Despre ortodontie in general. Ce este ortodontia? Ce sunt aparatele ortodontice?

Ortodonţia este o specializare a medicinei dentare care se ocupă de corectarea anomaliilor dentomaxilare. Ortodonția este specialitatea care se ocupă cu îndreptarea poziției dinților, reglarea ocluziei (mușcăturii) și a rapoartelor dintre cele două maxilare.

Aparatele ortodontice sunt mijloacele prin care se realizează acest lucru. Aparatele ortodontice sunt de mai multe tipuri (fixe sau mobile, vizibile sau invizibile) şi se recomandă de către ortodont pentru fiecare caz individualizat. Acestea acţionează pentru realinierea dinţilor, reantrenarea muşchilor şi influenţarea creşterii maxilarelor. Aparatele ortodontice funcţionează prin exercitarea unei presiuni uşoare asupra dinţilor şi maxilarelor. În funcţie de severitatea problemei, medicul dentist vă recomandă tipul de aparat corespunzător.

Există mai multe tipuri de anomalii care pot fi corectate ortodontic :

  • Supraocluzie verticală (overbite) – când dinţii frontali superiori ies cu mult în faţa celor inferiori
  • Ocluzia inversă (underbite) – aspectul de buldog, când dinţii frontali inferiori sunt ieşiţi mult în faţă sau cei superiori sunt retraşi mult în spate
  • Ocluzie încrucişată – când dinţii superiori nu se potrivesc în faţă peste cei inferiori, la o muşcătură normală
  • Ocluzie deschisă – formarea unui spaţiu între suprafeţele ocluzale ale dinţilor frontali şi/sau laterali, atunci când muşcaţi pe dinţii posteriori
  • Malocluzie pe linia mediană – când centrul dinţilor frontali superiori nu se aliniază cu centrul dinţilor frontali inferiori
  • Dinţi distanţiali – spaţii interdentare sau „breşe edentate”, rezultat al lipsei dinţilor sau al dinţilor care nu umplu toată arcada;
  • Înghesuire dentară – când există prea mulţi dinţi pentru a avea loc pe arcada dentară

Pe lângă aspectul inestetic, dinţii strâmbi sunt mai greu de îngrijit, pot fi pierduţi mai devreme din cauza carierii şi parodontopatiei, şi obligă muşchii masticatori la un efort suplimentar, ce poate duce la dureri de cap, disfuncţia articulației temporo-mandibulare şi dureri la nivelul gâtului, umărului şi spatelui. Avantajele tratamentului ortodontic includ o mai bună sănătate orală, un aspect mai plăcut şi o durabilitate mai mare a dinţilor.
Partea bună este că ortodonția nu mai este o ramură care se adresează doar copiilor. Datorită tehnicilor moderne apărute, dinții pot fi îndreptați la orice vârstă. De altfel există aparate ortodontice invizibile care pot fi purtate și de persoane care nu își doresc să se vadă acest lucru. Pe lângă aspectul fizionomic pe care îl conferă tratamentele ortodontice (uneori schimbările de fizionomie sunt drastic îmbunătățite), ele conferă și o stare de sănătate a aparatului dentomaxilar.
Durata unui tratament ortodontic variază foarte mult, în funcție de complexitatea problemelor, de colaborarea pacientului etc. În general se situează între 18 și 24 luni.
În următorul articol vom vorbi despre aparatele ortodontice la copii.
Vă dorim o săptămână plină de zâmbete!

www.dentaldesign.ro

www.drfondrea.ro

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Primul joc, prima șansă la trofeu. SCM Timișoara, meci de totul sau nimic cu Dinamo

Campioana României la rugby, SCM USV Timișoara, va întâlni deținătoarea Cupei României, Dinamo București, sâmbătă, 29 martie. Partida va avea loc de la ora 12.00, la stadionul Arcul de Triumf din București, și reprezintă prima ediție a Supercupei României. Echipa bănățeană a intrat într-a doua săptămână a pregătirii în formulă completă. În primele opt săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul joc, prima șansă la trofeu. SCM Timișoara, meci de totul sau nimic cu Dinamo
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un curs de Expert Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Expert Business Center, invită angajații din Regiunea Vest la cursuri gratuite inovative, special concepute pentru a-și dezvolta abilitățile și a-și crește oportunitățile de carieră, derulate prin Proiectul ”Evoluția tehnologiilor rapide = Evoluția carierei angajaților din Regiunea Vest”,cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un curs de Expert Dezvoltare Durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Chiar dacă noile mijloace de transport în comun achiziționate cu bani europeni de primăria Timișoara este una semnificativă, acestea nu beneficiază de asigurare de tip CASCO, ci doar cele solicitate de legislația rutieră în mod obligatoriu, cea de tip RCA. Viceprimarul Ruben Lațcău a admis că acest tip de asigurări nu este realizată pentru mijloacele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mijloacele de transport în comun din Timișoara nu au polițe de tip CASCO. Primăria pregătește achiziționarea acestora
Consilierii locali timișoreni au aprobat, marți seara, un pas extrem de important pentru ca Muzeul Revoluției să poată fi amenajat la sediul fostei Comenduiri a Garnizoanei Timișoara. Planul Urbanistic Zonal a trecut de votul plenului, cu mici modificări față de varianta originală. Principala modificare adusă planului inițial se referă la redimensionarea clădirii noi care va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Revoluției Anticomuniste de la Timișoara are PUZ aprobat
În cadrul unui parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, elevii de la British International School of Timișoara și Școala Gimnazială nr. 16 au făcut o incursiune în istoria transportului public timișorean, la MX Muzeul Corneliu Miklosi. De la tramvaiul tras de cai din 1869 la celebrele Gemene cu dublă comandă, copiii au explorat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria transportului public din Timişoara descoperită de elevi la MX Muzeul Corneliu Miklosi/Foto
Galeria Jecza are plăcerea de a anunța deschiderea sezonului expozițional din această primăvară, printr-un eveniment ce reunește două perspective artistice: Liviu Stoicoviciu, alături de Mihaela Hudrea. În aparență diferite, practicile celor doi artiști converg într-un punct esențial, anume preocuparea constantă pentru formă și utilizarea sa ca mijloc principal de expresie. Curatoriată de Călin Dan, expoziția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Galeria Jecza deschide sezonul expozițional 2025 cu o dublă vernisare
Timişoara va avea în acest an, potrivit primarului Dominic Fritz, un buget de 2,65 de miliarde de lei. În schimb, Cluj-Napoca, potrivit edilului Emil Boc, va avea 4,2 miliarde de lei. În 2023, ambele oraşe aveau un buget de 2,4 miliarde de lei. De unde a intervenit această discrepanţă uriaşă între oraşe aproximativ egale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E uşor a scrie cifre… De ce muncipiul Cluj-Napoca are un buget (pe hârtie) mult mai mare decât Timişoara
În această perioadă, CFR Infrastructură Timișoara efectuează o serie de lucrări de întreținere a căii ferate, în vederea asigurării funcționalității suprastructurii feroviare din zona de responsabilitate. În acest scop se folosesc o serie de utiliaje grele, specializate în astfel de operațiuni. Astfel, în această perioadă, pe Linia 328 Arad – Oradea, între stațiile Șimand –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se întreține terasamentul unei căi ferate. CFR Infrastructură efectuează lucrări de întreținere/FOTO
Potrivit proiectului de buget al Timişoarei pentru acest an, vor fi tăiate 42 de milioane de lei la capitolul cheltuieli cu personalul. Primarul Dominic Fritz afirmă că acest aspect nu reprezintă o problemă, din contră instituţia pe care o conduce ar putea fi astfel mai eficientă. Totodată, el îi invită pe angajaţii comozi să plece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre proiectul de buget al Timişoarei: “Paradoxul în administrație este că poți fi mai eficient cu mai puțini oameni”
Primăria Timișoara dorește prelungirea contractului pe care îl are cu propria societate, Drumuri Municipale Timișoara, în vederea întreținerii drumurilor și trotuarelor din oraș, pe o durată de încă patru ani. Documentul va fi supus votului consilierilor locali în ședința de plen de astăzi. Contractul inițial cu SDM a fost semnat încă din 2017, fiind ulterior...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM cere primăriei prelungirea contractului pe care îl are pentru întreținerea drumurilor și trotuarelor, pe o durată de patru ani
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Expert Business Center, invită angajații din Regiunea Vest la cursuri gratuite inovative, special concepute pentru a-și dezvolta abilitățile și a-și crește oportunitățile de carieră, derulate prin Proiectul ”Evoluția tehnologiilor rapide = Evoluția carierei angajaților din Regiunea Vest”,cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un curs de Expert Dezvoltare Durabilă
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.