Cazul Andronache: daca n-ai bani, ori te lasi omorat de tigani, ori te curata mafia din Justitie

Un timişorean de 43 de ani, pe numele lui Costică Andronache, a fost condamnat la 18 ani de la închisoare pe motiv că şi-ar fi înjunghiat un vecin care a murit ulterior. Vecinul, ţigan de felul lui, intrase în curtea lui Andronache, i-a luat la bătaie copiii şi l-a atacat şi pe el. Un fapt banal, vor spune unii, într-o lume în care ne confruntăm cu grave probleme. Nu este însă deloc banal, ci chiar strigător la cer. Dincolo de faptul că a produs o tragedie în familia lui Andronache, acest caz devoalează multe din racilele societăţii româneşti şi ale instituţiilor sale de bază. Să revenim pe scurt la tragicul incident. Ţiganii din vecinătatea lui Andronache o ţineau dintr-un chef în altul, zi de zi, noapte de noapte. Că doar cumva trebuie şi ei să-şi exhibe discriminarea la care sunt supuşi în România. Marea „greşeală” a lui Andronache a fost că a chemat un echipaj de poliţie care să-i calmeze puţin pe vecini. Poliţiştii nu au reuşit, iar după plecarea acestora, doi ţigani au tăbărât în curtea lui Andronache pentru a-l pedepsi. Au dărâmat poarta, au lovit copiii şi l-au atacat pe Andronache. În autopărare fiind, omul a lovit cu un cuţit pe care întâmplător îl avea în mână, iar lovitura i-a fost fatală unuia dintre agresori.
Culmea, după incident, poliţiştii din zonă au recunoscut că ţiganii erau recunoscuţi pentru scandalurile neîncetate şi pentru faptul că l-ar fi bătut pe un copil al lui Andronache. Cu toate acestea, stimaţii judecători l-au încărcat pe cel care îşi apărase viaţa lui şi a propriei familii cu 18 ani de puşcărie. Dacă era o persoană cunoscută (exemplu, pilotul Ştefan Iovan, care a trecut printr-o experienţă asemănătoare), nu primea condamnarea. Merg mai departe şi spun că, dacă avea bani, iar nu făcea puşcărie. Fiindcă în România Justiţia a devenit o afacere de tarabă. Cine dă mai mult câştigă. Neavând bani, Andronache a intrat în planul semestrial de condamnări. Că oricum nu-l ştia nimeni. Exemplu concret, celebrul Cocoană, care nu era o vedetă, dar avea bani. A omorât un tânăr pe trotuar şi încă n-a păţit prea multe. Şi n-ar fi păţit absolut nimic, dacă nu se interesa, consecvent, presa de acest caz scandalos.
Trecând în alt registru, poliţiştii care au fost chemaţi ani la rândul să-i potolească pe vecini nu au nicio vină în acest caz? Oare dorm bine noaptea? Nu poţi să nu te gândeşti aici şi la zecile sau sutele de familii timişorene strămutate aproape cu forţa din locuinţele lor, în urma scandalurilor şi a mizeriilor făcute de conaţionalii agresorilor lui Andronache. Fără ca autorităţile să intervină de niciun fel! Scandaluri şi mizerii în urma cărora un Cârpaci, Stancu şi alţii ca ei au ajuns multi-milionari şi cei mai bogaţi ţigani din România. Pe aceştia nu-i vede nici Poliţia, nici draga noastră (in)Justiţie. Fiindcă ei au bani, nu ca Andronache. Instituţii care într-o ţară normală sunt repere în ceea ce priveşte drepturile cetăţeanului, la noi au ajuns o cloacă pusă în slujba infractorilor de orice etnie sau culoare. Condiţia e să iasă banul! Costică Andronache, şi nu e singurul caz, plăteşte acum cu propria libertate nedreptăţile unui sistem putred, dar… inamovibil. Iar în problema asta are şi Traian Băsescu mare dreptate! Din gură, că altfel s-a folosit şi el de putregaiul din Justiţie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Taur a spus: (noiembrie 5th, 2011 at 09:43 )

Din pacate asta este realitatea de zi cu zi in Romania.Justitia,o prostituata la indemana celor bogati{indiferent de etnie pentru ca banii nu au miros},administrata de catre magistrati,nu platesc pentru erorile judiciare!Oameni, gen Andronache,duc blestemele unei societati putrede,urat mirositoare.

ruat a spus: (noiembrie 5th, 2011 at 10:10 )

@taur
subscriu… justitia romana este o prostituata

WASP a spus: (noiembrie 5th, 2011 at 10:41 )

Acest om ar trebui sa devina un simbol al luptei impotriva agresiunilor tiganilor.

gelu a spus: (noiembrie 5th, 2011 at 11:18 )

nu sunt deacord cu lupta impotriva tiganilor… ar trebui sa lup;tam sa devenim noi decenti. sunt multi semeni de-ai nostri care sunt la fel ca si tiganii… mi se pare un fel de transformare sociala. cum naiba sa-i facem oameni pe tigani daca noi intre noi ne tiganim?

patitu a spus: (decembrie 25th, 2011 at 11:52 )

si eu am avut probleme asemanatoare cu tiganii,si eu am facut greseala de a chema politia sa ia masuri impotriva celui ce ma agresase.Norocul meu a fost ca din greseala,politia m-a ridicat tot pe mine,m-a condus la sediul politiei unde am fost amendat pentru provocare de scandal in loc prublic si alarmarea fara drept a organului de politie. E mai bine asa decat sa fi primit 18 ani de inchisoare,mersi domnule politist,fratele tiganului ce esti

denis a spus: (august 13th, 2012 at 16:15 )

daca nu sti adevarul domnule ARDELEAN nu mai posta niste articole false din cazul andronache niu nimic adevarat din ce scri tu prima data informeazata cine ii fam andronache niste hoti de buzunare si culmea acum si copilul lui andronache ii arestat ptr tentativa de omor dar nu a taiat un tigan ci niste romini acum cine ii devina vreau raspuns binenteles daca ai unul concret

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu si Maria Grapini

Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie

Eurodeputata Maria Grapini va fi viitorul preşedinte al României! Nu, nu este o glumă, ci exact aşa au stabilit cei care au participat la un aşa-zis sondaj de opinie pe pagina de Facebook a timişorencei. După Nicolae Robu, care ne-a obişnuit cu “sondajele” sale de opinie pe diverse teme, iată că şi fosta lui colegă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.