Primaria baga peste 3,4 milioane de euro in echipele de fotbal, baschet, rugby si handbal

Pe ultima sută de metri, consilierii locali au aprobat, marți, încă 850.000 de lei pentru cele patru cluburi sportive pe care le susține municipalitatea. Cei mai mulți bani vor merge, și de această dată, către ACS Poli, care, cu această contribuție, ajunge la o alocare de la bugetul local de 7,5 milioane de lei.

cl timisoara

În plenul de marți, aleșii locali au aprobat, de pe ordinea de zi suplimentară, 850.00 de lei, prevăzuți în patru proiecte, fiecare pentru un club sportiv. Astfel, ACS Poli mai primește 500.000 de lei, clubul de handbal Politehnica Timișoara – încă 150.000 de lei, iar RCM UVT, proaspăta deținătoare a Cupei României la rugby, și BC Timișoara, câte 100.000 de lei. Cu noile alocări, se ajunge la o contribuție de la bugetul local, doar pentru echipele sportive, de peste 15,1 milioane de lei în acest an. Partea leului – adică aproape jumătate din sumă – revine lui ACS Poli, cu 7.5 milioane. Asociaţia Sportivă „Clubul de Handbal Politehnica Timişoara” primește, în total, 1,35 milioane, RCM UVT are o alocare de 3,1 milioane, iar BC Timișoara, de 3,15 milioane de lei. Ultimele sume alocate sunt prevăzute în rectificarea bugetară votată și ea în același plen. „Am avut de pe lista de investiții o diminuare de 13,5 milioane de lei, lucrări sau studii care nu se mai pot finaliza până la sfârșitul anului. La asta se adaugă o reducere substanțială a sumelor aferente dobânzilor și ratelor de credit care nu au mai fost necesare. În total, rectificarea, fără sumele aferente Casei de Asigurări de Sănătate și a creșterii plafonului de personal, este de aproximativ 16-17 milioane lei”, a explicat viceprimarul Dan Diaconu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Doamne ajuta a spus: (decembrie 10th, 2014 at 18:34 )

Uite ca mai au si idei bune si mai ofera,macar unor tineri o alta varianta in afara de alcool,droguri,etnobotanice si internet, ceva in aer liber-sport.

cornel a spus: (decembrie 11th, 2014 at 09:16 )

bani aruncati pe geam. campionate trucate, rezultate ioc.
bun, se fura de zeci de ori mai mult, cu evaziunea fiscala si licitatiile trucate, dar vorbim de ce ramane. insa daca dam la pedofilii BOR, de ce sa nu dam si tinerilor. nici nu sti ce si cum sa zici, dar ne permitem?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În aşteptarea moţiunii de cenzură, PSD Timiş şi PNL Timiş, prietenie mare… la Gaiu Mic

Un ceaun cu de toate are darul de-a anula orice fel de divergenţe doctrinare ori de altă natură. S-a întâmplat de 1 mai, la Gaiu Mic, comuna Moraviţa, unde preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis a fost prezent alături de mai mulţi lideri ai PNL Timiş la evenimentul „Ceaunul Gastronomic”. Mai sunt trei zile până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În aşteptarea moţiunii de cenzură, PSD Timiş şi PNL Timiş, prietenie mare… la Gaiu Mic
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, victorie mare cu Miercurea Ciuc și continuă lupta pentru podium

Au suferit, dar s-a meritat! Politehnica Timișoara a trecut cu 2-1 de Csikszereda Miercurea Ciuc în runda a VII-a din play-off-ul Superligii feminine, cu un gol decisiv venit în prelungiri. Prima repriză a fost echilibrată, cu ambele echipe trecând la timona jocului. Gazdele au intrat însă la pauză cu 1-0, după golul marcat de tânăra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, victorie mare cu Miercurea Ciuc și continuă lupta pentru podium
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei intră în licitație. Este unul dintre cele mai periculoase puncte de acces rutier din municipiul de pe Timiș, lucrarea fiind solicitată de ani de zile. DRDP Timişoara a anunțat lansarea pe SEAP a procedurii de realizare pentru obiectivul ”Execuție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Situație incendiară în Grupa B din play-out! Dumbrtăvița pierde la Bacău, Șelimbăr bate la Reșița, iar Satu Mare și Tunari fac egal, astfel că în ultima etapă totul este posibil… Dumbrăvița va fi la mâna ei și are nevoie de cel puțin un egal pentru a supraviețui. Dacă pierde, iar Șilimbăr și Olimpia bat, echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița pierde la Bacău și tremură pentru a rămâne în liga secundă! Reșița se face din nou de râs
Piața imobiliară din județul Timiș a înregistrat, în primele luni ale acestui an, un recul semnificativ față de perioada similară a anului trecut. În ceea ce privește posibilitatea de negociere a prețului, o medie pentru un apartament este puțin sub patru procente față de prețul cerut, arată datele Imobiliare.ro. Astfel, aproximativ 5.600 de imobile din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Posibilitatea de negociere a prețului vânzării unei locuințe din județul Timiș este, în medie, de sub patru procente
Pentru al doilea an consecutiv, Padel Center găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente internaționale din România – FIP SILVER TIMIȘOARA 2026, etapă oficială din circuitul International Padel Federation. Competiția va aduce la Timișoara jucători profesioniști din mai multe țări, atât la masculin, cât și la feminin. Prezența lor confirmă creșterea constantă a interesului pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și va fi spectacol, și va fi padel! Cea mai importantă competiție de acest fel din sud-estul Europei se desfășoară pentru a doua oară la rând, la Timișoara
Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei intră în licitație. Este unul dintre cele mai periculoase puncte de acces rutier din municipiul de pe Timiș, lucrarea fiind solicitată de ani de zile. DRDP Timişoara a anunțat lansarea pe SEAP a procedurii de realizare pentru obiectivul ”Execuție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei
Când dispare realitatea comună, dispare și capacitatea de a decide. Multă vreme, diferențele politice însemnau, de fapt, diferențe de opinie. Oamenii puteau vedea lucrurile complet diferit, dar plecau de la aceleași fapte. Disputa era despre interpretare. Astăzi, terenul comun începe să se rupă. Informația nu lipsește — dimpotrivă, e peste tot. Problema e alta: din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aceeași țară, realități diferite
Probabil cea mai importantă deplasare din play-off, într-o zi cu semnificație aparte, pentru că 1 Mai este și data de naștere a „Monumentalului” timișorean. Iar alb-violeții au luat în serios meciul și perspectiva istorică, obținând un succes care aproape garantează prezența în liga secundă din vară! S-a vorbit multe despre Sănătatea Cluj – Politehnica, mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-am dat cu Ene pe la genele „virușilor verzi”! Poli bate Sănătatea Cluj și este ca și promovată
Societatea Horticultura a demarat proiectul de regenerare și reînnoire a arborilor din Cimitirul Calea Șagului. 125 de ulmi și 125 de mesteceni, pregătiți pentru a fi plantați în cimitirul din Calea Șagului, administrat de Horticultura.  În prima etapă au fost marcate amplasamentele celor 125 de ulmi și 125 de mesteceni, ulterior săpate gropile necesare plantării....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura a demarat proiectul de regenerare a arborilor din Cimitirul Calea Șagului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.