Comedie in trei acte cu Robu, Horia, Orza si Stoia

O adevărată commedia dell’arte a avut loc la finalul săptămânii trecute la Timișoara. Protagoniști, personaje importante ale municipiului de pe Bega, cel cu n-șpe stele ce se pregătește cică să devină capitală culturală europeană. Unii ar spune c-a adus mai degrabă cu un film cu… deștepți, dar parcă tot mai apropiată a fost situația de o satiră în trei acte.

În primul act avem drept decor sediul PNL Timiș și o conferință de presă. Actorii principali sunt primarul Nicolae Robu și deputatul Horia Cristian. Exact, acel deputat prins la o ședință de audieri a miniștrilor că făcea cumpărături pe net. Vrând să demonstreze că-i pasă de Timișoara, dl Cristian s-a lăudat cum a discutat el cu ministrul Apărării, Mircea Dușa, pe tema Spitalului Militar. Mândru nevoie mare de negocierile sale la care cică Dușa ar fi achiesat, Cristian a anunțat că municipalitatea va achita o chirie modică ministerului pentru ca spitalul cu pricina să găzduiască și Clinica de Dermatologie.

Cel mai probabil, spectaculosul domn Cristian a negociat la București fără să-l roage nimeni, nici măcar primarul Robu. Pur și simplu așa au vrut mușchii lui sau se plictisea. Fiindcă tot vineri a aflat că spitalul pentru care el vroia să plătească chirie din banii timișorenilor aparține, de fapt, municipalității. Și a spus-o chiar primarul Robu, șeful de partid al domnului deputat. Dincolo de ilarul situației, această bulibășeală administrativă e ceva de speriat.

Să înțelegem de aici că orice USL-ist cu inițiativă, când i se scoală cheful, negociază aiurea în numele Timișoarei? Fără măcar o minimă discuție prealabilă cu primarul? Parcă totuși nu ar fi chiar de râs. Și ar mai fi o chestiune de comunicare. Înaintea unei conferințe de presă la PNL Timiș, nu există discuții între actanți vizavi de ce declarații vor face? Se pare că nu, fiindcă altfel probabil nu aveam parte la o asemenea comedie.

Actul II. Un calculator, iar în spatele lui îl zărim pe fostul viceprimar timp de trei mandate, Adrian Orza. Printre atribuțiunile sale s-a numărat și Direcția de Patrimoniu, acolo unde și-a numit director pe un unchi al său, Martin Staia. (În paranteză fie spus, păstrat de Robu pe motiv de competență, probabil). Cu ochii cât cepele de la statul pe calculator, Orza se arată de-a dreptul consternat că Spitalul Militar este al municipalității. Ani la rândul cât a fost viceprimar și stătea toată ziulica pe forumul lui Poli nici nu și-a închipuit că spitalul poate fi al primăriei, nu al ministerului. Obosit și puțin iritat că e deranjat cu chestiuni atât de minore, Orza mai bagă câteva like-uri la niște poze din clubul unde a fost noaptea trecută…

Și trecem la al treilea act, un fel de epilog, care – să fim corecți – încă nu s-a jucat. Dar e de așteptat să se joace cât mai curând. Așadar, în scenă intră val-vâretej zbuciumatul viceprimar Traian Stoia. Tocmai a aflat că Spitalul Militar este al minicipalității. Constată imediat că nu există niciun profit, așa că decide vânzarea lui. (Mă rog, dacă vânzare înseamnă înstrăinarea unui bun pe un preț de nimic.) Cumpărător există deja, normal. Păi, nu-i păcat să ai Arsenal Park în ogradă și să nu-ți tragi și un spital militar pe lângă acesta?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Raul a spus: (martie 4th, 2013 at 17:13 )

astept cu nerabdare ziua in care Fratii Cristescu vor infinge steagul imperiului Bega pe turla Primariei si pe unul dintre turnurile Catedralei! cozi de topor au destule pentru a ajunge la aceasta performanta trista pentru economia rapace de piata

sergent a spus: (martie 12th, 2013 at 13:44 )

spitatlul militar NU este al primariei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off

Timișul Șag continuă să impresioneze în seria a VII-a a Ligii a 3-a. Echipa bănățeană a învins Unirea Sântana și este pe podium, acolo unde primele 3 clasate au același număr de puncte. După un început greu de campionat, Ghiroda și-a revenit, iar după 8 etape intră în lupta pentru play-off, după cel mai categoric...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.