A murit dr. Dan Nemes, seful Clinicii de Recuperare Medicala a Spitalului Municipal

Dr. Dan Ioan Nemeș, reputat reumatolog timișorean, a încetat, marți, din viață. Avea doar 55 de ani, împliniți acum câteva zile. Vestea a fost anunțată de colegii săi de la Clubul Rotary Cetate.

dan nemes

„Colegul nostru, Dan Nemeş, a păşit pe drumul vieţii veşnice. O să-l păstrăm în amintire ca pe optimistul, veselul, simpaticul, bunul şi pasionatul om – Dan Nemeş, profesionistul medic – Dan Nemeş, rotarianul – Dan Nemeş, prietenul – Dan Nemeş. Cred că sunt în asentimentul tuturor rotarienilor din Cetate când spun că se cuvine să-i aducem un ultim omagiu şi să fim alături de familia sa în aceste momente. Trupul neînsufleţit este depus la Capela Rostyl de pe strada Ion Creanga nr. 16-18 (zona Traian). Înmormântarea va avea loc joi, 12 martie 2015, ora 14, în Cimitirul din Dumbrăviţa”, este mesajul postat, marți seară, pe pagina de Facebook a Rotary Cetate și semnat de Cosmin Grapini, președintele clubului. Dr. Dan Nemeș era șeful Clinicii de Balneofizioterapie, Recuperare Medicală și Reumatologie a Spitalului Municipal. Născut în 1960, Nemeș era doctor în științe medicale și unul dintre cei mai buni specialiști în poliartrită reumatoidă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

pacientul englez a spus: (decembrie 3rd, 2021 at 08:59 )

Dumnezeu sa il odiheasca in pace
PS „avea 55 de ani….. nascut in 1960” ceva e gresit

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) s-a situat pe locul III în clasamentul general al „Hexagonului Facultăților de Drept”, cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului. Totodată, echipa s-a situat pe podium la toate probele științifice: a obținut locul I la proba științifică de Drept constituțional, locul III...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara, noi succese la cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului
PSD şi AUR s-au înţeles să iniţize împreună o moţiune de cenzură împotriva Guivernului condus de Ilie Bolojan. Anunţul a fost făcut, în aceaată dimineaţă de Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR). De menţionat că PSD este încă reprezentat prin secretari şi subsecretari de stat, şefi de agenţii, prefecţi etc. în guvernul împotriva căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD şi AUR au bătut palma şi vor iniţia o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan
Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei
O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.