Cine și câți bani dă pentru Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Robu numără doar cum îi place

Primarul Nicolae Robu face inventarul banilor care au „intrat” în proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii, dar numără numai până unde și ce-i convine. Secretarul de stat în Ministerul Culturii, timișoreanul Ion Ardeal Ieremia, îi bate obrazul edilului.
Capitală Europeană a Culturii
Capitala Europeană a Culturii 2021 este cel mai important proiect al Timișoarei, însă nici măcar pentru un astfel de obiectiv autoritățile nu reușesc să tragă la aceeași căruță. Reprezentanții TM 2021 se plâng de lipsa banilor, care vin cu țârâita și nu în mod constant, iar oficialii invocă, de fiecare dată, chestiuni birocratice.

Primarul Nicolae Robu, a anunțat vineri că PMT va finanța consistent TM 2021, acum, pe final de an. „Asociația Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2021 trebuie să fie finanțată conform angajamentelor luate de Guvernul României prin Ministerul Culturii (…) Primăria Timișoara este principalul finanțator. Dăm în continuare bani, ne achităm de obligațiile asumate, nu ne-a fost ușor în 2018. Cu toate acestea, am dat sume importante și continuăm să dăm. I-am explicat Simonei Neumann că o să dăm 100.000 de lei pe săptămână în perioada următoare, până în 10 noiembrie, când o să putem da sume și mai mari, atunci când vom încasa cotele defalcate din impozitul pe venit”, a spus edilul. O zi mai târziu, s-a apucat să facă inventarul.

Iată postarea de pe Facebook a lui Robu, cu precizarea că „perioada de raportare” este 1 ianuarie 2017 – 30 septembrie 2018.

„Dincolo de vorbe, fapte! Iată cine și cu cât finanțează proiectul «Timișoara Capitală Culturală Europeană», prin Asociația constituită special pt acest proiect:
1). Primăria Timișoara – 4.470.553 lei, adică: 80%
2). Consiliul Județean Timiș – 500.050 lei, adică: 9%
3). Ministerul Culturii – 59.626 lei, adică: 1%
4). Alții – 575.888 lei, adică: 10%”

Replica a venit din partea timișoreanului Ion Ardeal Ieremia, secretar de stat în Ministerul Culturii. „Domnul primar Robu se uită în portofelul MCIN, în disperarea faptului că cel al primăriei e gol… zice că guvernul nu a finanțat asociația TM2021, iar dumnealui se chinuie să o finanțeze din noiembrie cu 100.000 pe săptămână! Îi reamintesc că evenimentul «Lumina Libertății» este un eveniment finanțat integral de MCIN, în valoare de 851.000 lei, în timp ce hotărârea CL prin care își asumă finanțarea cu 7 milioane a băgat-o sub preș”, a postat, tot pe Facebook, Ieremia.

Spectacolul-eveniment „Lumina Libertății” a avut trei episoade și s-a derulat în perioada 21-23 septembrie, fiind organizat de TM2021, care și-a propus să marcheze astfel Centenarul. El intră în „perioada de raportare” a primarului Nicolae Robu, dar n-a fost… raportat. Altfel, hotărârea de consiliu local la care face referire Ion Ardeal Ieremia se referă la „aprobarea programului cultural prioritar Timişoara-Capitală Europeană a Culturii 2021, a criteriilor organizatorice şi a finanţării anuale pentru anul 2018”. Ea a fost votată în luna martie și prevede, la articolul 3, că „se aprobă suma de 7 milioane de lei, sumă ce reprezintă finanţarea programului cultural prioritar în anul 2018, cuprinsă distinct în bugetul local al Municipiului Timișoara”. Vă reamintim, potrivit calculelor edilului-șef, PMT – care este, într-adevăr, principalul finanțator al proiectului – a alocat către TM2021 ceva mai mult de 4,47 milioane de lei într-un an și nouă luni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu

Zilele trecute, pe mai toate maşinile parcate în zona Blaşcovici au apărut un fel de “fluturaşi” pe care erau scrise tot felul de aberaţii, printre care şi revenirea la Constituţia de provenienţă sovietică din 1948. Fluturaşii sunt asumaţi de Comandamentul Vlad Ţepeş, o grupare paramilitară apropiată de Călin Georgescu şi ai cărei lideri au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii

În toamna trecută adversar, din această vară coechipier! Sebastian Lucian Itu (20 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Sebastian s-a născut pe 2 martie 2006, la Cugir (jud. Alba). Postul său de bază este cel de fundaș central, dar poate evolua și pe poziția de mijlocaș central. A crescut la Metalurgistul Cugir, care e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un grav accident rutier mortal s-a produs miercuri, 10 iunie 2026, în jurul orei 15:30, pe DN 6, în apropierea localității Mehadia din județul Caraș-Severin. Impactul violent a avut loc între un autoturism și un autotren (TIR). O tânără de 24 de ani a decedat. Aceasta a rămas încarcerată în stare de inconștiență și, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident în Banat! O femeie a murit, un bărbat este în stare gravă, iar un copil a ajuns la spital
La doar câteva ore de la lansarea propunerii administrației județene privind realizarea unei parcări subterane vizavi de Spitalul Județean, Primăria Timișoara răspunde propunerii. Și spune că în locația respectiva nu se poate face, pentru că e spațiu verde. Dar are alte două propuneri, una… destul de forțată. Elegant, municipalitatea spune că “are deschidere completă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara răspunde propunerii CJ Timiș pentru o parcare vizavi de Județean. Nu se poate, e spațiu verde
Municipalitatea timișoreană ne anunță că portalul său de servicii publice e tot mai util cetățenilor, odată cu introducerea de noi funcționalități și a simplificării procedurilor și a fluxurilor de lucru. Reprezentanții primăriei spun că aceste modificări au fost luate în urma feedback-ului primit de la utilizatorii Portalului Unic. În fapt, anunțul municipalității este o ”recapitulare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 50.000 de cereri au fost depuse pe portalul online al Primăriei Timișoara
Finanțarea de peste un milion de euro, propusă pentru Poli Timișoara de către Consiliul Județean Timiș, din bugetul județului, a primit aprobarea consilierilor locali. Pentru anul calendaristic viitor se va propune o finanțare și mai mare, mai mult, șeful administrației județene se gândește deja la promovarea în următorul sezon și în prima ligă. Suma totală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara ia 5,8 milioane din cele 8,2 milioane acordate de județul Timiș pe agenda sportivă
Cantitatea semnificativă de deșeuri generate de Timiș, la pachet cu lipsa unui spațiu de depozitare a acestora pe plan local, i-au făcut pe cei de la Consiliul Județean Timiș să caute soluții unde nu ne-am fi așteptat. ”Porția” de depozitare de la Arad a fost acoperită, Hunedoara e aproape, dar s-a discutat despre o extindere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gunoiul din Timiș va ajunge (și) în Mehedinți. Lucrările la celula 3 de la Ghizela, în grafic
Administrația județeană cere sprijinul și acordul Primăriei Timișoara pentru a se construi o nouă parcare subterană în una dintre zonele din capitala Banatului care a cunoscut o evoluție semnificativă în ultima perioadă, cea a grupului de clădiri din cadrul Spitalului Județean. Propunerea a fost lansată în urmă cu trei luni, spune șeful CJT, Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș propune Primăriei Timișoara realizarea unei noi parcări subterane, lângă Spitalul Județean
În perioada 2–10 iunie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au organizat Școala de Vară Interdisciplinară „Urban Health – Analiza disfuncționalităților urbane cu impact asupra sănătății populației – factorilor de risc cardiovasculari”, un program academic și de cercetare dedicat relației dintre mediul urban, inginerie și management și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școală de vară interdisciplinară sub cupola UPT și UMF, care a adunat specialiști și tineri cercetători preocupați de relația dintre oraș și sănătatea populației
Top