In Timisoara, copacii se taie pentru ca au iesit din… termenul de garantie!

Șantierul din zona Soarelui enervează o parte din locuitori. Oamenii reclamă tăierea fără noimă a copacilor, care urmează să facă loc unor parcări. Primarul Nicolae Robu spune însă că altul este motivul pentru care s-a recurs la acestă soluție și susține că, de când s-a instalat în funcție, a dispus plantarea a peste 1.500 de arbori.

copcai

Au început să taie pomii de pe Aleea Azurului. Sunt pomi care au 25 de ani, dau aer, fac umbră și schimbă în bine aspectul blocurilor de beton din zonă. Mă îngrijorează să vad că din 11 pomi care sunt în fața blocului în care locuiesc, cinci urmează să fie tăiați. Simt că acest lucru se face doar ca să se obțin cât mai multe locuri de parcare. Nu acesta trebuie să fie criteriul pe care se hotărăște tăierea pomilor”, spune o timișoreancă. Femeia susține că, inițial, oamenilor li s-a promis că vor fi tăiați cel mult patru arbori pe toată strada.

Primarul Nicolae Robu afirmă însă că nu poate mulțumi pe toată lumea. „Sunt puțini cetățenii care nu au vrut să înțeleagă. Majoritatea covârșitoare a înțeles motivul. Acei copaci erau crescuți peste rețelele edilitare, de telefonie, gaz sau electricitate. Există săpături care au scos în evidență acest lucru, există fotografii. Unii cetățeni nici n-au vrut să asculte explicațiile. Au fost doi copaci care au crescut peste un planșeu de beton. Oricând s-ar fi putut surpa. Nu vrem să se ajungă să avem victime, copacii să cadă peste oameni sau peste mașini. Trebuie să intervenim cu simț al răspunderii”, a declarat edilul.

Robu spune, pe de altă parte, că ține ca Timișoara să fie un oraș verde, deși recunoaște că, de la începutul mandatului său, au fost tăiați 100 de copaci. „Am plantat 1.500, mai mulți decât am fi obligați prin lege să plantăm. Copacii trebuie sa fie acolo unde le e locul, nu acolo unde au crescut spontan, iar alții au fost plantați fără noimă. Alți copaci sunt efectiv ieșiți din durata lor de viață. Sunt putrezi pe dinăuntru și trebuie tăiați. Din păcate, nu avem o evidență foarte clară să știm fiecare copac când a fost plantat. Evident că se iese din medie, ca la orice vietăți, inclusiv la oameni. Unii copaci sunt mai uzați, alții sunt în stare mai bună, dar media este respectată”, a mai spus liberalul. Pe Aleea Azurului, în locul copacilor tăiați, urmează să fie făcută o parcare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Dubyn a spus: (noiembrie 20th, 2013 at 20:07 )

Oare cat trebuie sa fii de prost ca sa consideri copacii „uzati”, „expirati” si-asa mai departe si sa te apuci sa defrisezi amboulea? Robule, lumea din oras s-a saturat deja de mutra ta si de efectele existentei tale in functia de primar. Demisioneaza si lasa-ne in pace! Cara-te inapoi in vagauna de unde ai venit, pentru ca nu esti bun de nimic. Stii doar sa distrugi si sa obligi un oras intreg sa se plieze dupa gandirea ta bolnava, putreda. Tai copaci care dau umbra si reduc ploluarea si pui in locul lor arbusti si palmieri. Nu stiu ce cred altii, dar eu unul, m-am satureat de tine pana peste cap! Si sunt unul care te-a votat. Never again!!!

blue a spus: (noiembrie 20th, 2013 at 21:48 )

Are perfecta dreptate mosu’ ala de viceprimar cand a zis ca „primarul e dus cu pluta”. Daca si partenerii lui de alianta il vad asa, ce ar mai fi de zis …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar

PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională

Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi fost membru CSM, afirmă că decizia luată de prefectul de Timiş, Paul Finta, în cazul primarului Dominic Fritz este perfect legală. El a prezentat şi sancţiunile date în ultimii trei ani în cazuri similare cu ale lui Fritz. Astfel, dintr-un total de 11 primari găsiţi în conflict...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz
Un număr de trei școli din Timișoara ar urma să aibă curți mai verzi prin programul „iȘcoala Verde”. Pentru aceasta, municipalitatea timișoreană va trebui să investească aproximativ 350.000 de lei pentru transformarea curților în spații care îi aduc pe elevi mai aproape de natură. Consilierii locali trebuie să aprobe proiectul. Este vorba despre Liceul Teoretic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să facă grădini în curțile mai multor școli
Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
Filmul „Ultimul ingredient”, realizat de Visit Timiș cu sprijinul financiar al BCR–Erste și al Consiliului Județean Timiș, a fost înscris în competiția internațională Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. În perioada 14–30 august 2026, publicul va putea vota online producțiile participante. Visit Timiș va reveni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Dorința viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, de a introduce Chișoda și Girocul în rețeaua metropolitană de transport a STPT, prin intermediul asociației SMTT, devine în final realitate. De la jumătatea acestei luni, pe străzile celor două localități periurbane vor circula autobuzele Timișoarei, în locul celor pe care asociația înființată de Consiliul Județean Timiș a încercat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău anunță victoria în transportul metropolitan spre Giroc și Chișoda. Autobuzele STPT intră pe traseu din august
Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.