Cimitirul musulman, abia deschis, deja profanat

Profanatorii de morminte au crezut că dau lovitura la marginea Timișoarei, la cimitirul musulman. Din motive pur birocratice, acesta nu are gard și, în plus, a devenit și locul preferat pentru depozitarea ilegală a deșeurilor provenite din construcții.

burial

Consiliul Local Timişoara a atribuit, în 2012, un teren de peste 5.000 de metri pătrați, pentru amenajarea unui cimitir musulman. Aceasta se află la ieșirea dinspre Săcălaz și a fost atribuit gratuit pentru 49 de ani, către Fundaţia „Europe Trust”. Problema este că, deși acolo au fost deja înhumate câteva persoane, cimitirul nu are gard, pe teren au fost depozitate ilegal diverse deșeuri și, cel mai grav, au apărut profanatorii de morminte. „A venit la mine un domn, un fel de lider în zonă la religia musulmană. Ei au primit un teren la ieșirea din oraș spre Jimbolia pentru cimitir și i-au plimbat prin primărie cu autorizația de construire a gardului încât nu au ajuns să-l facă în mod legal. S-au lămurit lucrurile, dar, între timp, au venit cel puțin 100 de camioane cu deșeuri de la construcții și le-au aruncat acolo”, a declarat viceprimarul Traian Stoia. Acesta susține chiar că lucrurile au luat-o razna: „Unul dintre primii musulmani îngropați acolo, știți că ei îi învelesc într-un cearşaf alb şi îi bagă aşa… Au venit nişte cetăţeni din zonă, noaptea, să vadă dacă n-au ceva aur pe degete, prin gură, mai ştiu eu pe unde…”. Nedici Nasser, cel care i-a prezentat cazul viceprimarului Traian Stoia, speră ca situația să se rezolve curând. „S-a aruncat acolo o cantitate foarte mare de moloz. Deși am primit terenul de aproape doi ani, nu aveam autorizaţie de construire pentru gard. Am băgat actele pentru CF, sperăm să rezolvăm problema. Nici drum nu este până acolo, abia reușm să ajungem”, a spus acesta.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

bode a spus: (ianuarie 27th, 2014 at 09:50 )

Din motive pur birocratice,” acesta nu gard ” ????

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cu ochii pe un titlu care este mai aproape ca niciodată

Timișoara găzduiește sâmbătă, 20 iunie, a treia și ultima etapă a CN de rugby în șapte. SCM USV Timișoara este liderul clasamentului, cu maximum de puncte și are mari șanse să păstreze titlul național. În prima fază, cea a grupelor, echipa viola va întâlni CSU Arad și CSU Phoenix Brașov. Turneul are loc de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu ochii pe un titlu care este mai aproape ca niciodată
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

În urmă cu două zile, la benzinăriile Petrom au apărut prima dată prețurile de sub nouă lei pe litrul de motorină standard, o ”minune” care nu mai se înregistra pe piața românească de luni de zile. Semnalul este dat, Petrom are cea mai mare rețea de benzinării din țară, iar cel mai probabil exemplul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Național al PNL a decis vineri seară, cu o largă majoritate, să organizeze duminică un congres extraordinar. Decizia are loc pe fondul unor mari tensiuni provocate de puciştii din PNL, care au recurs şi la justiţie Votul pentru organizarea congresului a fost covârşitor, 566 de delegați fiind “pentru”, 97 – “împotrivă”, înregistrându-se şi 19...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În pofida obstrucţiilor, Ilie Bolojan merge mai departe. PNL organizează congres duminică
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte educaționale din comună se apropie de final. Este vorba de proiectul „Construire liceu tip școală verde”, finanțat prin 𝐏𝐍𝐑𝐑. Ordinul de începere a lucrărilor de proiectare a fost emis în data de 𝟎𝟔.𝟎𝟖.𝟐𝟎𝟐𝟓, iar ordinul de începere a lucrărilor de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la noul “liceu verde” din Moşniţa Nouă, pe ultima sută de metri
Lucrările la viitorul Centru de Mari Arși de la Timișoara se apropie de final, se lucrează la ultimele finisaje. De asemenea, e aproape gata pasarela care va lega unitatea medicală cu Spitalul Județean și de Clinica de Ortopedie. Cu ajutorul noii pasarele vor fi conectate toate clădirile complexului medical. ”Ne pregătim să finalizăm pasarela care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
Noul prefect de Timiș, USR-istul Paul Finta, evită să se pronunțe pe cazul Dominic Fritz și ce decizie ar urma să ia. El spune că așteaptă hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a motivării deciziei și a hot[rârii celor de la Agenția Națională de Integritate. Nu mă pot exprima pe acest subiect înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș nu se pronunță asupra deciziei în cazul Fritz: ”Nu pot să mă exprim până nu văd hotărârea și motivarea”
La o zi după ce a primit oficial confirmarea de numire, Paul Finta a depus, vineri, la orele prânzului, jurământul. La ceremonia desfășurată la Palatul Administrativ din Timișoara, i-a fost alături subprefectul de Timiș, Deian Popov. De asemenea, la ceremonie au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, ai autorităților locale și județene, precum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are de vineri un nou prefect. Paul Finta a depus jurământul
Mai mulţi lideri PSD, dar şi mass-media apropiate de acest partid au cerut vehement, după decizia ÎCCJ de joi, încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Însă chiar în judeţul Timiş există precedentul unui primar găsit în conflict de interese, care a fost sancţionat cu diminuare indemnizației cu 10% pe o perioadă de 6 luni, ducându-şi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Precedent în Timiş la cazul lui Dominic Fritz. Cum a fost sancţionat un primar găsit în conflict de interese
Constructorii continuă și în această vară programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș, aflate în administrarea primăriei. Lucrările desfășurate în această perioadă se adaugă intervențiilor realizate deja pe parcursul anului școlar, astfel încât elevii și profesorii să înceapă noul an în condiții cât mai bune. Programul derulat de municipalitate include lucrări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În școlile timișorene vara se muncește. La renovări/FOTO
Top