Viceprimarul din Recas, acuzat de intimidare la adresa unui ziarist

Patronul unei televiziuni on-line din Timișoara susţine că a fost reţinut ilegal de polițiști, la intrarea în Primăria Recaș. Ovidiu Icobescu voia să-i ia un interviu viceprimarului Alin Neamţu, pe tema atribuirii unor lucrări fără licitaţii. El s-a ales și cu o amendă de 500 de lei, pentru că ar fi intrat în curtea primăriei, după terminarea programului de lucru.

icobescu

„Miercuri l-am sunat pe viceprimarul Alin Neamţu pentru o declarație în privinţa unor locuinţe sociale construite ilegal. Nu a vrut să vorbim la telefon, ci a trimis o maşină după mine, pentru a-mi acorda un interviu la primăria din Recaş”, spune Ovidiu Icobescu (foto). Lucrurile au luat-o însă razna de îndată ce acesta a ajuns la Recaș. „La intrarea în primărie am fost întâmpinat de doi jandarmi care m-au legitimat, m-au scos în curte şi mi-au zis că sunt reţinut, pentru că viceprimarul a identificat o problemă în legătură cu mine. După o oră mi s-a adus la cunoştinţă, printr-un proces-verbal, că 2 septembrie am intrat în perimetrul primăriei după programul de lucru şi aş fi realizat nişte fotografii”, ne-a spus Icobescu.

Omul a încercat să le explice că, în momentul aşa-zisei intrări neautorizate, poarta era deschisă. În plus, cetăţenii din Recaş intră zilnic după program în curtea primăriei, pentru a-şi plăti cablul tv şi nimeni nu le are treaba. „Nu m-au ascultat şi m-au amendat cu 500 de lei. Mi s-a comunicat că nu sunt liber să plec până nu vine poliţia şi că viceprimarul vrea să facă o plângere împotriva mea pentru hărţuire. Consider că totul a fost o măsură de intimidare pentru a renunţa la investigaţiile legate de administraţia din Recaş. Voi da în judecată autorităţile şi voi continua anchetele”, ne-a mai spus Ovidiu Icobescu.

Șeful de post de la Recaş, comisarul şef Nicolae Istrat, susţine că este vorba despre o simplă amendă. „Ziaristul a fost amendat pentru că ar fi intrat în primărie după program. Viceprimarul a chemat un echipaj de poliţie. Nu a fost reţinut, ci doar amendat”, ne-a declarat Istrat. Viceprimarul Alin Neamţu nu a vrut să detalieze povestea, susţinând că este într-o întâlnire. „Cred că situaţia s-a clarificat şi nu mai sunt probleme. Ziaristul a intrat fără drept în instituţie în urmă cu două zile, după programul de lucru. Pentru acest lucru a fost amendat”, a spus Neamţu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

sorin a spus: (septembrie 5th, 2013 at 17:39 )

ziarist de kkt se duce cu masina primariei sa ia interviu:))) cine l-a invatat p-asta meserie????? penibil! si voi il mai faceti si celebru:))))

nelu a spus: (septembrie 5th, 2013 at 22:10 )

cine-i gunoiu asta de vice primar,auzi ma la militia din Recas,acolo se fura ca-n codru si ei se ocupa de prosti.neatule ti frica de investigati ,ce-ai facut cu firma primariei infintata de tine?

gica a spus: (septembrie 5th, 2013 at 22:18 )

aline fugi de investigati ca dracu de tamaie,de ce ti-e frica nu scapi,esti cacat la cur ti se apropie finalul!!

rad-srb a spus: (septembrie 5th, 2013 at 22:29 )

ma sorine ce te bagi ca musca in p….a vaci citeste prima data si pe urma dati cu parerea sau esti pus de alin sa scri,Dl Istrate am avut alta parere de tine dar mam inselat.

Recasean a spus: (septembrie 6th, 2013 at 09:11 )

Vai de capul vostru de vice primar si primar de Recas, sunteti vai de capul vostru, ati pus marioneta asta penibila de Istrat sef de post la Recas care in loc sa se ocupe cu furturile tiganilor alearga ziaristi, aaaaaaa, am uitat, nu se poate ocupa de tigani pentru ca ei au decis primarul si vicele, daca se face o investigatie serioasa in primaria Recas in scurt timp vom vedea mascati si plimbari cu duba…….., dupa doar 1 an de mandat ati devenit cea mai proasta conducere din primaria Recas ever, la propriu.

recasean3 a spus: (septembrie 6th, 2013 at 16:30 )

Ne-am intors pe vremea comunismului, nu mai exista libertate de exprimare, nu mai exista LEGI…LEGEA SE FACE CU BOATA!!! NU EXISTA LIMITE!

doru a spus: (septembrie 6th, 2013 at 22:30 )

aline mai bine pune politia din Recas pe tigani din Izvin ca mai otara va fura si pe voi, tot cu magari te ocupi,mai bine pleaca ca nu esti de nimic.istrate pacat ca ai paru carunt ca-l ai degeaba in loc sa te ocupi de furturi te ti de ziaristi;rusine primarie,rusine politie.

andrada a spus: (septembrie 7th, 2013 at 12:43 )

ne meritam soarta,ati ales doi oligofreni,din pacate ,a-ti vrut schimbare,o aveti,spalati-va cu ea pe cap….in scurt timp se vede ce fac acesti doi…..orice in afara de treaba…cand a mai fost asa ceva in Recas??? NICIODATA !!!!!!! SI STITI DE CE??? PENTRU CA AU FOST OAMENI CARE NE FACEAU CINSTE LA CONDUCERE SI NU RUSINE CUM NE FAC ASTIA DOI,….CEI CE-ATI ALES ASA CEVA MANDRITI-VA,SUNTETI LA FEL !!!!! VAI SI AMAR !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Recasean 1 a spus: (septembrie 8th, 2013 at 16:34 )

Autori ai artei scrisului! inainte de a va exprima in scris ar trebui sa stapaniti limba romana, dar aceasta remarca nu face obiectul comentariilor. Functionati dupa efectul turmei. Nu stiti mai nimic despre ceea ce s/a intamplat dar va exprimati. Ma intreb daca aveti sigla lui Pasca pe frunte? Dupa exprimare nu mai am nevoie de raspuns. Toata stima, recunostina si onoarea actualei conduceri. Este ceea ce am asteptat de aproximativ 20 ani. Implicati, aproape de om, corecti, nepatati si dornici de a face ceva pentru comunitate. A trecut doar un an si lucrurile sunt vizibile. Ma simt onorat ca fac parte din aceasta comunitate cu astfel de oameni care ma reprezinta. Ce nu stiti autori ai comenturilor este faptul ca acest trimis al televiziunii,, non name,, a urmat ordinele fara a se abate de la regulile impuse de domn ,, fost primar Pasca,, care are motive intemeiate sa reactioneze. Rusine sa ii fie pentru atitudinea si actiunile sale. Dupa fiecare realizare a actualei conduceri fabrica cate o actine demna de tot dispretul . Pana in momentul de fata pentru acesti oameni ai actualei conduceri nu poti avea nici un repros. Sunt demni de cinste, onoare, corectitudine respect pentru cetatean si ce e cel mai important sunt aproape de cei oropsiti de soarta, nevoiasi, suferinzi, sarmani, etc. Faptele si realizarile lor sunt vazute de cine are ochi sa le vada, iar voi cei ce va exprimati veti ramane la fel de orbi. Dumnexeu fie cu voi pentru a va reda vederea. Onorata conducere actionati asa cum v/ati propus caci sunteti pe drumul cel bun. RESTUL E DOAR RAUTATE UMANA.

Romeo a spus: (septembrie 8th, 2013 at 16:42 )

Bravooo Recasean 1!!! sustin si subscriu la ceea ce ai scris. Din informatiile pe care le detin din pacate asta este realitatea. Domn Pasca Marinel reactioneaza ca si un animal incoltit, fara tact, strategie, inteligenta si lipsa de profesionalism…Este mult prea slab pentru ceea ce a insemnat lider al comunitatii. Il cunosc fff bine….Am fost un sustinator de al sau dar mi/au ajuns acesti ani…voi fi alaturi de actuala conducere atat timp cat nu ne va dezamagi. Urmati/va planul si cat mai multe realizari caci asta va ramane in urma voastra. Sunt alaturi de voi.

Recasean a spus: (septembrie 9th, 2013 at 10:19 )

Tovarase viceprimar, ma scuzati; tovarase Recasean 1, vis a vis de stapanirea limbii romane, am rugamintea sa-ti recitesti comentariul:
– „efectul turmei” este de fapt efectul de turma
– „este ceea ce am asteptat DE 20 de ani” se scrie corect fara de,
– partea cu „implicati, aproape de OM” v-a dat de gol, sunteti aproape de OM dar din pacate ar trebui sa fit aproape de OAMENI.
– „non name” este de fapt no name
– „actine” banuiesc ca este actiune
– „Dumnexeu” poate fi un zeu pagan la care va rugati dar totusi cred ca este vorba de Dumnezeu.
In concluzie pana sa dai lectii de gramatica pune mana pe carte, dar ce sa ma astept de la un viceprimar care a luat 5 voturi la alegeri, eu cred ca nici familia nu te-a votat in intregime.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Refacerea fațadei clădirii de internat de la Colegiul Henri Coandă a fost finalizată

Lucrările efectuate pentru refacerea fațadei internatului de la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” au fost finalizate. Echipele constructorului lucrează în continuare în interior la finisaje, precum și la încă trei clădiri ale campusului, la cantină, atelierele și sala de sport. În continuare, constructorul reface acoperișul clădirii atelierelor, desfășoară lucrări de înlocuire a instalațiilor și rețelelor la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Refacerea fațadei clădirii de internat de la Colegiul Henri Coandă a fost finalizată
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli merge și în continuare pe mâna veteranilor!

Marius Sadoveac și Cristian Fenici vor juca și sezonul viitor pentru echipa de handbal SCM Poli. Ei sunt cei mai experimentați jucători ai SCM Politehnica Timișoara. Căpitanul Cristian Fenici și-a petrecut majoritatea carierei în alb-violet. El a mai jucat pentru scurte perioade în tricourile formațiilor din Bacău și Reșița. Fenici a făcut 40 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli merge și în continuare pe mâna veteranilor!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

La Timișoara se va sărbători Ziua Europei. Luke Silva va cânta în Piața Unirii

Timp de două zile, Europa și ce înseamnă spațiul comun european, vor fi sărbătorite printr-o serie de evenimente. Acestea vor avea loc în Piața Libertății, Piața Unirii și Piața Sfânul Gheorghe. Centrul istoric al Timișoarei îmbrăcat în flori și culoare, de Ziua Europei. Ziua Europei este atât o rememorare a unui moment istoric – Declarația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se va sărbători Ziua Europei. Luke Silva va cânta în Piața Unirii

Economic vezi arhiva Economic

Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%

În cadrul Programului Regional Vest au fost semnate peste 400 de contracte de finanțare publice și private de la demararea acestuia. Contractele semnate înseamnă investiții de 1,2 miliarde de euro din fonduri nerambursabile atrase în comunitățile din întreaga regiune. Proiectele ADR Vest au vizat școli și grădinițe moderne, blocuri izolate termic, transport în comun, piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timp de două zile, Europa și ce înseamnă spațiul comun european, vor fi sărbătorite printr-o serie de evenimente. Acestea vor avea loc în Piața Libertății, Piața Unirii și Piața Sfânul Gheorghe. Centrul istoric al Timișoarei îmbrăcat în flori și culoare, de Ziua Europei. Ziua Europei este atât o rememorare a unui moment istoric – Declarația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se va sărbători Ziua Europei. Luke Silva va cânta în Piața Unirii
Lucrările efectuate pentru refacerea fațadei internatului de la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” au fost finalizate. Echipele constructorului lucrează în continuare în interior la finisaje, precum și la încă trei clădiri ale campusului, la cantină, atelierele și sala de sport. În continuare, constructorul reface acoperișul clădirii atelierelor, desfășoară lucrări de înlocuire a instalațiilor și rețelelor la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Refacerea fațadei clădirii de internat de la Colegiul Henri Coandă a fost finalizată
Consiliul Județean Timiș pare să aibă un nou ”favorit” în domeniul investițiilor în sectorul rutier, sensurile giratorii. O nouă asemenea investiție este în curs de programare, după cele care vor fi amenajate pe drumul județean dintre Timișoara și Lugoj. De această dată este vorba de o intersecție din Săcălaz, acolo unde se întâlnesc drumul național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș dorește realizarea unui sens giratoriu la Săcălaz, la intersecția dintre DN 59A și DJ 591C
După o primă ediție de succes și aplaudată la scenă deschisă pe 20 aprilie, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, conceptul itinerant Stars Gala by Revolve Dance se pregătește să cucerească publicul din inima Banatului. Marți, 28 aprilie, scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara va deveni punctul de întâlnire al starurilor internaționale cu viitoarea generație de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc spectacolul ”Stars Gala by Revolve Dance”
Marius Sadoveac și Cristian Fenici vor juca și sezonul viitor pentru echipa de handbal SCM Poli. Ei sunt cei mai experimentați jucători ai SCM Politehnica Timișoara. Căpitanul Cristian Fenici și-a petrecut majoritatea carierei în alb-violet. El a mai jucat pentru scurte perioade în tricourile formațiilor din Bacău și Reșița. Fenici a făcut 40 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli merge și în continuare pe mâna veteranilor!
Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri de artă stradală are loc în acest weekend, la Iulius Town Timișoara. Check Art Festival revine în această primăvară cu o nouă ediție plină de culoare, magie și momente emoționante. Statuile vivante, mimii, personajele fantastice și marionetele gigant vor transforma Iulius Town într-o scenă vibrantă, unde imaginația prinde viață,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Check Art Festival  revine la Iulius Town: marionete gigant, mimi, statui vivante și ateliere pentru copii
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin. Purtătorul de biruință este sărbătorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. Sf. Gheorghe este patronul spiritual al Casei Regale a Angliei, ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei, dar și al armatei române. Sân-George este protectorul naturii înverzite, al vitelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Azi e ziua Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruinţă
După o zi plină de discuţii cu liderii partidelor pro-occidentale, Nicuşor Dan a admis că România parcurge o criză politică. El a făcut apel la calm, solicitându-le actorilor politici să dezescaledeze retorica publică. Președintele Nicușor Dan a făcut o scurtă declarație de presă, după consultările cu partidele politice în contextul crizei politice declanșate de PSD....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan a făcut apel la calm, în contextul crizei politice: “Trebuie să asigurăm românii că avem un stat funcțional”
Ziua consultărilor la Palatul Cotroceni s-a terminat, în această seară, cu USR. Alături de Dominic Fritz, președintele USR, din delegaţie au mai făcut parte Oana Ţoiu, Diana Buzoianu, Radu Miruţă, Diana Stoica şi Oana Murariu. Dominic Fritz a declarat după consultări că l-a asigurat pe Nicușor Dan că USR vrea să continue activitatea în guvern...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după discuţia cu Nicuşor Dan: „Este evident că nu există o cale ușoară din criza în care ne-a aruncat PSD”
Pe drumul dintre Făget și Săvârșin, Consiliul Județean Timiș a început lucrări de reparații. Se va lucra până la limita cu județul Arad. Constructorul intervine pe un sector de aproximativ 9 kilometri. Are loc decopertarea carosabilului și așternerea unui nou strat de covor asfaltic. Intervenția a fost programată într-o perioadă favorabilă din punct de vedere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează pe drumul județean dintre Făget și Săvârșin/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.