Liderul interlop Sorin Udrea află luni dacă rămâne după gratii sau va fi judecat în stare de libertate. Curtea de Apel Timișoara judecă recursurile la decizia de arestare preventivă pentru 29 de zile dată lui Sorin Udrea, Viorel Cosma, Stelian Mocanu și Caius Gazibara de către Tribunalul Timiș.
Tribunalul Timiș a decis, de asemenea, ca alți doi oameni din grupare, Darius Gazibara și Ciprian Gavrilă, să fie judecați în libertate. Cu toți sunt învinuiți de constituirea unui grup infracțional organizat, tâlhărie, contrabandă, tentativă de omor etc. În ultimele zile, potrivit mai multor surse, au avut loc presiuni extrem de mari în zona magistraților pentru eliberarea lotului Udrea. Printre cei care ar fi implicați în aceste presiuni s-ar număra și oameni ai legii.
Comentarii prin facebook