La Dudestii Noi primarul vrea incalzire cu pompe de caldura, ca e mai ieftin

În timp ce la Timișoara, tarifele pentru încălzire se scumpesc de la o lună la alta, primăria din Dudeștii Noi pregătește un sistem de încălzire care reduce costurile cu până la 60%. Pompele de căldură sunt deja funcționale la școală și în casa primarului, care vrea o extindere a sistemului într-un timp cât mai scurt.

Confort sporit la costuri reduse cu până la 60%.  Se întâmplă în școlile din Dudeștii Noi, unde elevii se încălzesc deja cu ajutorul pompelor de căldură. Sistemul de funcționarea e relativ simplu, constă în preluarea căldurii din natură, mai exact a energiei solare înmagazinată în pământ, printr-un sistem de conducte, și transformarea ei, cu ajutorul unui compresor, în energie termică.

„Confortul este incomparabil. Când erau sobe pe lemne era frig, era fum, ne confruntam cu foarte mulți copii răciți pe timp de iarnă. Acum avem și încălzire pe coridoare. În plus,  consumul este mult mai mic”, a explicat Alin Nica, primarul din Dudeștii Noi. El este primul din sat care are acasă pompe de căldură, așa că vrea să extindă sistemul în tot satul. „Eu mi-am pus anul acesta și sunt foarte mulțumit. Este mai bun și decât cel pe gaz și decât cel pe lemne”, spune Nica.  Dacă la Timișoara facturile de la încălzire depășesc lunar și 500 de lei, sătenii din Dudeștii Noi au toate șansele ca facturile lor la încălzire să ajungă la numai 200 de lei.

Este adevărat că prețul de cupărarea și de montare a unui astfel de sistem este aproximativ dublu față de o centrală clasică pe lemne, dar merită banii. „Prețul se amortizează din economia făcută în aproximativ patru ierni”, a declarat Alin Nica.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Briana a spus: (februarie 6th, 2011 at 12:35 )

Pentru ziarul de Banat .Primarul se numeste Alin Nica. Sa corectati articolul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate

Strada aflată în spatele Pieței Badea Cârțan beneficiază acum de asfalt nou. Administrația anunță că acolo a fost reamenajată parcarea, iar acum urmează partea din fața pieței. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat finalizarea lucrărilor desfășurate în această perioadă, în Piața Badea Cârțan. Mai precis, s-a turnat asfalt nou pe strada aflată în spatele pieței, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri

Partidul Național Liberal Timiș se vede în situația de a nu avea candidat la funcția de primar în comuna Dudeștii Noi, unde își are domiciliul fostul șef al organizației județene, Alin Nica. Fostul său viceprimar, Ioan Goșa, în perioada în care Nica era primar, face o schimbare bruscă și lasă PNL cu buzele umflate, trecând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara, la ultimul meci pe teren propriu în acest sezon

Baschetbaliștii bănăţeni înfrunta CS Vâlcea 1924, mâine (marți, 7 mai), la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Este meciul secund din disputa pentru locul al treisprezecelea. SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara conduce cu 1-0 la partide, după victoria de vineri, 3 mai, de la Rm. Vâlcea, 88-73. Seria se dispută după sistemul „două din trei”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara, la ultimul meci pe teren propriu în acest sezon
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte

Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Partidul Național Liberal Timiș se vede în situația de a nu avea candidat la funcția de primar în comuna Dudeștii Noi, unde își are domiciliul fostul șef al organizației județene, Alin Nica. Fostul său viceprimar, Ioan Goșa, în perioada în care Nica era primar, face o schimbare bruscă și lasă PNL cu buzele umflate, trecând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri
Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte
Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar
Strada aflată în spatele Pieței Badea Cârțan beneficiază acum de asfalt nou. Administrația anunță că acolo a fost reamenajată parcarea, iar acum urmează partea din fața pieței. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat finalizarea lucrărilor desfășurate în această perioadă, în Piața Badea Cârțan. Mai precis, s-a turnat asfalt nou pe strada aflată în spatele pieței, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate
Vacanța de Paște mai durează puţin și elevii revin la cursuri miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Imediat după acestă vacanță, elevii vor începe ultimul modul al anului școlar 2023-2024. Modulul 5, care este și ultimul din acest an școlar va dura aproximativ o lună și jumătate, finalizându-se pe 21 iunie, când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare
Revelaţia sezonului din prima ligă de futsal este CFR Timişoara, echipă ce a terminat sezonul regulat pe locul secund, a jucat finala Cupei şi va încheia şi play-off-ul pe locul 2, ceea ce înseamnă accederea în finala mare a competiţiei. Feroviarii mai au o singură partidă de disputat înainte de meciurile cu trofeul pe masă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci oficial înaintea de marea finală
Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Top