Marian Vasile: Sunt vicepresedinte la CJ Timis! / VEZI HOTARAREA INSTANTEI

Marian Constantin Vasile urmează să-și reia biroul de vicepreședinte al CJ Timiș. Asta susține liberalul, care îl contrazice pe președintele Titu Bojin, conform căruia, până la o sentință definitivă, Consiliul Județean Timiș va funcționa cu un singur vicepreședinte.

motivare instanta

Vicepreședintele social-democrat al CJ Timiș, Florian Zanfir, a fost suspendat, luni, din funcție, după ce Marian Vasile a câștigat, în primă instanță, procesul pe care l-a intentat împotriva CJ. El a contestat astfel ședința CJ din 6 iunie, în care Zanfir a fost ales vicepreședinte. CJ a făcut recurs, procesul e în curs, dar scandalul este departe de a se încheia. Titu Bojin susține că, până la o sentință definitivă, CJ va funcționa cu un singur vicepreședinte, însă Marian Vasile îl contrazice. „Cele trei hotărâri luate pe 6 iunie 2014, inclusiv eliberarea mea din funcție, sunt suspendate la momentul actual, ceea ce înseamnă că sunt suspendate până la momentul soluționării definitive a cazului meu. (…) Această sentință a Tribunalului Timiș este executorie, iar nerespectarea hotărârii reprezintă infracțiune. Voi depune o solicitate de aplicare de îndată a hotărârii. Eu sunt la momentul comunicării vicepreședinte de CJ și, ca atare, zilele viitoare îmi voi relua și biroul”, ne-a declarat liberalul. Marian Constantin Vasile îi recomandă lui Bojin să aibă mare grijă cum va aborda această problemă. „Dumnealui poate să spună ce vrea! Îi recomand să nu-și mai adauge la portofoliul negativ pe care îl are și această infracțiune de nerespectare a unei hotărâri a Tribunalului Timiș. Dacă vrea să-și complice și mai mult viața, poate să facă lucrul acesta. E treaba lui, fiecare își asumă! (…) Sunt vicepreședinte de drept! În solicitarea pe care o depun acum voi atrage atenția că mă voi îndrepta împotriva celor care vor abuza din nou și vor boicota o hotărâre a puterii judecătorești”, a conchis Vasile.

Citește și: Efectul Marian Vasile la CJ: Florian Zanfir, suspendat din functia de vicepresedinte!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova

Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș

Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, disponibilă pentru public la Palatul Baroc, la Muzeul Național de Artă Timișoara este acum disponibilă în cadrul unui tur virtual. Această variantă oferă publicului o nouă modalitate de a descoperi acest amplu proiect expozițional, într-un format digital, accesibil de oriunde, prin accesarea unui link...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans. Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are talente: calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026/FOTO+VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.