Extinderea strazii Podeanu incepe la anul si costa peste 1,7 milioane de euro

Extinderea la patru benzi a străzii Podeanu, promisă de astă primăvară, intră într-o nouă fază. A fost scos la licitație proiectul tehnic, cu detaliile de execuție, practic ultimul pas înainte de licitația pentru lucrarea propriu-zisă. Aceasta va scoate din bugetul local peste 1,7 milioane de euro.

novatim stadionnovatim stadion

Strada Podeanu, singura din Timișoara unde proprietarii de garaje ridicate fără autorizație și le-au demolat singuri, urmează să fie extinsă la patru benzi. Lucrarea este promisă de administrația locală încă din primăvară, dar nu va începe mai devreme de anul viitor. Acum a fost scos, în sfârșit, la licitație proiectul tehnic, cu detalii de execuție. „Proiectul prevede extinderea la patru benzi a străzii, amenajarea de trotuare și piste de biciclete pe ambele laturi, dar și amenajarea a 230 de locuri de parcare și a unei parcări de biciclete, în zona Bazei 2. Vom amenaja, de asemenea, un sens giratoriu în zona Novatim, înspre stadion”, a anunțat, marți, primarul Nicolae Robu. Acesta mai spune că, în cele din urmă, s-a decis includerea sensului giratoriu în proiectul străzii Podeanu, nu în Michelangelo 2, pentru a păstra cât mai scăzute costurile acestuia din urmă. „Avem speranțe ca Michelangelo 2 să fie acceptat la finanțare pe fonduri europene, pe o variantă mai simplă, care prevede extinderea la trei benzi a străzii Surorile Martir Caceu și a Aleii FC Ripensia”, susține edilul. Lucrarea de pe Podeanu este estimată să coste 7,8 milioane de lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Nicușor Dan a promulgat Legea ANI: Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei în 30 de zile

Sacrificat pe altarul PNNR! Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri, 28 august 2026, noua lege a integrității (Legea ANI), un act normativ cu impact politic major. Intrarea în vigoare a noilor prevederi legislative va duce în mod direct la încetarea de drept a mandatului de primar al Timișoarei pentru Dominic Fritz, în termen de maximum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a promulgat Legea ANI: Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei în 30 de zile
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”

La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul unei ample campanii de selecție destinate formării loturilor județene de juniori, proiect care adună la un loc crema tinerelor talente din regiune. Cluburile din întreg județul au răspuns prompt apelului, trimițând în jur de 100 de copii, doar la generația 2014, dornici să facă pasul spre excelență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Până în acest moment, PNL și USR nu au avut niciun fel de discuții pe tema susținerii unui candidat unic, din partea USR, la funcția de primar al Timișoarei. Este declarația lui Alin Popoviciu, vicepreședinte al CJT și secretar general al PNL Timiș, la scurt timp după promulgarea noii Legi a Integrității, care îl lasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Popoviciu neagă existența unor discuții PNL – USR pentru susținerea unui candidat din partea ultimei formațiuni pentru funcția de primar
Sacrificat pe altarul PNNR! Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri, 28 august 2026, noua lege a integrității (Legea ANI), un act normativ cu impact politic major. Intrarea în vigoare a noilor prevederi legislative va duce în mod direct la încetarea de drept a mandatului de primar al Timișoarei pentru Dominic Fritz, în termen de maximum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a promulgat Legea ANI: Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei în 30 de zile
Consiliul Județean Timiș și Visit Timiș participă la BIAS 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de aviație din România, care are loc în 28 și 29 august, la Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu”. Prezența Timișului la BIAS pune în prim-plan gastronomia Banatului și caracterul multicultural al regiunii. Sub conceptul „One shared table”, publicul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul aduce gusturile Banatului la BIAS 2026
Constructorul lucrează intens la realizarea viitorului pasaj de la strada Polonă, peste calea ferată, care asigură legătura cu Parcul Industrial Freidorf, dar și drumul spre Utvin și Sânmihai. Viceprimarul Ruben Lațcău cere un ritm susținut din partea firmei care se ocupă de investiție și finalizarea cât mai rapidă a reabilitării. În acest moment se forează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ritm de lucru bun la pasajul de la strada Polonă. Se așteaptă avizul CFR pentru un drum provizoriu/VIDEO
Municipalitatea timișoreană continuă lucrările de refacere a carosabilului pe bulevardul Liviu Rebreanu, cu intervenții în intersecția cu bulevardul Constantin Brâncoveanu. Lucrările sunt realizate de Societatea Drumuri Municipale (SDM) și acestea presupun introducerea de restricții etapizate de circulație până în 6 septembrie 2026. Astfel, până la data de 3 septembrie, circulația rutieră va fi închisă pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de pe bulevardul Rebreanu aduc mai multe restricții în circulația rutieră
În doar câteva zile se trage cortina peste Programul Național de Redresare și Reziliență, iar Timișoara trage concluziile în urma acestui mod de finanțare. Concluzia principală: orașul a atras o sută de milioane de euro, cu proiecte de succes dar și eșecuri importante. Primarul Dominic Fritz ne arată, la primele ore ale zilei, că nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara duce la final proiectul PNRR. O sută de milioane de euro atrași, proiecte reușite și proiecte eșuate
  Născută în 1954, Brîndușa Armanca a fost o cunoscută ziaristă și profesoară universitară din Timișoara. A lucrat la revistele „Expres”, „Orizont”, „Averea”. A fost director coordonator editorial la Grupul de presă „Ziua”. Între 1997-2003 a fost directoare a studioului din Timișoara a TVR, iar între 1997-1999 a fost membră a Comitetului Director al Societății...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit cunoscuta ziaristă Brîndușa Armanca
Reabilitarea majoră a drumului județean care pornește de la nodul Giarmata de pe A1 și merge spre Lipova, până la ieșirea din județ spre Arad durează mai mult, dar aceasta este motivată de complexitatea lucrărilor, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Dar, investiția, care are termen de finalizare jumătatea anului viitor, este mult mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a drumului județean spre Lipova au ajuns la 60 la sută din total. Investiția una complexă/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.