Două femei au ajuns la spital, una dintre ele în stare gravă, duminică seară, după ce au fost lovite de o mașină pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs pe Calea Lugojului.
Cele două victime încercau să traverseze, regulamentar, pe trecerea de pietoni aflată în zona comunei Ghiroda. Din păcate pentru ele, dinspre Timișoara venea o mașină condusă de un bărbat de 39 de ani, care le-a lovit în plin pe cele două. Șoferul le-a spus polițiștilor că nu le-a văzut pe cele două femei pe trecerea de pietoni. El a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind zero. Ambele victime au fost transportate la spital, una dintre ele fiind în stare mai gravă. Conducătorul auto care a provocat accidentul are acum dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Comentarii prin facebook