De ce uraste Victor Ponta Timisoara

Victor Ponta refuză invitația făcută de rectorul UVT pentru a participa la o dezbatere electorală la Timișoara, alături de contracandidatul său, Klaus Iohannis. O dezbatere amplă, cu tentă simbolică, despre modul în care s-a dezvoltat România în cei 25 de ani scurși de la Revoluția începută la Timișoara. Iohannis a acceptat imediat provocarea, aruncându-i mănușa lui Ponta. Candidatul PSD nu vrea însă Timișoara, având probabil oroare la acest nume. La fel ca Nicolae Ceaușescu. Fiindcă, din acest punct de vedere, Ponta e urmașul lui Ceaușescu, nu al lui Ion Iliescu, cum spune multă lume. Iliescu a iubit Timișoara tinereții sale revoluționare, însă dragostea nu i-a fost împărtășită. Ponta nu o iubește, o urăște. Noroc pentru timișoreni că nu mai poate trimite tancurile și armata. Se răzbună însă cu (ne)alocările de fonduri.

Într-un fel, Ponta are dreptatea lui, fiindcă Timișoara reprezintă exact ceea ce nu reprezintă el. Ponta nu vrea o dezbatere la Timișoara, Ponta vrea o dezbatere în televiziunea fostului securist Dan Voiculescu, unul din marii profitori ai restaurației post-revoluționare. Și aici este simbolistica adevărată. Fiindcă Ponta îi reprezintă pe toți cei care au deturnat Revoluția de la Timișoara, au transformat-o într-o lovitură de stat și apoi au făcut din România un teren fertil pentru îmbogățirea și propășirea foștilor securiști și activiști de partid. Cei pe care îi reprezintă cu multă râvnă. Și care au sărăcit programat această țară în ultimii 25 de ani, atât de mult încât să poți cumpăra votul cu o pâine, o rudă de salam și o sticlă de vodcă. Și mă refer la votul multiplu, „turistic”, că cel simplu e chiar mai ieftin.

Timișoara de care îi este frică lui Ponta este Timișoara care a ieșit în stradă în decembrie 1989. Și n-a făcut-o pentru ca alde „voiculeștii” lui Ponta să confiște România. Nu pentru asta au murit martirii Timișoarei. Timișoara profundă nu este a politicienilor, a partidelor politice. Prea de multe ori, timișorenii au fost trădați și dezamăgiți de politicieni. Cu siguranță de aici vine și boicotul constant al timișorenilor față de orice fel de alegeri, cu excepția celor de duminică. Timișoara profundă nu este a vremelnicilor administratori și nici a bogătanilor care au prăduit-o, luând de-a moca fabrici, hoteluri și alte obiective. Aceștia din urmă sunt ai lui Ponta. Timișoara reală nu este nici măcar a rectorilor, a liderilor de asociații revoluționare, a șefilor de instituții sau a diverșilor autointitulați lideri de opinie.

Timișoara a însemnat întotdeauna o frondă mai tăcută sau mai vocală. Timișoara reală e cea care avea tot timpul antenele îndreptate spre Vest, nu spre China lui Ponta. Timișoara reală înseamnă Proclamația și al ei punct 8. Timișoara adevărată înseamnă libertate, inițiativă, deschidere, dreptate, justiție. Timișoara reală este a acelei majorități, din păcate tot mai tăcute și care tot mai rar se revoltă. (A făcut-o abia duminică, la alegeri.) Timișoara reală este a micilor antreprenori, intelectuali și muncitori deopotrivă, care își câștigă veniturile din muncă, plătind impozite care ajung în Sudul lui Ponta. Timișoara reală înseamnă spiritul inoculat de „Phoenicși”, de textele lui Andrei Ujică și Șerban Foarță. Dacă vreți, Timișoara reală poate însemna chiar și Poli, și Ocsko Piatz. E o Timișoară dezamăgită, dar care, la vremuri grele, știe să fie din nou solidară. Solidară împotriva răului mai mare.

De această Timișoară îi este frică lui Victor Ponta. Fiindcă nici n-o înțelege cu toate doctoratele sale. Și fiindcă n-o înțelege, o urăște profund. Dovadă clară și faptul că a ocolit-o întreaga campanie electorală și acum o jignește din nou, spunând că nu e nicio deosebire între Timișoara și un sat din Teleorman. Așa este: pentru Ponta și tot ce reprezintă el, simbolic e mai important satul teleormănean aducător de voturi, decât spiritul de frondă al Timișoarei. Descendent spiritual al al lui Mao, Ponta vrea să fie doar adulat. Iar cei care nu-l lingușesc trebuie reduși la tăcere.

Revoluția începută în urmă cu un sfert de veac la Timișoara nu s-a terrminat și nici nu se va termina în cazul în care Victor Ponta ajunge președinte. Timișoara profundă știe acest lucru. De aceea, după mulți ani, duminică timișorenii au ieșit la vot în număr foarte mare. Aproape ca niciodată. Și vor ieși din nou. Fiindcă timișorenilor, chiar dacă sunt considerați mai secesioniști de felul lor, le pasă încă de România și de viitorul ei. Deși României nu i-a păsat de Timișoara. Și nu o vând pe o pungă de făină și un litru de ulei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

tipatescu a spus: (noiembrie 6th, 2014 at 13:26 )

Frumos spus Ino frumos…..

io a spus: (noiembrie 6th, 2014 at 14:12 )

Ino, bine zis, …e din shleahta lui Shiposh, … de trista amitire…

Sandy a spus: (noiembrie 6th, 2014 at 15:41 )

Bine spus, ca Ponta uraste Timisoara cum a facut-o si Ceausescu. Oricum, daca din nenorocire va castiga el alegerile in turul 2, va fi si ultimul presedinte al Romaniei, asa cum o cunoastem acum. Incompetent cum este, ahtiat dupa castig, onoruri si altele, va oferi tara pe tava rusilor si chinezilor, care o vor transforma intr-o „zona gri”, cum i-ar place cleptocartiei autohtone, celei de la Moscova si celei chineze, cea mai corupta de pe intreaga planeta. Ponta nici nu va calca prea curand prin Timisoara si nici nu va aduce tancurile peste noi. Ne va pedepsi altfel, insa pentru asta va primi ceea ce merita: inca o revolutie. Si cum se spune: Hang ‘im high, where he could dry!

Noe Nicusor a spus: (noiembrie 6th, 2014 at 16:16 )

Cu acest articol, va incadrati in logica urii si a dezbinarii dintre romani.Victor Ponta nu uraste Timisoara, a declarat in mai multe randuri ca vine cu placere in capitala Banatului…

leo di taio a spus: (noiembrie 6th, 2014 at 18:59 )

Nu numai ca descendent spiritual al lui MAO, dar chiar seamana cu MAO.
Ne jigneste spunand ca nu reprezentam mai mult decat un sat din Tele-Orman!!!!!
ATENTIE!
In perioada interbelica un fost prim ministru cu care ne-am pricopsit dupa marea unire(vai M.S. Ferdinand ce-ati facut!!) spunea dupa ce a luat cu japca la Bucuresti un un automobil de lux cumparat din banii comunitatii multietnice banatene:
„NU dau o ulita prafuita dintr-o mahala a Bucurestilor, pe nici unul din „burgurile” din BANAT si ARDEAL” acesta a fost Nicolae Iorga.

DACA NU MAI VRETI IN LANT VOTATI PRESEDINTE NEAMT

@Noe Nicusor a spus: (noiembrie 7th, 2014 at 08:40 )

Baiete, Timisoara il asteapta cu bratele deschise pe comunistoidul Ponta. El spune ca vine cu placere la Timisoara, ca doar nu-l doare gura sa spuna.

Mihai a spus: (noiembrie 7th, 2014 at 09:48 )

Atat am de spus : fapte nu vorbe! „debanat” vorbeste pentru banateni? Ba nu vorbeste pt mine, cand i-am dat eu acest drept? Eu vorbesc singur pt mine si cred ca intocmai asta au demonstrat banatenii si Timisorenii cu atat mai mult la revolutie!
Deci, de unde stiti voi ca „Ponta uraste Banatul”? V-a spus el?

Murphy a spus: (noiembrie 7th, 2014 at 11:12 )

@Mihai: deci exista si timisoreni pesedisti! n-as fi crezut…

Gelu a spus: (noiembrie 7th, 2014 at 11:50 )

Mihai, esti un bou!

7,62 a spus: (noiembrie 7th, 2014 at 14:50 )

Ca si idee, azi s-a anuntat la partid ca numitul Ponta Victor Viorel, plagiator,hot si candidat la presedintia Romaniei, va efectua o vizita in judetul Timis, mai precis in feudele pesediste Comlosu Mare si Jebel! Punem si noi de un protest impotriva megalomanului dusman al Timisului? Alta ocazie nu vom mai avea in viitori ani,asta e sigur.

eu a spus: (noiembrie 7th, 2014 at 19:44 )

bravo tata ati facut revolutie in 89 pt ce ? pt nik… [t jegul de iliescul si neamul lui….astia is mai rau ca raia….voi astia care va bateti cu pumnii in piept ca ati fost la revolutie…ati facut fix o pula….au murit oameni degeaba…dar de ati fost la revolutie,,,o ducem mai rau ca in 89…..

titu+lae=nomorelove a spus: (noiembrie 7th, 2014 at 21:09 )

Domnule, nu-mi vine sa cred cata ura intre fostii parteneri din usl… au uitat clipele fierbinti de amor pe care le-au trait ani de zile, cand se iubeau pasional prin toti boschetii? Ce ti-e si cu dragostea asta….

Geo de Corleone a spus: (noiembrie 7th, 2014 at 21:47 )

Felicitari! Un articol excelent! Ar trebui preluat si de catre ziarele miticilor!!!”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Şedinţă festivă a Consiliului Local dedicată Revoluţiei de la Timişoara

Consilierii locali s-au întrunit astăzi într-o şedinţă festivă în memoria Revoluţiei de la Timişoara. La această manifestare a Consiliului Local au fost prezenți revoluționari, reprezentanți ai administrației locale și membri ai comunității timişorene.   16 decembrie este data oficială de “naştere” a Revoluţiei Române începută la Timişoara. În momerai acelor zile, la astăzi a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şedinţă festivă a Consiliului Local dedicată Revoluţiei de la Timişoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu si Gaita

Cum încerca actualul preşedinte al PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, să blocheze preluarea mandatului de primar de către Dominic Fritz

În urmă cu cinci ani, proaspătul preşedinte al PNL Timişora, Ionuţ Gaiţă, încerca să blocheze preluarea mandatului de către Dominic Fritz, printr-o metodă mai originală. Nu prin instanţă, ci direct prin secretarul general al primăriei, căruia îi cerea să nu-l valideze pe noul primar. În perioada celor două mandate de primar ale lui Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum încerca actualul preşedinte al PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, să blocheze preluarea mandatului de primar de către Dominic Fritz
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Noua academie de fotbal a Timișoarei a fost stabilită la Covaci. CJ Timiș pregătește 16 milioane de euro, pentru un proiect pe șase ani

Investiția la baza sportivă care ar urma să devină academia de fotbal a Timișului, locul unde tinerii se vor pregăti, este la un pas de a fi pornită. Mai este de trecut un singur pas, aprobarea cererii de alocare a 19 hectare de teren la Covaci către Consiliul Județean Timiș, din partea Consiliului Local Sânandrei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua academie de fotbal a Timișoarei a fost stabilită la Covaci. CJ Timiș pregătește 16 milioane de euro, pentru un proiect pe șase ani

Social vezi arhiva Social

Timișorenii nu uită! Eroii din 89, comemorați de suporteri și oameni simpli în evenimentul de tradiție, „Marșul Revoluției”

Cine uită e complice, dar Timișoara nu va uita niciodată acel decembrie sfânt, când în tot orașul s-a murit pentru libertate. La inițiativa Asociației Suporterilor „Druckeria” și în acest an s-a desfășurat „Marșul Revoluției”! Fanii Politehnicii, dar și timișorenii obișnuiți și-au dat întâlnire în locul care a aprins flacăra unor zile care a schimbat din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii nu uită! Eroii din 89, comemorați de suporteri și oameni simpli în evenimentul de tradiție, „Marșul Revoluției”
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

La Ghiroda s-a făcut un nou pas spre independența energetică a comunei

Primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Producție de energie electrică din sursă regenerabilă solară pentru autoconsum”. Proiectul este finanțat prin Fondul pentru Modernizare, program gestionat de Ministerul Energiei, valorea lui totală fiind de 4,1 milioane de lei, din care 2,3 milioane reprezintă finanțarea nerambursabilă. Proiectul a fost depus pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghiroda s-a făcut un nou pas spre independența energetică a comunei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cine uită e complice, dar Timișoara nu va uita niciodată acel decembrie sfânt, când în tot orașul s-a murit pentru libertate. La inițiativa Asociației Suporterilor „Druckeria” și în acest an s-a desfășurat „Marșul Revoluției”! Fanii Politehnicii, dar și timișorenii obișnuiți și-au dat întâlnire în locul care a aprins flacăra unor zile care a schimbat din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii nu uită! Eroii din 89, comemorați de suporteri și oameni simpli în evenimentul de tradiție, „Marșul Revoluției”
RETIM a predat către Consiliul Județean (CJ) Timiș stațiile de tratare a levigatului, Celula 1 și 2 și celelalte bunuri de retur Toate instalațiile aferente Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela și celor două Celule sunt sigure pentru exploatare RETIM Ecologic Service S.A. anunță finalizarea procesului de predare către CJ Timiș a tuturor instalațiilor aferente Depozitului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM a predat toate instalațiile și Celulele 1 și 2 de la DDN Ghizela
Primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Producție de energie electrică din sursă regenerabilă solară pentru autoconsum”. Proiectul este finanțat prin Fondul pentru Modernizare, program gestionat de Ministerul Energiei, valorea lui totală fiind de 4,1 milioane de lei, din care 2,3 milioane reprezintă finanțarea nerambursabilă. Proiectul a fost depus pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghiroda s-a făcut un nou pas spre independența energetică a comunei
Consilierii locali s-au întrunit astăzi într-o şedinţă festivă în memoria Revoluţiei de la Timişoara. La această manifestare a Consiliului Local au fost prezenți revoluționari, reprezentanți ai administrației locale și membri ai comunității timişorene.   16 decembrie este data oficială de “naştere” a Revoluţiei Române începută la Timişoara. În momerai acelor zile, la astăzi a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şedinţă festivă a Consiliului Local dedicată Revoluţiei de la Timişoara
Primăria Timişoara a semnat un nou contract de închiriere cu omul de afaceri Dan Dinu pentru Berăria 700. Preţul de închiriere este de 10.565 de euro pe lună, cu 830 de euro mai mult, decât cel precedent. Afacerea este oarecum surprinzătoare, Dan Dinu fiind unul dintre cei mai vehemenţi critici ai primarului Dominic Fritz După...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Berăria 700 rămâne la afaceristul Dan Dinu. Preţul chiriei este puţin mai mare decât cel precedent
Un bărbat de 70 de ani a condus un autoturism pe strada Sabin Drăgoi din Timișoara, iar la intersecție cu strada Bogdan Petriceicu Hasdeu a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani, care circula regulamentar din dreapta. În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat în alt autoturism,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident în Blașcovici produs de un septuagenar, care a uitat cum stă treaba cu prioritatea de dreapta! O femeie a ajuns la spital
Consiliul Județean Timiș a organizat o ședință festivă dedicată comemorării a 36 de ani de la debutul Revoluției de la Timișoara. În sala multifuncțională de la Palatul Administrativ s-au adunat reprezentanții unor asociații de revoluționari, participanți la evenimentele de atunci, reprezentanți ai administrației locale și județene. Momentele clasice la astfel de festivități au însemnat discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 36 de ani de la Revoluția din 1989. Evenimentul a fost comemorat la Palatul Administrativ, în cadrul unei ședințe festive
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, e pregătit să preia și ultima redută a transportului public metropolitan care nu e realizată de STPT. El a fost la Giroc pentru a discuta cu cei de acolo pe această temă. Girocul are propriul sistem de transport public cu autobuze, care leagă localitatea de Timișoara. După întâlnirea cu consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău vrea și Girocul în rețeaua STPT
Importanța competențelor digitale este reliefată de faptul că majoritatea românilor consideră competențele digitale esențiale pentru participarea activă în societate (acces la servicii bancare, sănătate, implicare civică) arată datele culese în cadrul unui Eurobarometru. Rectorul UVT, Marilen Pirtea, remarcă percepțiile măsurate prin Eurobarometrul despre competențele digitale și alfabetizarea IA. Există un sprijin foarte ridicat pentru ideea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează recentele rezultate ale Eurobarometrului pe tema competențelor digitale
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.