Poli, aproape de primul transfer important pentru 2014

Poli Timişoara a stat într-un singur atacant tot sezonul, iar acest lucru s-a văzut în multe jocuri în care Szekely, golgheterul echipei cu 9 reuşite, nu a intrat pe teren sau nu a fost în formă. Soluţia ar fi trebuit să fie Furtado, un atacant adus de specialiştii Călin Rosenblum şi Valentin Velcea, dar prestaţiile acestuia au fost la nivelul unui jucător mediocru din campionatul judeţean, în cel mai fericit caz.

Oficialii clubului timişorean au o listă de jucători cu care se va negocia pentru un transfer la Poli. Pe acestă listă se află şi câţiva atacanţi, unul dintre aceştia fiind Marius Bilaşco, un fotbalist de 32 de ani care a impresionat cel mai mult atunci când a evoluat pentru Unirea Urziceni, reuşind să câştige titlul de campion naţional cu fosta echipă antrenată de Dan Petrescu. Cea mai mare problemă legată de atacantul originar din Sighetul Marmaţiei este legată de faptul că acesta nu a mai evoluat în niciun joc oficial anul acesta competiţional, Rapid Bucureşti fiind ultima echipă la care a fost legitimat. Foto:www.ilfovsport.ro.  

În cazul în care se va înţelege cu oficialii timişoreni, pentru Marius Bilaşco ar fi vorba de o revenire la Timişoara. Acesta a mai evoluat câteva etape pentru Poli în 2001, când formaţia timişoreană făcea parte din seria a doua a ligii secunde.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

un drucker a spus: (decembrie 18th, 2013 at 09:33 )

Hac…hac…mi-a vazut cineva sticla cu rachie???

teo musante a spus: (decembrie 18th, 2013 at 09:33 )

Gresit , ca mai toate actiunle facute de acesti incompetenti rosenblum si velcea . In loc de fotbalisti utili care sa creasca in valoare lottul aducem jucatori ptr REESAPARE. AFARA CU CONDUCEREA TINUTA PE. BANI PUBLICI.

Tom a spus: (decembrie 18th, 2013 at 09:46 )

Daca vine asta luam si campionatul, nu numai scapam de retrogradarfe. Daca ma gandesc si bine iesim si din grupele Sampion Lig….

doru a spus: (decembrie 18th, 2013 at 10:05 )

are poli un atacant mai bun decat asta in lot? poate furtado.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (decembrie 18th, 2013 at 11:01 )

ROBU TU NU CITEȘTI FRATE ȘTIRILE CUM SĂ ADUCEȚI O ALTĂ EPAVĂ!ESTE RIDICULOS CAUTĂ UN ANTRENOR CU EXPERIENȚÂ ÎN LIGA1 SIE EL ÎȘI POATE ALEGE ȘI JUCĂTORII. SAU UN INVESTITOR SERIOS AR FACE LA FEL!!!ĂSTA NU ESTE BUN NICI LA ASU PU LI ACOLO UNDE JOACĂ TOATE POHARCILE DE LA GROAPA DE GUNOI SĂ-L IA ASU CARE SE VA DESFIINȚA!ACS POLI NU ARE NEVOIE DE ACEST FOTBALIST!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!”

Leo di taio a spus: (decembrie 18th, 2013 at 15:08 )

Eu zic sa ii faceti oferta si lui Sorin Raducanu( bloc notes) si aluia de la Chiajna care a baut supozitoarele sa ii scada febra.Alti „super fotbalisti” ar fi:Vali Badea,Lutu,………………….

De ce nu Lewandowsky,sau Negredo? a spus: (decembrie 18th, 2013 at 15:25 )

Au dreptate unii! de ce nu aduceti pe Lewandowsky, sau Negredo? Rosemblum ia legatura!

soryn a spus: (decembrie 18th, 2013 at 16:51 )

am devenit cimitir de elefanti: nohai, nuno, ov. petre, balace… nu facem nimic…mai bine desfintam echipa decit sa ne batem joc de oras…cu plombe si cu un staff (mai numeros decit jucatori) de fantome in care nimeni nu are nici o competenta si nici o responsabilitate…ce sa mai spui…si te mai miri de ce nu vine lumea la stadion…ca sa nu mai zic de bilete, cind steaua si dinamo dau bilete de 5 lei, tu gonesti lumea cu bilete de 15 lei…oricum acum ii prea tirziu… incompetenta crasa ca de altfel la toate echipele „sponsorizate” de primarie… BATAIE DE JOC FATA DE TOTI SUPORTERII TIMISORENI.

gigel a spus: (decembrie 18th, 2013 at 17:03 )

Pai si de ce nu se zice nimic in articol despre transferul asta important?

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (iunie 22nd, 2014 at 12:37 )

TIMIȘOARA!TIMIȘOARA!ORAȘUL DE CARE NU MAI POT FI MÎNDRU PENTRU CĂ ESTE CONDUS DE GUNOAIE!ÎNTREBAREA ESTE PÎNĂ CÎND???

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine în această perioadă epicentrul inovației în arhitectura incluzivă. Între 26 și 31 octombrie 2026, instituția găzduiește o inițiativă internațională unică: un Program Intensiv Mixt (Blended Intensive Programme – BIP) care provoacă viitorii arhitecți să exploreze dimensiunea senzorială, estetică și emoțională a spațiului, dincolo de simplele reguli ale funcționalității. Cum poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție, un performance la intersecția dintre muzică și storytelling, pe care l-a scris, compus și îl interpretează. Spectacolul are loc sâmbătă, 7 noiembrie, și duminică, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la It – a space for it. Accesul este gratuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.