Adio, Telpark! Din 15 martie parcam prin SMS sau bip

Ședința Consiliului Local Timișoara, în care s-a votat noul regulament de parcare, a început cu mulți nervi. Proiectul a trecut fără emoții, astfel că, din 15 martie, timișorenii vor plăti parcarea prin SMS sau bip. Primarul Nicolae Robu a spus că operațiunea poate fi efectuată de orice posesor de telefon mobil, inclusiv de străini.

Ședința este condusă de social-democratul Radu Țoancă, lucru care i-a nemulțumit pe democrat-liberali. Ștefan Sandu a susținut că Țoancă a condus prea multe ședințe, dar a fost contrazis de Ioan Cojocari și Nicolae Robu, care i-au spus că acesta nu a depășit cele trei luni în care poate să facă acest lucru și că unele ședințe s-au desfășurat și sub șefia lui Petru Ehegartner, înainte să devină senator.

Așa cum era de așteptat, discuțiile s-au încins când s-a ajuns la proiectul legat de Timpark. În momentul în care s-a ajuns la tema parcării prin SMS sau bip, primarul Nicolae Robu a răbufnit. „Ce poate să fie mai ușor decât să stai în mașină să dai un SMS sau un bip? Dacă ai dat SMS, nu mai trebuie să dai nimic. Dacă dai bip, mai trebuie să dai un bip când pleci. Dacă v-ați fi uitat la televizor aseară, ați fi putut să vedeți că domnul Falcă, de la Arad, a susținut toate argumentele mele”, a spus Robu.

Pedelistul Simion Moșiu a adus în discuție parcometrele, despre care Robu a spus că ar costa 800.000 de euro, pe care PMT nu îi are. „Banii pentru parcometre stau în pixul lui Chiș Culiță”, a afirmat Moșiu. Acesta i-a spus primarului că străinilor le va fi imposibil să voteze prin acest sistem. „Vor fi panouri pe care vor fi informații în limba engleză, astfel ca oricine va putea parca prin SMS, indiferent de rețea”, i-a replicat Robu.

Tarifele vor fi următoarele pentru șoferii care cumpără vouchere: 1,5 lei/ora în zona centrală (roșie); 1 leu/oră în zona mediană (galbenă) și 0,5 lei/ora în zona periferică (albastră). În ceea ce privește tarifele percepute prin SMS, pe oră, acestea vor fi următoarele: 0,50 euro+TVA în zona roșie, 0,35 euro+TVA în zona galbenă și 0,25 euro+TVA în zona albastră. Abonamentele la purtător lunare (valabile 21 de zile) vor costa 85,68 de lei, cele trimestriale (valabile 63 de zile) vor avea prețul de 245,70 de lei, iar cele anuale (valabile 252 de zile) se vor vinde cu 897,12 lei.

În cele din urmă s-a trecut la vot. Proiectul a trecut cu 18 voturi „pentru”. S-au înregistrat, de asemenea, cinci voturi împotrivă și o abținere, în timp ce doi consilieri nu au votat. Timpark va intra în vigoare din 15 martie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

cosmin a spus: (februarie 26th, 2013 at 18:16 )

eu nu am inteles mare lucru…merge pe toate retelele…sau trebuie sa imi cumpar un anumit fel de telefon, cu un anumit fel de operator…pot sa sun si de pe fix…???cine ne raspunde si noua la intrebarile astea”?

sofer a spus: (februarie 26th, 2013 at 18:39 )

cosmine, nici n-o sa te lamureasca prea curand careva. primarul nu vrea sa raspunda la intrebari punctuale, o tine lela ca se poate plati de pe orice telefon, in orice retea… de pe fix nu poti suna insa. si nu e clar nici daca se poate suna de pe cartela, ca unii spun ca nu se poate.

Ion P a spus: (februarie 26th, 2013 at 19:41 )

Va dati seama cator ceteteni o sa le fie suprasolicitat intelectul cand o sa aiba de trimis un SMS cu numarul masinii, sau de dat un beep la venire unul la plecare! Am vazut ca multi nu cred ca s-ar discuta daca ar trebui sa uitilizeze un asemenea sistem…si vai saracii, trebuie sa-si cumpere incarcatoare de masina…Ma mai intreb in cate orase iluminate electric erau in europa in 1884?

Rumburak a spus: (februarie 26th, 2013 at 19:52 )

au explicat ca cumperi un talon de la chioscul de ziare care acum e botezat voucher in loc de ticket de parcare. diferenta este ca il „incarci” in sistemul lor, o sa aloce numarului de telefon creditul de pe voucher si numarului masinii. daca ai 2 masini, ghinion. daca ai telefon digi.mobil (rds), ghinion. aia nu au contracte cu numerele scurte. roaming? ma indoiesc ca o sa mearga. cind parchezi dai un bip unui numar corespunzator zonei de tarifare. la plecare dai bip catre un numar unic de „stop cronometru”. cine lauda acest sistem nu este echidistant, este prea spalat pe creier in iubirea pt freza vopsita. sistemul este mai complicat, nu scapi de cumparat hirtii colorate. prostia sistemului este aratata si de necesitatea de a pune in parbriz un sticker, de parca daca nu ai abonament exista alta alternativa sa platesti parcarea.

cosmin a spus: (februarie 26th, 2013 at 20:24 )

ms @sofer, ms @rumburak…din pacate am primit o veste proasta..cica nu merge pe cosmote..stie cineva daca e adevarat???

anonim a spus: (februarie 27th, 2013 at 12:11 )

ATENTIE!!!!
NU MERGE SA TRIMITI MESAJE DE PE COSMOTE!!!!
NU MERGE SA TRIMITI MESAJE DE PE DIGI-MOBIL!!!!

RODICA a spus: (februarie 27th, 2013 at 12:45 )

CE SE INTAMPLA CU TICHETELE ACHIZITIONATE SI NE UTILIZATE?

babyhera a spus: (februarie 27th, 2013 at 13:32 )

de ce sunt diferente intre vouchere si SMS-uri ?
un voucher in zona centrala este de 1.5/ora si un SMS 0.5 euro+TVA=0.62 euro*4.4 ron= 2.72 ron

HUOOOO a spus: (februarie 27th, 2013 at 22:15 )

Foarte bune,dati drumul la legi si mai proaste,ca cele proaste nu erau suficent de proaste

George a spus: (februarie 27th, 2013 at 22:38 )

Astia din primarie sunt cretini,cu noul sistem se va produce un haos si mai mare din care nimieni nu va intelege nimic,si toata lumea va incasa amenzi

Walter a spus: (februarie 27th, 2013 at 22:43 )

Dar de ce nu putem sa ne platim locurile de pe facebook,ca tot e mare fan Robu,si daca din unele retele mobile nu se poate,eu zic ca asa e cel mai bine.Asa poate primeste si Robu mai mult de 2 like-uri la pagina:)):))

Cocu a spus: (februarie 28th, 2013 at 06:18 )

1. I-mi pare rau, dar nu am telefon mobil.
Voi fi arestat pentru asta?
2. Pana la alegeri sistemul TelPark era hulit ca fiind ilegal. Acum ca trebuie sa platesc mai mult e legal?
3. Pt ce mai platesc taxe si impozite? Politisti nu avem, parcari nu avem – parcarea de la finante facuta cu bani din TelPark e cea mai scumpa, etc…

cristimoni a spus: (martie 28th, 2013 at 10:45 )

ce fac agenti care lucra in distributia marfi ,stau sa sune la fiecare locatie?::)))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an

Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare

Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare
Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
Gestionarea eficientă a deșeurilor a încetat de mult să fie doar o obligație legală, devenind o dovadă de responsabilitate civică și economică. Campania „Un Timiș mai curat”, inițiată de Eco Serv Timiș în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, readuce în atenția publică ideea că succesul ecologic depinde de efortul comun al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Resurse salvate, nu deșeuri îngropate: cum construim împreună „Un Timiș mai curat”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.