondiali la Open Youth Standard, la Fukuoka, în Japonia. Cei doi erau deja campioni europeni. Unul dintre cei care îi pregătește pentru concursuri este un alt timișorean, Raul Avram, de la Magnum Team.

Revenind la concursurile de la Timișoara, competiția WDSF Internațional Open Timișoara, la secțiunea Adult Latin, a fost câstigată de perechea Ionuț Alexandru Miculescu – Andra Păcurar, iar la WDSF Open Youth Standard, perechea Sebastian Alin Zicoane – Anca Copos s-a clasat pe primul loc, perechea Dragos-Marian Comșa- Alexandra Cristina Bujor încheind evoluția pe locul V. Sebastian Alin Zicoane și Anca Copos au evoluat și în competiția similară de Adulți, unde s-au clasat pe locul al patrulea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (octombrie 23rd, 2018 at 16:36 )

Roxana Lucaciu este fiica dlui Romulus Lucaciu (Patronul ETA2U, principalul integrator de sisteme şi soluţii IT complexe din vestul şi centrul României) şi al dnei Mirela Lucaciu, profesor de fizică. Unul dintre membrii familiei Lucaciu (cărăşeni de baştină din părţile Oraviţei), fratele tatălui dlui Romulus Lucaciu, unchi stabilit în Suedia, imediat după Revoluţia din 1989 a venit în ţară cu tiruri încărcate cu ajutoare.

anteconbega a spus: (octombrie 23rd, 2018 at 17:32 )

şi a dnei Mirela Lucaciu, scuze! Graba strică treaba.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT prelungește impunerea traseului scurtat pentru vaporetto, din cauza lucrărilor de la Podul Muncii

Se pare că planurile constructorului care se ocupă de reabilitarea Podului Muncii nu s-au potrivit cu estimările inițiale, așa că circulația vaporașelor pe Bega trebuie în continuare restricționate în continuare. Astfel, Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu. Așadar, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT prelungește impunerea traseului scurtat pentru vaporetto, din cauza lucrărilor de la Podul Muncii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Printr-o rezoluţie, conducerea USR cere PSD să termine joaca şi să se întoarcă la muncă

Întrunit astăzi, Biroul Național al USR  a adoptat o rezoluție politică prin care lansează un apel public adresat Partidului Social Democrat la responsabilitate. USR cere PSD să înceteze jocul cu economia României și să se întoarcă la muncă, se arată într-un comunicat de presă al USR. Biroul Național a reiterat azi decizia anterioară a Comitetului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-o rezoluţie, conducerea USR cere PSD să termine joaca şi să se întoarcă la muncă
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timișoara are 11 puncte avantaj la pauză, dar „reușește” să piardă meciul cu Dinamo la un punct

Meci crâncen pe arena Gheorghe Rășcanu. Supercampioana României a întâlnit cea mai în formă formație din acest început de an, SCM USV – Dinamo și a ieșit un meci cu scântei. După o primă repriză foarte bună, Timișoara nu a mai fost la fel de „vie” în repriza secundă și de la 18-7 s-a făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara are 11 puncte avantaj la pauză, dar „reușește” să piardă meciul cu Dinamo la un punct
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

„Instalațiile pentru Construcții și Confortul Ambiental”, o conferință la UPT pentru generațiile următoare

Dialog pentru viitor la UPT! Universitatea Politehnica Timișoara a fost, din nou, un spațiu al dialogului între generații, idei și domenii, găzduind conferința națională cu participare internațională „Instalațiile pentru Construcții și Confortul Ambiental”, organizată de Asociația Inginerilor de Instalații din România (AIIR) – Filiala Banat Timișoara, în colaborare cu UPT. Evenimentul a reunit, în 17...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Instalațiile pentru Construcții și Confortul Ambiental”, o conferință la UPT pentru generațiile următoare

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș a semnat un Protocol de Cooperare pentru consolidarea conformității în mediul de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația pentru Conformitate și Dezvoltare (ACD) au semnat un Protocol de Cooperare având ca obiect dezvoltarea și promovarea standardelor profesionale în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului (AML/CFT). Parteneriatul vizează organizarea de programe de informare și formare profesională pentru mediul de afaceri, promovarea bunelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a semnat un Protocol de Cooperare pentru consolidarea conformității în mediul de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Întrunit astăzi, Biroul Național al USR  a adoptat o rezoluție politică prin care lansează un apel public adresat Partidului Social Democrat la responsabilitate. USR cere PSD să înceteze jocul cu economia României și să se întoarcă la muncă, se arată într-un comunicat de presă al USR. Biroul Național a reiterat azi decizia anterioară a Comitetului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-o rezoluţie, conducerea USR cere PSD să termine joaca şi să se întoarcă la muncă
Dialog pentru viitor la UPT! Universitatea Politehnica Timișoara a fost, din nou, un spațiu al dialogului între generații, idei și domenii, găzduind conferința națională cu participare internațională „Instalațiile pentru Construcții și Confortul Ambiental”, organizată de Asociația Inginerilor de Instalații din România (AIIR) – Filiala Banat Timișoara, în colaborare cu UPT. Evenimentul a reunit, în 17...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Instalațiile pentru Construcții și Confortul Ambiental”, o conferință la UPT pentru generațiile următoare
Se pare că planurile constructorului care se ocupă de reabilitarea Podului Muncii nu s-au potrivit cu estimările inițiale, așa că circulația vaporașelor pe Bega trebuie în continuare restricționate în continuare. Astfel, Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu. Așadar, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT prelungește impunerea traseului scurtat pentru vaporetto, din cauza lucrărilor de la Podul Muncii
Un nou tronson de cale ferată din lotul Lugoj – Timișoara Est a fost reabilitat și redat circulației. De joi, sunt 8,6 km + 900 m deschiși circulației feroviare, pe Linia 3 Stația Recaș. A fost dat în exploatare porțiunea de linie proiectată (fir II), între km. 545+750 – 550 +117 (interval Topolovăț – Recaș),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 9 kilometri de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara Est au fost modernizați și redeschiși circulației
Primăria Timișoara a anunțat reluarea programului “Curățenia până la bordură”. Conform municipalității, praful care se acumulează la marginea drumului este una dintre principalele surse de poluare urbană, iar intervențiile operatorului Salubrizare Timișoara sunt gândite pentru a curăța aceste zone, adesea greu accesibile din cauza mașinilor parcate. Pentru rezolvarea problemei se va introduce parcarea alternativă a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma Primăriei Timișoara reia programul de măturare a prafului de lângă bordurile străzilor orașului
Eforturile administrației timișene de a aduce titlul de Regiune Gastronomică Europeană pentru Banat au dat roade, iar după vizita efectuată de juriul competiției, cea mai vestică regiune a României a primit nominalizarea pentru acest titlu, în 2028. Mai e un singur pas, confirmarea nominalizării, în iunie. Acest titlu nu este doar despre gastronomie, oamenii, chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Fruncea”! Banatul va deveni Regiune Gastronomică Europeană în 2028/FOTO
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, realizat în perioada 1-7 aprilie 2026, 7 din 10 români au o părere bună despre numirea lui Gheorghe Hagi în funcția de selecționer al naționalei de fotbal a României. 50% dintre români cred că Hagi va duce Naţionala la turneul final al Campionatului European din 2028. Selecționerul echipei naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Românii sunt optimişti pentru viitorul Naţionalei de fotbal cu Hagi selecţioner. Sondaj INSCOP
În ultimele săptămâni, mesajul „PUR ȘI SIMPLU MULȚUMESC!” a început să apară și în Timișoara. Fără logo, fără semnătură, fără nicio trimitere către o sursă. Fenomenul a pornit din București și s-a extins rapid în mai multe orașe din țară. La Timișoara, panourile au fost observate și fotografiate de localnici, iar imaginile au început să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Pur și simplu mulțumesc”, mesajul care face înconjurul țării a ajuns și la Timișoara
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș, în colaborare cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara, prezintă expoziția „Urbanistica – o istorie a viitorului”, deschisă în Galeria L. Expoziția reunește proiecte și lucrări de diplomă realizate în ultimii 15 ani de studenții unității tematice de urbanism (anii IV, V...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Urbanistica – o istorie a viitorului”. Noua expoziție de la Muzeul Național de Artă Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.