Scandal la Timpark, din cauza situatiei dezastruoase a SDM

Angajații Timpark sunt în prag de grevă, după ce au fost anunțați că, din 15 ianuarie, vor primi doar 75% din salariu pe următoarele două luni. Măsura afectează toți angajații Societății Drumuri Municipale și a fost decisă în decembrie, pe motiv că iarna nu se pot face lucrări în construcții. Sistemul de parcare funcționează însă în regim normal, indiferent de vreme.

timpark
Fuziunea mult dorită de primarul Nicolae Robu dintre ADP și SDM, încheiată în luna septembrie a anului 2013, își face simțite primele efecte negative pentru angajați. Aceștia vor avea program de lucru redus la 75% din ore, coroborat cu diminuarea cu reducerea salariului. Măsura a fost luată de CA al SDM pe 10 decembrie 2013, „având în vedere că programul de lucru al societății este determinat de natura lucrărilor de construcții, care se desfășoară preponderent în aer liber, iar această activitate nu se poate desfășura în perioada de iarnă în condiții normale, coroborat cu situația economico-financiară a societății”.

Deși sistemul Timpark nu este sub nicio formă meteo-dependent, reducerea îi afectează și angajații de aici. „Societatea având lucrările închise pe perioada iernii, suntem intr-un mic impas. Hotărârea CA a fost accesarea unui ajutor de la Casa Constructorilor, de 75% din salariu, pentru a-i plăti pe oameni și pentru a face o mică economie la fondul de salarii. Hotărârea a fost unitară pentru toată societatea, pentru a nu face discriminări, urmând ca noi să ne desfășuram activitatea la un nivel mai redus, dar asigurând funcționalitatea sistemului”, explică Ionel Ursu, șeful sistemului de parcare.

timpark

El admite, cu jumătate de gură, că Timpark este victima fuziunii dintre ADP și SDM. „Specificul activității de la Timpark este altul, nu depinde de anotimp, și timp de 15 ani nu a apărut această problemă. Acum s-a ivit pentru că suntem o altă societate, cu alt specific, la alt nivel, cu 350 de angajați, și astea sunt problemele societății”, a mai spus Ursu. Casa Constructorilor, un fel de casă de ajutor la care fiecare angajat afiliat plăteste 1% din salariu în fiecare lună. În cele două luni în care măsura va fi în vigoare, iar banii de salarii vor veni din această sursă, economia făcută de SDM va fi de circa 1,5 miliarde lei.

Timpark are în jur de 60 de angajați. „Trebuie să venim la serviciu șase ore și să fim plătiți cu 75% din salariu. Nimeni nu este de acord, pentru că noi am pierdut enorm la fuziune, și la bani, am pierdut și tichetele de masă. Cum se va lucra doar șase ore, când sistemul funcționează de la ora 8 la 17? Cum se vor împărți oamenii, când oamenii sunt extrem de puțini? Acum 11 ani, când m-am angajat eu, erau 18 echipaje de control. Acum sunt cel mult jumătate, zonele sunt mult mari, se lucrează în condiții mult mai grele. Cum se vor împărți? Tichetele de parcare s-au scos, barierele s-au desființat, normal că veniturile s-au diminuat”, susține Horia Panc, de la Serviciul blocări roți.

Cel mai mare susținător al fuziunii ADP și SDM a fost primarul Nicolae Robu. „Cele două societăţi, Drumuri Municipale şi ADP, mi-au creat de la începutul mandatului foarte multe nemulţumiri. În curând vor fuziona şi să sperăm că în noua configuraţie, care va avea o nouă structură de conducere, lucrurile vor merge mai bine”, declara liberalul, în mai 2013. În aceeași lună, SDM primise cadou un milion de euro de la bugetul local, ca să nu intre în faliment.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei

Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş

Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă

Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România
Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
În ciuda riscurilor la care se expun, consumatorii de gaze naturale din Timiș continuă să se branșeze ilegal la rețeaua de alimentare. Doar în aceste luni din 2026 au fost constatate șapte asemenea cazuri de branșare la rețeaua deținută de Delgaz Grid. Peste 1.000 de cazuri de intervenții ilegale la instalațiile de energie, care au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Branșări ilegale la rețeaua de gaze naturale în Timiș. În 2026 au fost constatate șapte cazuri
Una dintre cele mai importante investiții comerciale din zona Timișoara urmează să fie realizată la Dumbrăvița. Pe terenul achiziționat de cei de la Dedeman lângă Ikea, vor fi ridicate, în tei etape, un magazin de bricolaj, galerie comercială și o zonă de servicii comerț și alimentație publică. Proiectul a fost prezentat Comisiei de Urbanism a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost prezentate detaliile investiției realizate de Dedeman la Dumbrăvița. Dezvoltarea, în trei etape
Cum va arăta tehnologia de mâine? Ce se întâmplă cu un model de inteligență artificială după ce este construit? Ce competențe vor fi căutate pe piața muncii într-o economie în care AI devine tot mai prezent? Timișorenii interesați de aceste întrebări sunt invitați vineri, 25 septembrie 2026, la Universitatea Politehnica Timișoara, la o întâlnire cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT îi invită pe timișoreni la o întâlnire despre tehnologiile care schimbă lumea de mâine
La doar şase zile distanţă de părăsirea scaunul de primar al Timişoarei, Dominic Fritz rememorează luptele date cu cei cu cei care construiseră ilegal pe malul Begăi. El menţionează că au fost recuperate pentru municipalitate peste cinci hectare de terenuri în această zonă centrală a Timişoarei. Dominic Fritz spune că, ani de zile, nimeni nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şase zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz despre recuperarea terenurilor de pe malul Begăi
Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Universitatea Politehnica Timișoara deschide vineri, 25 septembrie, un nou an universitar, într-un moment care marchează, pentru mii de studenți, începutul unei noi etape. Pentru cei aflați la început de drum, sunt primele zile în care descoperă campusul, își cunosc colegii și profesorii și încep să se familiarizeze cu lumea universitară. Pentru cei care revin la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea Politehnicii se reunește din nou. Un nou an universitar începe la UPT
Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș, sprijină organizarea unei noi ediții a evenimentului „Picnic în pustă”, care va avea loc duminică, 27 septembrie 2026, între orele 11:00 și 19:00, în livada de la Casa Vânătorilor din Otelec. Evenimentul propune o incursiune în gastronomia locală, tradițiile comunităților din zonă și farmecul peisajului rural din sud-vestul județului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dulceață pe pâine la Otelec. Picnic în pustă, duminică, 27 septembrie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.