Insecticidul interzis care a omorât-o pe Mădălina Manole e la mare căutare printre duşmanii maidanezilor din Timiş. După ce, la sfârşitul lui septembrie, zeci de căţei au fost otrăviți la Chişoda, Giroc şi Dumbrăviţa, un nou masacru s-a petrecut, zilele trecute, la Recaş. Pentru că majoritatea animalelor se aflau în curţile oamenilor, a fost sesizată poliţia. Analizele au demonstrat că patrupedele ingeraseră aceeași substanță.
Furadan este interzis în România, iar cei care sunt prinși că-l folosesc pot sta după gratii între trei şi 15 ani. Poliţia Timiş a declanşat, la sfârşitul lui septembrie, o anchetă care viza cazurile de otrăvire cu Furadan a zeci de câini din Chişoda, Dumbrăviţa şi Giroc. Până acum, nu au fost găsiţi vinovaţii, dar, săptămâna trecută, un cetăţean turc care locuiește la Recaș a sesizat poliţia, după ce trei câini i-au murit otrăviţi. Omul le-a explicat poliţiştilor că din rezultatul analizelor reieşea că animalele înghițiseră Furadan. Câinii nu erau lăsați liberi, aşa că foarte probabil otrava fusese aruncată peste gard. Mai mulţi vecini ai turcului şi-au pierdut câinii tot din același motiv, însă nu au făcut reclamații. Câteva zile mai târziu, un alt câine, de această dată maidanez, a fost găsit în agonie, după ce fusese otrăvit. Vinovații nu au fost prinși încă.
Comentarii prin facebook